Antena Căutare

Când se va finaliza divorțul dintre Adreea Bălan și George Burcea. Ce a declarat actorul

Procesul de divorț dintre Andreea Bălan și George Burcea a mai suferit încă o amânare. Actorul spune că a ajuns la capătul puterilor și abia așteaptă să se încheie toată situația care le dă de furcă celor doi.

george burcea in costum Galerie
Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea se apropie de final | Antena 1

A fost încă o amânare! Abia aștept să se finalizeze procesul, să se dea o sentință, a precizat actorul, potrivit Fanatik.

Deși tocmai s-a lovit de o amânare, George Burcea nu este complet demoralizat și are răbdare până la următoarea înfățișare, care în curând îi va aduce statutul de bărbat liber, deși acesta este deja, de un an, într-o relație.

Momentan, George Burcea se ocupă de proiectele sale și așteaptă, răbdător, sentința finală a divorțului

Potrivit aceleiași surse, în această perioadă, George Burcea este preocupat să-și ducă la bun final proiectele pe care le-a început.

Citește și:George Burcea a fost condamnat pentru conducerea sub influenţa substanțelor interzise. Ce pedeapsă a primit actorul

Pe de altă parte, tumultul din ultimii ani nu a fost de bun augur pentru actor. Potrivit presei locale, în urma problemelor conjugale, Burcea ar fi avut niște momente în care nu a luat cele mai bune decizii.

Astfel că, la finalul lunii februarie 2020, George Burcea a fost prins de polițiștii de la Rutieră în timp ce conducea sub influența drogurilor.

Citește și: George Burcea, selfie cu Luis Guzman. Cum s-au fotografiat cei doi actori: „Puerto Rico, Puțureni si Familia Addams”

La momentul respectiv, actorul a fost supus unor teste, care au scos la iveală faptul că a consumat substanțe interzise.

Antonia s-a lăsat fotografiată în pat, într-un sutien minuscul. Imaginea care a încins imaginația fanilor... Reacția Prințului William la decizia Reginei de a o numi pe Camilla "regină consoartă". Ce a hotărât...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x