Antena Căutare

Andreea Bălan s-a întors de la America Express cu câteva kilograme în plus. Ce spune vedeta despre întreaga experiență

Andreea Bălan se numără printre vedetele care au grijă de silueta lor, artista menținându-se la aceeași greutate de ani buni, fără să treacă prin fluctuații. Recenta sa participare la America Express i-a cam dat însă planurile peste cap!

Andreea Bălan s-a întors cu câteva kilograme în plus de la „America Express”

Instagram/Antena

Andreea Bălan a făcut echipă cu Andreea Antonescu la „America Express”, cele două foste membre ale trupei „Andre” unindu-și forțele și luptându-se cu celelalte perechi pentru câștigarea premiului cel mare. Întregul lor parcurs va putea fi urmărit în curând pe Antena 1 și Antena Play.

Până la marele debut de pe micile ecrane însă, Andreea Bălan a dezvăluit cum s-a acomodat în cadrul competiției, dar și care au fost incovenientele cu care s-a confruntat.

Andreea Bălan a acumulat câteva kilograme în plus după experiența de la „America Express”

Se pare că noul program la care a fost nevoită să se adapteze i-a dat peste cap rutina alimentară pe care o ținea cu strictețe, iar în prezent jurata de la „Te cunosc de undeva” s-a întors cu câteva kilograme în plus.

Citește și: Cum arăta Andreea Bălan la prima apariție TV, la doar 10 ani. Imagini de colecție cu vedeta de când era doar un copil timid |VIDEO

Dacă în urma altor show-uri de supraviețuire concurenții ajung să se întoarcă piele și os, se pare că Andreei Bălan i s-a întâmplat fix opusul. Artista a dezvăluit că a mâncat mai multe alimente care „s-au depus”, fiind condiționată de împrejurări.

„M-am îngrășat acolo pentru că am mâncat pâine și biscuiți. Acolo mâncai ce prindeai”, a dezvăluit Andreea Bălan la Antena Stars.

Andreea Bălan, chinuită de dorul fetițelor sale la „America Express”

Cât despre experiența în sine, vedeta a mărturisit că a fost una grea, având în vedere că pe lângă provocările solicitante, le-a dus și dorul celor două fetițe ale sale.

„A fost foarte greu, dar emisiunea este oricum foarte grea. Pentru mine, cel mai greu a fost dorul de fete. M-a omorât efectiv și la un moment dat voiam să venim acasă, să mă întorc la fete, dar am rezistat eroic. Prima etapă e cea mai grea.

Când te lovește faptul că nu ai bani, că nu mai ai carduri, nu mai ai nimic....Te bazezi pe ajutorul oamenilor și oamenii te pot refuza”, a mai declarat cântăreața.

Citește și: Ce a ajutat-o pe Andreea Bălan să treacă peste divorțul dificil de George Burcea. Rețeta vedetei a dat roade

Andreea Bălan s-a întors de curând de la filmările pentru „America Express”, iar revederea cu fiicele ei a fost una emoționantă, așa cum era de așteptat. Cel mai probabil, artista va reintra rapid în programul de dinainte de plecare, astfel că și kilogramele în plus vor dispărea ca prin minune.

Deși a declarat că s-a îngrășat, la o primă analiză a conturilor sale de socializare nu se observă nicio diferență, Andreea afișându-se cu aceeași siluetă filiformă cu care și-a obișnuit admiratorii. Ce-i drept, două-trei kilograme în plus reușesc să treacă neobservate, mai ales la aspectul său fizic.

Cum se menține Andreea Bălan în formă

Concurenta de la „America Express” mărturisea recent care este secretul care o ajută să se mențină la 49 de kilograme de ani buni. Se pare că artista nu se abține neapărat de la ducliuri, însă compensează cu mult sport.

„Niciodată nu refuz o prajitură bună și așa îmi mențin silueta, cu prăjituri, ciocolată și… cu multă apă, mult sport (o oră zilnic), mult dans (de 3 ori pe săptămană), masaj (de 3 ori pe săptămână) + alte activități cu efort intens. Nu-mi refuz nicio plăcere, dar știu să compensez”, a scris Andreea Bălan pe contul de Instagram, în urmă cu ceva timp.

Mario Fresh a fost filmat în timp ce caută prin gunoaie. Prima declarație a celebrului cântăreț susprins într-o ipostază... Mihai și Elwira Petre, portret de familie de pus în ramă, alături de cele două fetițe. Cât de mult au crescut Catinca și...

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Zodii ghinioniste în ziua de 28 noiembrie 2022. Trei nativi se vor confrunta cu probleme
Pe lista de zodii ghinioniste în ziua de 28 noiembrie 2022 se află Racii, Scorpionii și...
Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2022. Racii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2022 aduce vești bune pentru cei mai mulți nativi din zodiac....
Recomandări AntenaPlay
14:00 Mireasa | Sezonul 6
15:30 Rebelde
18:00 Prețul cel Bun | Sezonul 3
18:00 Moștenirea
19:00 Observator
19:00 Nu mă părăsi
20:00 Inimă Rănită
20:30 Chefi la cuțite | Sezonul 10
22:00 Furtună pe Bosfor
23:00 Agenţia de talente şi sentimente
14:00 Mireasa | Sezonul 6
15:30 Rebelde
18:00 Moștenirea
18:00 Prețul cel Bun | Sezonul 3
19:00 Observator
19:00 Nu mă părăsi
20:00 Inimă Rănită
20:30 Chefi la cuțite | Sezonul 10
22:00 Furtună pe Bosfor
23:00 Agenţia de talente şi sentimente
14:00 Mireasa | Sezonul 6
15:30 Rebelde
18:00 Moștenirea
18:00 Prețul cel Bun | Sezonul 3
19:00 Observator
19:00 Nu mă părăsi
20:00 Inimă Rănită
20:30 Chefi la cuțite | Sezonul 10
22:00 Furtună pe Bosfor
23:00 Agenţia de talente şi sentimente
08:00 Roata Vedetelor
14:00 Mireasa | Sezonul 6
15:30 Rebelde
18:00 Moștenirea
18:00 Prețul cel Bun | Sezonul 3
19:00 Nu mă părăsi
20:30 Adela | Sezonul 4
21:00 Jurământul
22:00 Furtună pe Bosfor
23:00 Agenţia de talente şi sentimente
14:00 Mireasa | Sezonul 6
15:30 Rebelde
18:00 Prețul cel Bun | Sezonul 3
19:00 Observator
18:00 Moștenirea
19:00 Nu mă părăsi
21:00 Jurământul
22:00 Furtună pe Bosfor
22:30 Stand-Up Revolution | Sezonul 2
23:00 Agenţia de talente şi sentimente
12:00 MediCOOL | Sezonul 3
19:00 Observator
20:00 Te cunosc de undeva | Sezonul 18
20:00 Puterea Destinului
14:00 Hello Chef | Sezonul 4
19:00 Observator
20:00 iUmor | Sezonul 13
20:00 Puterea Destinului
Parteneri
Prințesa Diana era pasionată de balet. Motivul pentru care a fost nevoită să renunțe la visul său
Catine.ro
Ultimele știri
x