Antena Căutare

Ce mesaj a transmis Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, la 11 ani de la moartea ei. Artista ar fi împlinit 54 de ani

Astăzi, 14 iulie 2021, se împlinesc 11 ani de la moartea Mădălinei Manole. Artista ar fi împlinit 54 de ani chiar în ziua în care a murit, iar fratele său nu a uitat de acest eveniment și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale

Mădălina Manole în două ipostaze diferite
Astăzi, 14 iulie 2021, se împlinesc 11 ani de la moartea Mădălinei Manole. Artista ar fi împlinit 54 de ani chiar în ziua în care a murit, iar fratele său nu a uitat de acest eveniment și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale | Facebook Marian Manole

Ziua de 14 iulie este una extrem de tristă pentru familia Mădălinei Manole, dar și pentru industria muzicală. Artista ar fi împlinit astăzi 54 de ani, iar tot pe data de 14 iulie 2010 a fost găsită fără viața în vila sa din Otopeni, acolo unde locuia alături de soțul ei, Petru Mircea, dar și cu fiul său.

Moartea artistei a venit ca o veste neașteptată pentru toți cei care au iubit-o și au apreciat-o. Chiar dacă timpul a trecut, se pare că românii nu au uitat-o pe ”fata cu părul de foc”, dar nici fratele său, Marian Manole, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.

Ce a publicat Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, la 11 ani de la moartea artistei

Marian Manole își amintește cu drag de sora lui, iar moartea Mădălinei Manole a reprezentat unul dintre cele mai grele momente din viața lui. De asemenea, fratele artiste nu vrea ca vocea și chipul cântăreței să fie uitate de public, motiv pentru care publică des imagini și videoclipuri cu ea.

Citește și: Ce se întâmplă cu fratele Mădălinei Manole la o lună de la moartea tatălui său: ”E o boală parșivă”

În ziua în care ar fi împlinit 54 de ani, aceasta fiind și ziua în care a împlinit 11 ani de când s-a stins din viață, Marian Manole a transmis un mesaj impresionant care a înduioșat inima prietenilor virtuali. Acesta a postat și câteva imagini cu artista, care era de o frumusețe răpitoare.

"Azi ar fi împlinit 54 de ani! La mulți ani, sora mea, acolo unde ești! Dumnezeu să te odihnească în pace!", a scris fratele artistei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Comentariile postării ne demonstrează faptul că oamenii nu au uitat-o pe cea care le-a încântat inima cu vocea sa și privirea cu frumusețea deosebită. Toți își amintesc de zâmbetul său larg și talentul memorabil.

Cine e Mădălina Manole

Anca Magdalena Mircea, cunoscută pe numele de scenă Mădălina Manole, s-a născut pe data de 14 iulie 1967 în Vălenii de Munte, România. Artista a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară.

În 1989 cântăreața urcă pe scena festivalului de la Amara, iar în anul 1990, Mădălina Manole a început să susțină recitaluri în diferite regiuni din România. La începutul anilor `90, artista a început să cânte și în fața diasporei române din Statele Unite ale Americii, Canda, Austria, Belgia, Germania și Franța.

Citește și: Fratele Mădălinei Manole, dezvăluire neașteptată! Ce a pățit artista, la câteva luni după nuntă: „S-o crezi tu, puiucule”

Printre cele mai îndrăgite piese ale sale se numără: „Fată dragă", „Ei, și ce?”, „Trăiesc pentru tine”, „Cântă cu mine”, „Dulce de tot”, „A fost (va fi) iubire” și „Lină, lină Mădălină”.

Cristina Ciobănașu, într-o formă fizică de invidiat. Cum arată actrița într-un sutien de dimensiuni reduse... Cristina Ștefania, în costum de baie, pe ecranele cele mai mari de pe New York Time-Square...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x