Antena Căutare

Ce spune Radu Ștefan Bănică despre „greutatea” numelui său de familie: „La 16 ani am devenit bărbatul în casă”

Radu Ștefan Bănică, fiul cel mare al lui Ștefan Bănică Jr., și-a dorit mereu să iasă din umbra tatălui său și, totodată, să nu obțină lucruri doar pentru că poartă un nume celebru.

Galerie
Radu Bănică a lansat un mini-album cu șase piese

Are 23 de ani, este absolvent al UNATC, actor și cântăreț, iar astăzi își croiește pas cu pas propriul drum în lumea divertismentului.

Ce spune Radu Ștefan Bănică despre „greutatea” numelui de familie

Fiul cel mare al lui Bănică a lansat un mini-album cu șase piese, intitulat „Prima Pagină”, în care își dezvăluie adevărata identitate și le permite celor din jur să îl cunoască dincolo de nume și de atenția care l-a însoțit încă de la naștere.

„Am crescut în atenția publicului, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ce înseamnă cu adevărat asta. Prima pagină este despre mine, nu despre comparații. E despre cine sunt, cu bune și cu greșeli. Prima pagină e doar începutul poveștii mele. Am pus în el momentele care m-au schimbat și m-au adus aici, cu tot ce am simțit și învățat pe drum. Despre cine sunt, cum simt și cum cresc”, a declarat tânărul artist.

Articolul continuă după reclamă

În piesa „Om mare”, el vorbește despre trecerea la maturitate și presiunea de a fi fiul lui Ștefan Bănică. „La 10 ani nu mă jucam prea mult pe afară, / Ceilalți copii știau că-s băiatul lui tata”, își începe melodia, în care povestește cum, încă din adolescență, a preluat responsabilitățile familiei și a fost nevoit să muncească, în ciuda faptului că poartă un nume celebru.

„La 16 ani am devenit bărbatu-n casă, / Locuiam doar eu, bunica și cu mama./ Nu m-așteptam ca să-mi încep a treia viață, / Zâmbeam, dar încă nu se vindecase rana. / N-a fost ușor, am învățat ce-nseamnă banul, / Din an în an părea că totul se complică. / Am muncit ca să scap de griji chiar de-s băiatul lu’ Bănică” – sunt doar câteva dintre versurile sugestive.

Tânărul artist își dorește să lase ceva în urmă

În piesa „Povestea mea”, Radu își exprimă dorința de a lăsa ceva în urmă și de a fi recunoscut pentru cine este el, nu pentru cine sunt părinții lui.

La un moment dat, spune chiar: „E amuzant cum lumea știe, nu întreabă, / Nu muncește, doar i se pune pe tavă, / Hai, intră tu în pielea mea, trăiește și tu viața mea”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Biletele la concertul de Crăciun al lui Ștefan Bănică au fost puse deja în vânzare. De ce au apărut atât de repede și cât costă

Cum l-a afectat pe Radu separarea părinților săi

Au trecut 20 de ani de la despărțirea dintre Ștefan Bănică și Camelia Constantinescu, iar acum fiul lor, Radu Ștefan Bănică, a vorbit despre impactul pe care l-a avut separarea asupra lui.

Într-un episod al podcastului „Sheets Talks”, Radu Ștefan Bănică, în vârstă de 23 de ani, a dezvăluit că, după separarea părinților săi, a fost trimis pentru câteva luni în afara țării, „până s-au calmat lucrurile”.

„Când s-au despărțit ai mei, m-au trimis din țară vreo cinci luni, până s-au calmat lucrurile. Nu mă puteau scoate din bloc. Stăteau zeci de oameni, de paparazzi, în fața casei. Așteptau poza cu «moștenitorul»”, a povestit Radu Ștefan Bănică, potrivit ProFM.

De asemenea, el a povestit că își amintește și momentul divorțului tatălui său de Andreea Marin, perioadă în care sora lui, Violeta, a fost puternic afectată: „La fel și cu sora mea. Erau toți plecați, ca să se afle (despre divorț – n.r.) cât ei erau plecați din țară. S-au întors pe rând. La tata a fost nebunie maximă la aeroport și la sora mea, au luat-o direct de pe pistă. A fost urmărită până acasă. Au avut patru mașini. Erau să facă accident. Sora mea speriată… În fața casei aveam o străduță. Era plină, zici că era protest. În 2015 sau 2016, s-a dat legea să nu mai poți, ca paparazzi, să vii să agresezi”, a mai spus tânărul.

Cristina Șișcanu, soția lui Mădălin Ionescu, a stârnit o adevărată controversă! Ce a zis despre vacanțele de cuplu... Adevărul despre relația pe care Oana Roman o are cu fratele ei vitreg. Fiul lui Petre Roman e cu 35 de ani mai tânăr dec...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabriela Cristea a renunțat la părul lung. Cum arată vedeta după schimbarea radicală de look
Gabriela Cristea a renunțat la părul lung. Cum arată vedeta după schimbarea radicală de look
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată Ilinca Simion cu burtica de gravidă. Imagini rare cu soția lui George Simion, însărcinată a doua oară
Cum arată Ilinca Simion cu burtica de gravidă. Imagini rare cu soția lui George Simion, însărcinată a doua oară
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x