Antena Căutare

Costumul negru purtat de Olivia Newton-John în „Grease”, între 200 de obiecte ale cântăreţei licitate în scop caritabil

Geaca din piele şi pantalonii negri purtaţi de Olivia Newton-John în filmul „Grease” vor fi scoşi la licitaţie în scop caritabil alături de alte obiecte care aparţin actriţei şi cântăreţei de origine britanică, potrivit Reuters.

Actriţa şi cântăreaţa vrea să sprijine strângerea de fonduri pentru un centru australlian de tratare a cancerului.

Casa Julien’s Auctions a anunţat miercuri că emblematicul costum purtat în musicalul din 1978 este unul dintre cele 200 de obiecte pe care Newton-John le va vinde în luna noiembrie.

Geaca şi pantalonii sunt vânduţi separat şi casa de licitaţii se aşteaptă ca ambele obiecte vestimentare să fie adjudecate, în total, la 200.000 de dolari.

„Grease”, a cărui acţiune este plasată în anii 1950, îi are în rolurile principale pe John Travolta şi Olivia Newton-John şi a fost un real succes de public. Coloana sonoră cuprinde piese ca „Summer Nights”, „Greased Lightnin”, „Tears On My Pillow” şi „You re the One That I Want”.

Pe lângă aceste obiecte vestimentare, ea va scoate la licitaţie şi scenariul original al filmului „Grease”, estimat să fie vândut pentru 4.000 de dolari, rochia roz pe care a purtat-o la premiera de la Los Angeles a filmului, estimată între 3.000 şi 5.000 de dolari, şi jacheta Pink Ladies pe care a primit-o din partea echipei de filmare.

Newton-John va scoate la licitaţie şi două costume purtate în campania de promovare a albumului „Physical” (1981) şi câteva purtate în filmul „Xanadu” (1980).

Cântăreaţa în vârstă de 70 de ani a anunţat în toamna anului 2018 că a fost diagnosticată cu cancer de trei ori în decurs de trei decenii.

Anul acesta, în turneul de promovare a autobiografiei, ea a spus că şi-a petrecut a 70-a aniversare la Olivia Newton-John Cancer Wellness and Research Centre din Melbourne, unde urmează tratament.

Licitaţia va avea loc în Beverly Hills pe 1 şi 2 noiembrie şi va fi precedată de o expoziţie ce va fi inaugurată la Museum of Style Icons din Irlanda, apoi în Beverly Hills.

Olivia Newton-John s-a născut pe 26 septembrie 1948, în Cambridge (Anglia). Când avea vârsta de 5 ani, familia ei s-a mutat în Australia. A debutat discografic în 1971, cu „If Not for You”. De atunci, a lansat numeroase single-uri care au ajuns pe primul loc în topurile internaţionale. Discografia ei cuprinde 28 de albume de studio, cel mai recent fiind „Friends for Christmas”, apărut în 2016. A devenit cunoscută la nivel mondial graţie rolului din musicalul „Grease” (1978), care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur. A jucat în peste 20 de producţii cinematografice şi de televiziune, între ele numărându-se „Xanadu” (1980), „It's My Party” (1996) şi „A Few Best Men” (2011).

Sursa : news.ro

Semnul împăcării? Connect-R și Misha, din nou împreună? Cum a reacționat blonda după declarația fostului soț... Lecție de stil. Cele mai frumoase ținute purtate de Meghan Markle...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x