Antena Căutare

Alexandru Arșinel a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum. Cum a fost surprinsă soția sa

Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Arșinel a fost întâmpinat în aplauze de cei prezenți la înmormânatare. Marele actor a fost condus pe ultimul drum atât de familie și alți artiști celebri, cât și de oameni de râns care l-au admirat pentru munca sa.

colaj foto alexandru arsinel inmormantare Galerie
Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Arșinel a fost întâmpinat în aplauze de cei prezenți la înmormânatare. Marele actor a fost condus pe ultimul drum atât de familie și alți artiști celebri, cât și de oameni de râns care l-au admirat pentru munca sa. | Hepta & Facebook

Alexandru Arșinel s-a stins din viață joi, 30 septembrie 2022, la 15 zile de la momentul în care a fost internat în spital. Regretatul actor, în vârstă de 83 de ani, era internat pe secția de ATI, după ce starea lui de sănătate s-a agravat și a fost dus la spital de unul dintre fii săi.

Vestea a întristat o țară întreagă, iar astăzi sute de oameni l-au condus pe ultimul drum. De la artiști celebi până la oameni de rând toți au fost prezenți pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care le-a adus zâmbetul pe buze de-a lungul a zeci de ani de carieră.

Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Arșinel, întâmpinat în aplauze înainte de slujba de înmormântare

Peste 300 de persoane, vedete, dar și oameni de rând s-au adunat pe parcusul zilei de duminică, 2 octombrie, la Biserica de lângă Cimitrirul Bellu din Capitală unde a avut loc slujba de înmormantare a regretatului actor, transmite Libertatea.ro care a publicat și o serie de imagini și de clipuri video de la tristul eveniment.

Cei prezenți au întâmpinat sicriul cu trupul neînsuflețit al acotorului în aplauze, în timp ce era purtat de la cimitir spre lăcașul de cult. Potrivit aceleiași surse, printre cei prezenți la înmormântare se numără și Vasile Muraru, bun prieten al maestrului Arșinel și unul dintre cei cu care a purtat ultimele discuții înainte de a se stinge din viață, dar și cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda.

Citește și: Marilena, soția lui Alexandru Arșinel, ultimul mesaj pentru regretatul actor. Ce i-a transmis cea care i-a fost alături 54 de ani

Soția și cei doi fii ai săi au stat la căpătâiul marelui actor pe întreg parcursul slujbei și l-au condus apoi, pe ultimul drum, către locul în care își doarme acum somnul de veci.

Soția lui Alexandru Arșinel, adusă la înmormântare de cei doi fii ai lor. Marilena, distrusă de durere

Deși are grave probleme de sănătate și este imobilizată, Marilena, soția lui Alexandru Arșinel a participat la slujba de înmormântare a celui care i-a fost alături peste cinci decenii. În cei 54 de ani de căsnicie Alexandru Arșinel și soția sa au trecut prin multe greutăți, dar acest lucru i-a făcut mai puternici.

Actorul a îngrijit-o pe soția lui cu ultimele sale puteri, până în momentul în care a ajuns el însuși pe patul de spital. Îmbrăcată în negru, cu o pălărie de aceeași culoare pe cap și vizibil îndurerată, Marilena a stat acolo pe tot parcursul slujbei și și-a condus soțul pe ultimul drum.

Citește și: Ce avere a lăsat în urmă Alexandru Arșinel. Regretatul actor deținea 4 terenuri, 3 case de vacanță și mai multe depozite bancare

Ea a fost adusă în scaun cu rotile de cei doi fii ai lor, iar imaginile cu aceștia urcând-o pe scările Bisericii i-au emoționat pe toți cei prezenți la înmormântarea lui Alexandru Arșinel.

Potrivit sursei menționate anteior, în biserică, în timpul slujbei, au putut intra doar rudele și prietenii. Ceilalți au rămas afară și au lăsat flori chiar pe treptele bisericii din Cimitirul Bellu.

Actorul își alesese din timp locul de veci din Cimitirul Bellu

Din cazua problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în ultimii ani, l-au fpcut pe Alexandru Arșinel să se gândească din timp la pregătirea locului său de veci. Marele actor a ales să se ocupe de acest lucru în urmă cu mai mulți ani, după ce a fost supus unui transplant de rinichi.

La vremea respectivă, maestrul Arșinel a dezvăluit că și-a pregătit locul de veci pentru ca această responsabilitate să nu le revină copiilor lui. Mormântul actorului se află la Cimitirul Bellu, pe aleea principală de lângă capelă, în București, proape de Aleea Scriitorilor. Deși a fost un artist incontestabil, actorul nu are locul de veci pe Aleea Artiștilor.

„Sunt un om gospodar. Mi-am făcut mormânt la Bellu. Să n-aibă grijă copiii, când n-o să mai fiu”, declara pe atunci Alexandru Arșinel, potrivit Click.ro.

Florin Salam, Adrian Minune și Loredana, show de zile mari la o nuntă. Imagini de colecție cu artiștii, împreună pe acee... Prima fotografie oficială a Regelui Charles III și Regina consoartă. Alături de cine s-au pozat aceștia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x