Antena Căutare

Ce reproșuri a primit Dan Bittman din partea celor trei băieți ai săi: „De foarte multe ori am simțit că mi-am neglijat familia”

Dan Bittman a vorbit deschis despre sacrificiile pe care le implică viața de artist și a recunoscut că a simțit, de multe ori, că și-a neglijat familia. Iată ce detalii neștiute a oferit cântărețul despre viața personală!

Galerie
Ce reproșuri a primit Dan Bittman din partea celor trei băieți ai săi: „De foarte multe ori am simțit că mi-am neglijat familia” | Captură Instagram

Dan Bittman, în vârstă de 61 de ani, este unul dintre cei mai apreciați și mai cunoscuți cântăreți și compozitori de la noi. Acesta nu se laudă doar cu o carieră de succes, dar și cu rolul de tată a trei băieți.

Cu toate acestea, Dan Bittman recunoaște că au existat momente când a pus cariera pe primul loc și nu a fost alături de familia sa. Într-un interviu exclusiv pentru o publicație de la noi, Dan Bittman și-a adus aminte ce i-a reproșat, la un moment dat, unul dintre băieții săi.

Citește și: Motivul real pentru care Dan Bittman nu a vrut niciodată să se căsătorească. Ce explicații a făcut

Ce reproșuri a primit Dan Bittman din partea unuia dintre băieții săi: „Nu m-a iertat”

Articolul continuă după reclamă

Dan Bittman a avut o relație de 25 de ani cu Liliana Ștefan. Cu toate că nu au fost căsătoriți niciodată și s-au separat în urmă cu câțiva ani, cei doi au împreună trei băieți pe care i-au făcut din dragoste.

Însă, viața agitată de artist l-a ținut, nu doar o dată, departe de familia sa, lucru pe care acum îl regretă. El și-a amintit cum, în urmă cu ceva timp, nu i-a putut fi alături fiului său, Patrick, de ziua lui de naștere, pentru că se afla pe scenă.

„De foarte multe ori am simțit că mi-am neglijat familia când am fost plecat. Odată, mijlociul meu mi-a reproșat… Am rămas în aeroport în China, din cauza armatei coreene și s-a închis tot spațiul aerian din China și trebuia să vin acasă exact de ziua de naștere a lui Patrick, el era mic. Am aterizat a doua zi, pentru că ne-am oprit în Paris, am stat acolo o noapte, în fine… nu m-a iertat. Mi-a reproșat că nu am venit de ziua lui, dar asta este… era mic, acum a crescut, a înțeles și nu au mai existat probleme.”, a spus Dan Bittman pentru publicația citată.

Și dacă, până de curând, solistul trupei Holograf a făcut sacrificii de dragul carierei, petrecând sărbătorile departe de cei dragi, anul acesta speră ca va fi acasă de Crăciun, alături de copiii săi.

„De sărbători, sper ca măcar de Crăciun, să stau acasă cu copiii mei, cu cei dragi, dar de Revelion avem câteva cântări prin București, în aer liber. Unii sunt nebuni, fac câte șase, șapte cântări într-o noapte, dar nu este cazul nostru, al Holografilor. De exemplu, de Revelion, noi mergem la o cântare până în ora 12, dar apoi petrecem cu familia, nu mai facem sarcificii prea mari, au fost făcute la timpul lor, dar acum, gata!”, a mai declarat el pentru sursa citată.

Ce sfat le-a oferit Dan Bittman băieților săi în ceea ce privește cariera

Dan Bittman este foarte mândru de Alexandru, Mark și Patrick. Băieții i-au moștenit pasiunea pentru muzică, cu toate că el i-a sfătuit să își urmeze propriul vis.

„Nu știu dacă îmi calcă pe urme, pentru că ei fac alt gen de muzică. Alex compune mult și produce pentru alți artiști. I-am sfătuit să meargă pe drumul lor și să uite tot ce știu ei din familie. Să meargă pe drumul lor, chiar dacă este greu, este și frumos.”, a mai spus Dan Bittman pentru publicația online menționată.

Citește și: Dan Bittman, adevărul despre motivele despărțirii de Liliana Ștefan. Ce spune la mai bine de un an de la separare

Cum s-a filmat Andreea Marin în sala de fitness, după ce a slăbit 15 kilograme. ”Zâna Surprizelor”, transformare spectac... Rona Hartner a fost condusă astăzi pe ultimul drum. Cum i-a cerut surorii sale, Rinda Hartner, să fie înmormântată...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină
Hello Chef sezonul 9, 10 mai 2025. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Marian Godină Sambata, 10.05.2025, 15:30
Citește și
De ce Cristina Deleanu și Eugen Cristea nu au avut copii. Au fost împreună patru decenii
De ce Cristina Deleanu și Eugen Cristea nu au avut copii. Au fost împreună patru decenii
De ce să plantezi floarea-soarelui în grădina de flori. Sfaturi utile de la specialisti
De ce să plantezi floarea-soarelui în grădina de flori. Sfaturi utile de la specialisti Catine.ro
Gina Chirilă, mesaj viral în online după divorțul de Bogdan Vlădău. Modelul a rupt tăcerea: „te înșală, te minte...”
Gina Chirilă, mesaj viral în online după divorțul de Bogdan Vlădău. Modelul a rupt tăcerea: „te înșală,...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la perfuzie. E cel mai mare rău”
Chinul prin care trece Carmen Grebenișan în săptămâna 12 de sarcină. „Mi-a spus să merg de urgență la... Libertatea.ro
Final imprevizibil între Nicușor Dan și George Simion: „Marja de eroare este foarte mare”. Se așteaptă participare masivă la vot
Final imprevizibil între Nicușor Dan și George Simion: „Marja de eroare este foarte mare”. Se... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum sunt afectați de campania electorală: „Încerc să-i feresc cât pot. Cel mic…”
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, confesiuni despre cei doi copii pe care îi are cu acesta și cum... Elle
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun |... Spynews.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!” BZI
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi noi cu usturoi și cimbrișor. O garnitură simplă și rapidă
Cartofi noi cu usturoi și cimbrișor. O garnitură simplă și rapidă HelloTaste.ro
Pe George Simion îl lasă nervii. Derapaj incalificabil pe holurile Parlamentului European: „Aveți un candidat, e autist săracul”
Pe George Simion îl lasă nervii. Derapaj incalificabil pe holurile Parlamentului European: „Aveți un candidat, e... Antena3.ro
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată useit
Horoscopul zilei de 16 mai 2025. Capricornii sunt mai calmi. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 16 mai 2025. Capricornii sunt mai calmi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Judecătorii din Ploiești lovesc din nou: aprobă un proces „Turul 2 înapoi”, după alegerile de duminică
Judecătorii din Ploiești lovesc din nou: aprobă un proces „Turul 2 înapoi”, după alegerile de duminică Jurnalul
Trei zodii care pot întâlni sufletul pereche în săptămâna 19-26 mai: chemarea divină a destinului în dragoste
Trei zodii care pot întâlni sufletul pereche în săptămâna 19-26 mai: chemarea divină a destinului în dragoste Kudika
Horoscopul runelor pentru weekend. De la mesaje despre noi începuturi, până la avertismente legate de decizii pripite
Horoscopul runelor pentru weekend. De la mesaje despre noi începuturi, până la avertismente legate de decizii pripite Playtech
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în gură”
Drama prin care a trecut marea actriță Cristina Deleanu: „Nu voi uita niciodată acea senzație de pământ în... Redactia.ro
Un nigerian din Cluj, care se dădea drept medic,
Un nigerian din Cluj, care se dădea drept medic, "a cucerit" patru pensionare şi le-a păcălit să îi ofere... Observator
Beneficiile consumului de nuci caju. De ce este sănătos să le incluzi în alimentația zilnică
Beneficiile consumului de nuci caju. De ce este sănătos să le incluzi în alimentația zilnică MediCOOL
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă
Somon cu sparanghel la tigaie. Rețetă rapidă și extrem de gustoasă HelloTaste
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit ProSport
De ce a murit Cristina DELEANU, soția lui Eugen Cristea. Sfârșit tulburător! „Îmi pare rău că ...”
De ce a murit Cristina DELEANU, soția lui Eugen Cristea. Sfârșit tulburător! „Îmi pare rău că ...” Gandul
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză îngrozitoare și...' 😢
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză... CanCan
Supă de primăvară cu legume și carne de pui
Supă de primăvară cu legume și carne de pui DeParinti
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de lansarea unui nou single
Rita Ora și-a etalat abdomenul bine definit într-o ținută sexy de plajă. Cântăreața se pregătește de... ZUTV
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum UseIT
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x