Carmen Brumă, de la 90 kg la 16 ani, la un corp de invidiat la 44 de ani. Cum a reușit schimbarea
Carmen Brumă a povestit cum a ajuns să îmbrățișeze cariera pe care o are, dar și un stil de viață sănătos. Vedeta are un corp de invidiat și îi ajută, prin programele sale de slăbit, pe cei ce vor să-și schimbe stilul de viață.
Carmen Brumă a trecut de la supraponderalitate la o siluetă de invidiat
Antena 1
În urmă cu mulți ani, vedeta a fost nevoită să se mute la Moscova, în timp ce ea visa să ajungă în America, povestește ea, potrivit Libertatea.
Aceasta a povestit că, fără să-și dea seama, a intrat în ceea ce astăzi se numește depresie, și că a luat foarte mult în greutate.
La 16 ani ajunsese să cântărească aproape 90 de kilograme și a conștientizat gravitatea situației abia în momentul în care a încercat să îmbrace o pereche de blugi și a reușit să-i âmbrace doar până la jumătatea genunchilor.
Carmen Brumă, despre perioada când avea 90 de kilograme: "Unul dintre cele mai bune lucruri a fost să fiu grasă"
De altfel, vedeta consideră că faptul că ajunsese să se refugieze în mâncare și apoi, la început, s-a înfometat, a fost factorul determinant în transformarea sa.
Citește și: Cum are grijă Carmen Brumă de copilul ei. Băiatul este răsfățat cu cele mai sănătoase ingrediente
Unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat a fost că am fost grasă. Eram pe la 90 de kilograme.
Mi-a picat ca o bombă să plecăm în Moscova, eu visam la America. Am intrat într-o depresie după ce am plecat. Atunci nu am ştiam că este depresie.
M-am refugiat în mâncare. Am luat 30 şi ceva de kilograme. Eu nu mi-am dat seama. Şocul acesta a fost când am luat nişte blugi şi nu am reuşit să-i trag mai sus de genunchi”, a spus Carmen Brumă în urmă cu ceva timp, potrivit sursei menționată.
Vedeta a adoptat un stil de viață sănătos și a început să meargă regulat la sală și astfel a reușit să slăbească 30 de kilograme în mod natural.
Cristina Șișcanu și-a acoperit trupul doar cu un cearșaf. Ce imagine a publicat din intimitatea dormitorului... Andreea Bălan, nemulțumită de decizia instanței în cazul divorțului de George Burcea. Ce a pățit...









14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
18:00 |
![]() |
Moștenirea |
19:00 |
![]() |
Observator |
20:00 |
![]() |
Jurământul |
20:30 |
![]() |
Insula Iubirii Sezonul 6 |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
18:00 |
![]() |
Moștenirea |
18:00 |
![]() |
Prețul cel bun |
19:00 |
![]() |
Observator |
20:30 |
![]() |
Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
18:00 |
![]() |
Moștenirea |
19:00 |
![]() |
Observator |
20:30 |
![]() |
Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară |
08:00 | Roata Vedetelor | |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
18:00 |
![]() |
Prețul cel bun |
18:00 |
![]() |
Moștenirea |
20:00 |
![]() |
Dragostea plutește în aer |
20:30 |
![]() |
Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară |
14:30 |
![]() |
Betty cea urâtă |
15:00 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
18:00 | Taxi Driver | |
18:00 |
![]() |
Moștenirea |
19:00 |
![]() |
Observator |
20:00 |
![]() |
Dragostea plutește în aer |
13:30 |
![]() |
Mireasa Sezonul 5 |
11:00 | The Fiery Priest | |
19:00 |
![]() |
Observator |
20:00 |
![]() |
1001 de Nopți |
20:00 |
![]() |
Te cunosc de undeva! |
22:00 |
![]() |
REAlă by Ana Morodan |
09:00 | Alpha Kids | |
10:00 | UNU la 1 | Sezonul 2 | |
19:00 |
![]() |
Observator |
21:00 |
![]() |
Stand-Up Revolution |
20:00 |
![]() |
1001 de Nopți |
22:00 |
![]() |
REAlă by Ana Morodan |

































