Antena Căutare

Ce este boala Lyme, afecţiunea de care suferă Adda. Artista s-a retras din viața publică pentru a urma un tratament

Adda și-a anunțat fanii că suferă de o afecțiune gravă, Lyme, și a aflat acest lucru abia recent, după ce timp de mai bine de un an a fost diagnosticată greșit de medici.

Colaj cu Adda
Adda a fost diagnosticată cu Lyme | Instagram

Adda a ajuns prima oară la spital în urmă cu un an și juătate, când pe piele îi apăruse o urticarie agresivă. Până recent, Adda a crezut că are dermografism, însă pentru că apăruseră simptome severe, vedeta a apelat la alți medici pentru investigații. Astfel, de curând, Adda a descoperit că suferă, de fapt, de Borelioza, cunoscută şi ca boala Lyme şi Bartonella.

Având în vedre că a fost depistată destul de târziu, afecțiunea i-a ajuns artistei la creier, așa că a anunțat că s-a retras din viața publică, pentru a urma un tratament.

Ce este boala Lyme, afecțiunea de care suferă Adda

Boala Lyme este o afecțiune bacteriană, transmisă de căpușele din genul Ixodes.

„După un an jumătate de chin în care mi s-a pus diagnostic greșit și mi s-a dat tratament și mai greșit, am aflat într-un final adevărul. A fost nevoie să îmi paralizeze anumite părți ale corpului că să fiu diagnosticată cu Borelioza și Bartonella - transmise de căpușe și țânțari, ploșnițe sau dacă te muscă animale care au asta în sânge”, a explicat Adda.

Află ce este boala Lyme și ce complicații pot apărea pe observatornews.ro.

Cum s-au lăsat fotografiați Loredana și Nick Casciaro în Abu Dhabi. Ce au speculat fanii când au văzut imaginea cu ei... Ce a dezvăluit Irinel Columbeanu despre filmarea indecentă “pe gaura cheii” și ce a simțit realmente pentru Monica Gabor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x