Antena Căutare

Cine este mama Danei Budeanu și cu ce se ocupă aceasta. Femeia are o profesie total diferită de cea a fiicei sale

Dana Budeanu a conturat o imagine puternică și asumată în ultimii ani, începând cu viralizarea pamfletelor video de pe Youtube, unde aceasta are un cont foarte urmărit de fanii ei.

Cine este mama Danei Budeanu și cu ce se ocupă aceasta. Femeia are o profesie total diferită de cea a fiicei sale | Instagram

Cu toate că își exprimă întotdeauna opinii bine argumentate și intervine hotărât atunci când simte o nedreptate, ea a preferat întotdeauna să își păstreze viața personală departe de ochii curioșilor. Cu excepția părinților săi, despre care s-a aflat că îi adoră și cu care are o relație minunată.

Cu ce se ocupă mama Danei Budeanu și ce spune fiica ei despre relația lor

Părinții Danei Budeanu sunt Lucreția și Adrian Guțilă. Despre tatăl său, s-a spus că ar fi fost implicat într-un caz de mită, în timp ce despre mama sa s-a scris că nu ar împărtăși neapărat toate ideile promovate de Dana. Cu toate acestea, atunci când a vorbit despre părinții săi, Dana a avut numai cuvinte de laudă. A inclus chiar niște poze vechi cu mama sa de la școală, subliniind că relația lor este una pozitivă.

Citește și: Dana Budeanu le-a surprins pe gemenele sale într-o fotografie rară. Cât de mult au crescut cele două. Vedeta are cu ce se mândri

Articolul continuă după reclamă

Dana a dezvăluit că părinții săi au experimentat discriminarea, dar au reușit să o crească într-un mediu plin de iubire. Ea remarcă faptul că provine dintr-o familie care a trecut prin discriminare extremă din cauza unui "dosar prost". În ciuda acestor dificultăți, Dana subliniază că a crescut într-un mediu de iubire infinită și necondiționată, datorită poveștilor de viață impresionante ale părinților săi.

Provin dintr-o familie ai cărei părinți au fost discriminați EXTREM, pentru ca aveau «dosar prost»… am crescut superb, în iubire infinită și necondiționată, cu o mamă și un tată plini de povești de viață fantastice și tăceri la fel… m-au crescut niște părinți care au tăcut cândva, ca astăzi eu să pot vorbi cât vreau… m-au crescut niște oameni superbi, unici prin cât amar au dus în spate și-n suflet, fără să ne arate nouă, copiilor, nimic… și așa am făcut și eu cu fetițele mele, cărora nu m-am plâns o dată şi cărora le am spus că totul este numai fericire şi iubire şi univers infinit… că aşa mi-au spus mie bunu şi buni, care-s pentru mine şi pentru ele nişte SFINŢI…” a scris Dana Budeanu, pe contul ei de Facebook, potrivit click.ro.

Citește și: Ce diferență de vârstă există între Dana Budeanu și presupusul ei iubit. Creatoarea de modă este mai mare

Despre mama sa, Dana a împărtășit declarații emoționante, descrisă-o ca pe un "înger pe Pământ". Ea a postat fotografii ale mamei sale la doar 5 ani și a exprimat dorința de a fi ca ea în fiecare zi. Lucreția Guțilă, mama Danei, este arhitect de profesie, reușind să transmită fiicei sale convingerile și învățăturile sale de viață.

„Mama mea când avea doar 5 ani… și azi îmi doresc doar să reușesc să fiu ca ea în fiecare zi… mama mea este un înger pe Pământ… tot ceea ce mi-a povestit și tot ceea ce m-a învățat, puteți citi de astăzi exclusiv pe Verdict App Dana Budeanu”, a mai scris ea.

Cum arată casa lui Babs (Claudia Iosif). Fosta iubită a lui Dorian Popa și-a prezentat etajul locuinței... Cine este bărbatul pe care Giulia l-ar fi părăsit pentru Vlad Huidu. Artista a fost la un pas să se mărite cu un fotbali...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x