Live acumObservator 06
Prime Time 20:00Asia Express - Drumul Comorilor

Alexandra Stan demarează campania „Ajutăm Împreună” alături de Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanței

Alexandra Stan a lansat o campanie umanitara pentru a ajuta 1.000 de familii defavorizate

Alexandra Stan și-a obișnuit fanii să le aducă bucurie prin muzica ei, însă acum, din dorința de a-și ajuta comunitatea din județul în care s-a născut și copilărit, cântăreața a unit instituțiile din Constanța pentru campania umanitară „Ajutăm Împreună”.

Astfel, alături de Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanței, Alexandra Stan face o invitație către toată lumea să se implice în ajutorarea unor familii nevoiașe din mediul rural al județului Constanța.

Pachetele vor ajunge înainte de Crăciun la peste 1000 de familii defavorizate cu mulți copii, la bătrâni și la persoane singure neajutorate.

Pentru campania „Ajutăm Împreună”, Alexandra Stan are susținerea mai multor artiști din portofoliul Universal Music, casa de discuri care o reprezintă pe artistă. Totodată, artista își invită fanii să ia parte la campania umanitară care aduce un zâmbet pe față celor mai puțin norocoși, spunând: „Am fost impresionată când am auzit de inițiativa părintelui Claudiu Banu de la Biserica Sf. Mare Mucenic Mina și de rezultatele pe care le-a avut anul trecut prin campania umanitară. Știam că și Primăria organizează astfel de acțiuni, așa că m-am hotărât să unesc cele două entități și să ajut la dezvoltarea campaniei „Ajutăm Împreună”. Eu sunt norocoasă pentru viața pe care o am și sunt recunoscătoare, iar pentru asta vreau să ofer o bucurie celor nevoiași. Și mă bazez pe întreaga mea comunitate să mă susțină”.

De la haine pentru copii, femei și bărbați, la accesorii, până la alimente neperisabile, donațiile sunt așteptate în perioada 1-15 decembrie la parohiile din orașele: Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru Vodă, Techirghiol și Cernavodă, cât și la punctele de colectare din centrele comerciale din Constanța.

Mai mult, persoanele care nu sunt din Constanța, dar își doresc să participe la campania umanitară, pot trimite pachetele către punctele de colectare mai sus menționate.

Partenerii noștri cred că s-ar putea să-ți placă

  1. Mama adolescentei biciuite de iubit, în Suceava: ”Îmi spuneau că se joacă”
    Antena 1 Observator
  2. Digi | RCS-RDS te face să renunți la Orange, Vodafone sau Telekom. Nici 10 lei nu dai și ai tot ce îți dorești
    Playtech.ro
  3. Șansă uriașă pentru români! Oricine poate câștiga un milion de euro. Află aici cum
    Playtech.ro
  4. Fetelor, învăţaţi de la ea! Diana Dumitrescu ştia ce vrea! Dorinţa nebănuită a blondinei, înainte de Ziua Îndrăgostiţilor / VIDEO PAPARAZZI
    Spynews.ro
  5. FOTO-BOMBĂ! A lăsat să se vadă aproape tot! Vedeta care s-a pozat multe prea sexy: ”Vă iubesc mult pe toţi!”
    Telekomsport.ro
  6. Replica Simonei Halep, după ce Ilie Năstase i-a cerut să nu mai reprezinte România
    Gsp.ro
  7. Horoscop 17 februarie 2020. Zodia care suferă decepții crunte. Nu lăsați suferința să va afecteze starea
    Capital.ro
  8. Europa, la PICIOARELE Romaniei! Tara noastra a dat LOVITURA! E OFICIAL
    Fanatik.ro
  9. Ce înălțime are, de fapt, Daniela Crudu, atunci când nu poartă tocuri. Puțini cunosc acest detaliu despre vedetă
    Impact
  10. Horoscopul săptămânii 17-24 februarie, cu Camelia Pătrăşcanu: Fecioarele primesc o vestă bună de sus, Racii se gândesc la o despărţire
    Antena3.ro
  11. S-a atins maximul penibilului la Kanal D! Vedeta care nu se spală pe mâini după ce merge la baie: „Nu pot să mănânc din mâinile tale!”
    Voxbiz.ro
  12. Metoda inedita gasita de hoti pentru a fura un Ferrari. Dupa cateva ore au facut accident cu el
    Cars.ro
  13. Horoscop săptămânal, 17 - 23 februarie. Se anunță o săptămână a progreselor
    Jurnalul