Acum, atenția publicului este îndreptată spre liderul AUR, care are șanse reale să devină următorul președinte al României. Dincolo de cariera sa politică, oamenii sunt curioși să afle mai multe despre viața sa personală.
Ce diferență de vârstă este între George Simion și Ilinca
Ilinca și George Simion s-au căsătorit civil pe 26 august 2022, la Primăria Măciuca, iar cununia religioasă a avut loc a doua zi. Evenimentul a fost unul grandios, cu peste 10.000 de invitați și nu mai puțin de 42 de perechi de nași.
În aprilie 2024, liderul AUR și soția sa au devenit părinții unui băiețel. Puțini știu, însă, care este diferența de vârstă dintre cei doi.
Duminică, 4 mai 2025, George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, obținând 40,96% din voturile celor care s-au prezentat la urne. Dincolo de viața politică, candidatul la Cotroceni este cunoscut drept un familist convins. Este căsătorit de aproape trei ani și are un băiețel, Radu, născut în aprilie 2024.
Soția sa, Ilinca, l-a susținut în parcursul său politic, dar a ales să stea departe de lumina reflectoarelor. Din acest motiv, nu se cunosc prea multe lucruri despre ea. Ilinca s-a născut pe 9 ianuarie 1998 și are 27 de ani.
Așadar, între George Simion și soția sa există o diferență de vârstă de 11 ani. Acest lucru nu le-a afectat însă relația. Într-un interviu pentru cancan.ro, liderul AUR a povestit cum a cunoscut-o pe Ilinca.
„Nu a fost dragoste la prima vedere, Ilinca era în echipa mea de la prima campanie. În momentul când am decis să intru în politică am candidat independent la europarlamentarele din 2019. Era în timpul facultății, era mică, eu, ca și acum, aveam grija campaniei. De-abia după aceea, după 2 ani, a început să se înfiripe ceva”, a afirmat George Simion.
Cum a început povestea de dragoste dintre cei doi
Ilinca a povestit că o prietenă a încurajat-o să se alăture partidului AUR, experiență care i-a plăcut de la bun început. Nu și-ar fi imaginat însă că, odată cu implicarea în politică, avea să-l cunoască pe cel care îi va deveni soț. Ea a mărturisit că relația cu George Simion a început cu pași mici și s-a consolidat în timp.
„Nu ne-am gândit niciunul nici măcar o secundă la treaba asta. Eu eram cu facultatea, ajutam și în campania lui pentru că mă cooptase o prietenă de-a mea. La noi totul a venit natural, nu ne-am gândit la treaba asta și eram umăr la umăr. Nu ne-am gândit o secundă că se poate strica nimic”, a spus Ilinca Simion.
Citește și: Cum arată casa impunătoare în care George Simion și-a declarat domiciliul. De ce locuiește în chirie
Cu ce se ocupa Ilinca Simion
Ilinca a absolvit Dreptul și s-a implicat activ în domeniul juridic, lucrând ca stagiară atât la Instituția Avocatul Poporului, cât și la Institutul Român pentru Drepturile Omului. La sfârșitul anului 2024, și-a lansat propria carte autobiografică, intitulată „Eu sunt Ilinca”.
„Înainte să fiu Ilinca Simion și înainte să-l cunosc pe omul care mi-a schimbat viața și care probabil va schimba în bine viața multor români cu energia și pasiunea lui, am fost Ilinca Munteanu din Slobozia, Ialomița. Îmi place să spun că am avut norocul să mă nasc la oraș dar să cresc la țară, la bunici, pe malul apei, în natură și libertate”, se arată în descrierea cărții.