Antena Căutare

FOTO. Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au căsătorit religios. Artista, condusă de tatăl ei, Mircea Baniciu, spre altar

Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au căsătorit religios, la două săptămâni după cununia civilă.

ana baniciu si edy kovacs Galerie
FOTO. Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au căsătorit religios. Artista, condusă de tatăl ei, Mircea Baniciu, spre altar | Instagram

Mirii au ales o locație deosebită, mai exact pe malul lacului, în apropiere de București. Deși vremea nu a fost una prielnică, din cauza vântului, acest lucru nu le-a stricat deloc atmosfera sau petrecerea de după.

Citește și: Moment emoționant în platoul de la Neatza. Mircea Baniciu și Ana Baniciu, prima lor colaborare muzicală: „A spus că nu plânge”

FOTO. Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au căsătorit religios. Artista, condusă de tatăl ei, Mircea Baniciu, spre altar

După ce preotul a oficiat slujba religioasă, a urmat și petrecerea mult așteptată, la care au luat parte atât familiile mirilor, cât și prietenii dragi. Fiica lui Mircea Baniciu nu a avut timp să stea pe rețelele sociale, dar asta nu înseamnă că cei apropiați nu au postat imagini sau filmulețe în mediul online, urându-le casă de piatră celor doi îndrăgostiți.

În fotografiile apărute, se vede cum Ana apare, spre altar, la brațul tatălui ei, cântărețul Mircea Baniciu. Mireasa a atras atenția tuturor, optând pentru o rochie albă, mulată, de tip sirenă, cu decolteu adânc și care i-a pus în evidență trupul ca tras prin inel. Printre cei prezenți la eveniment, s-au numărat mai multe vedete din showbiz, iar prietena ei cea mai bună, Raluka, cu care a participat în Asia Express, a fost de nelipsit de la petrecere.

Citește și: Doliu în familia Anei Baniciu. Mama artistei s-a stins din viață. Ce mesaj înduioșător a scris ea pe rețelele de socializare

Într-un interviu acordat pentru Playtech, ziua cea mare, din data de 24 septembrie, nu a fost aleasă fără un motiv întemeiat. Se pare că a fost data la care cei doi au ieșit împreună în oraș. Astfel, au curs lacrimi de fericire, iar emoțiile au fost la cote maxime.

"Vrem să fie o nuntă pentru noi, nu vom avea nici dansul mirilor, ne caracterizează nunta și ne dorim ca prietenii noștri să înțeleagă că noi am organizat o nuntă pe sufletul nostru. Tatăl meu mă va conduce la altar. În rest, nu vom avea tradiții la nuntă. Eu am zis că nu voi cânta la nunta mea, dar nu voi avea cum să nu fac asta. Au fost foarte ocupați toți cei care ne ajută și abia acum începe să punem la punct totul.

Rochia de mireasă este în lucru, de abia aștept să merg la probă. Voi avea două rochii, nu fac parada modei la nunta mea. Vreau să fie totul cât mai bine gândit. Nunta este în foarte scurt timp, am intrat pe ultima sută de metri, suntem stresați puțini, toți m-au sfătuit până acum să nu fiu o mireasă stresată și stresantă, dar nu îmi iese. Ne dorim să fie totul frumos, e o nuntă mai atipică, mai diferită și atunci avem planuri măricele", spunea Ana Baniciu, cu puțin timp înainte de cununia religioasă, notează Libertatea.ro.

Ana Baniciu și Edy formează o relație de câțiva ani, iar în 2021, frumoasa artistă a fost cerută în căsătorie, în vacanța din Italia.

„Ne-am întâlnit printr-o prietenă și vecină a mea de palier. Vecina mea care stătea perete în perete cu mine. M-a invitat într-o seară la Oțil (n.r. – Dani Oțil de la Antena 1) la restaurant. Acolo s-a întâmplat că a venit Edy să ne ia. Era prieten cu ea, nicio treabă, nicio legătură cu mine și așa ne-am cunoscut”, a mai povestit Ana Baniciu, conform Libertatea.

Fotografia rară cu Simona Gherghe din copilărie. Cum arăta prezentatoarea de la Mireasa când era mică | Foto... Din ce trăiește Marina Voica și cum se descurcă cu banii la vârsta de 86 de ani. Cântăreața nu primește pensie de la sta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 6, 2 decembrie 2023. Roxana Blenche și Chef Alex Comerzan au gătit borș moldovenesc și clătite cu urdă și mărar
Hello Chef sezonul 6, 2 decembrie 2023. Roxana Blenche și Chef Alex Comerzan au gătit borș moldovenesc și clătite cu urdă și mărar Sambata, 02.12.2023, 15:00
Parteneri Urări de Moș Nicolae 2023. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru sărbătoriți Urări de Moș Nicolae 2023. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru sărbătoriți Catine.ro Au apărut primele imagini ale filmului "Red Bonsai" (Kızıl Goncalar), cu Özcan Deniz și Özgü Namal în rolurile principale Au apărut primele imagini ale filmului "Red Bonsai" (Kızıl Goncalar), cu Özcan Deniz și Özgü Namal în... Happy Channel INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala Laminor. Se fac blocuri lângă mallul de 133 de milioane de euro al lui Robert Negoiță INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala Laminor. Se fac... Libertatea.ro Ce a pățit o familie de români care a primit să întrețină o bătrână în schimbul locuinței. Vânzarea apartamentului din centrul Clujului a fost anulată Ce a pățit o familie de români care a primit să întrețină o bătrână în schimbul... Ziare.com Mesajul înfiorător primit de vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Prietena Anamariei Prodan a reacţionat superb Mesajul înfiorător primit de vedeta mutilată cu ciocanul de fostul soţ! Prietena Anamariei Prodan a reacţionat... AntenaSport Cătălin Bordea are o nouă relație după divorțul controversat de Livia? Ce au observat fanii în imaginile postate de acesta de la Paris Cătălin Bordea are o nouă relație după divorțul controversat de Livia? Ce au observat fanii în imaginile... Elle Irina Loghin, vacanță de lux alături de fiul ei! Cum arată cântăreața de muzică populară în costum de baie, la 84 de ani / FOTO Irina Loghin, vacanță de lux alături de fiul ei! Cum arată cântăreața de muzică populară în costum de baie,... Spynews.ro Rona Hartner a fost uitată de celebrități la înmormântare! Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru sunt singurii care au condus-o pe ultimul drum Rona Hartner a fost uitată de celebrități la înmormântare! Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru sunt singurii care... BZI Imagini dureroase cu mama Ronei Hartner. Ce a putut face sărmana femeie lângă sicriul fiicei sale Imagini dureroase cu mama Ronei Hartner. Ce a putut face sărmana femeie lângă sicriul fiicei sale BZI Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro Ștrudel cu mere cuburi. Desert de post, simplu și delicios Ștrudel cu mere cuburi. Desert de post, simplu și delicios HelloTaste.ro Şeful Casei de Pensii a anunțat când vor fi tipărite noile taloane de pensii, cu sumele majorate Şeful Casei de Pensii a anunțat când vor fi tipărite noile taloane de pensii, cu sumele majorate Antena3.ro OnePlus 12 a fost lansat. Ce specificații tehnice impresionante are și cât costă OnePlus 12 a fost lansat. Ce specificații tehnice impresionante are și cât costă useit Horoscopul zilei de 7 decembrie 2023. Leii vor mai mult de la viață. Află ce se întâmplă cu zodia ta Horoscopul zilei de 7 decembrie 2023. Leii vor mai mult de la viață. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine Florin Cîțu, la DNA: Mi-am îndeplinit atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare Florin Cîțu, la DNA: Mi-am îndeplinit atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare Wall-Street David Popovici scrie istorie: Calificare în prima finală la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt David Popovici scrie istorie: Calificare în prima finală la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt Kudika Ingredientul natural care va face ca orhideele tale să fie mereu pline de flori. Vei fi invidiat pentru ele Ingredientul natural care va face ca orhideele tale să fie mereu pline de flori. Vei fi invidiat pentru ele Playtech Arată-mi cum strângi pumnul ca să-ţi spun ce fel de om eşti🤨✊👇 Arată-mi cum strângi pumnul ca să-ţi spun ce fel de om eşti🤨✊👇 Redactia.ro "Cântă despre poziţii sexuale, le arată şi cum se face". Balul bobocilor la un liceu de top din Craiova: dedicaţii pe manele. Reacţia directorului "Cântă despre poziţii sexuale, le arată şi cum se face". Balul bobocilor la un liceu de top din Craiova:... Observator De ce urinezi des noaptea. Posibile cauze și remedii De ce urinezi des noaptea. Posibile cauze și remedii MediCOOL Cartofi de post la cuptor. Rețeta simplă și gustoasă pentru serile de iarnă Cartofi de post la cuptor. Rețeta simplă și gustoasă pentru serile de iarnă HelloTaste FOTO. Frumoasa Lena și-a pus iubitul fotbalist la munca de jos! Cum arată în costum de baie FOTO. Frumoasa Lena și-a pus iubitul fotbalist la munca de jos! Cum arată în costum de baie ProSport Cele 5 cuvinte cu care un pilot american de F-22 a pus pe fugă un avion de vânătoare iranian: „Chiar ar trebui...” Cele 5 cuvinte cu care un pilot american de F-22 a pus pe fugă un avion de vânătoare iranian: „Chiar ar... Gandul Șah-Mat! Avem imagini tari! Ce s-a întâmplat cu iubăreții, după ce Bianca Drăgușanu l-a trimis pe Gabi Bădălău în brațele fostei Șah-Mat! Avem imagini tari! Ce s-a întâmplat cu iubăreții, după ce Bianca Drăgușanu l-a trimis pe Gabi... CanCan Flatulența în sarcină: remedii care te ajută să scapi de ea Flatulența în sarcină: remedii care te ajută să scapi de ea DeParinti Cei mai bogați copii din lume. Care sunt averile lor Cei mai bogați copii din lume. Care sunt averile lor ZUTV Samsung Galaxy S23 FE va fi lansat în Europa în curând. Cum arată noul smartphone Samsung Galaxy S23 FE va fi lansat în Europa în curând. Cum arată noul smartphone UseIT Sos yum yum. Rețeta celui mai popular sos japonez Sos yum yum. Rețeta celui mai popular sos japonez Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Video Mireasa sezonul 8, 6 decembrie 2023. Moș Nicolae a fost în casa Mireasa! Cine a primit nuielușă Mireasa sezonul 8, 6 decembrie 2023. Moș Nicolae a fost în casa Mireasa! Cine a primit nuielușă Miercuri, 06.12.2023, 17:03
Ultimele știri
x