Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, a fost surprinsă duminică, 15 iunie, în Cimitirul Evanghelic Lutheran din Capitală, acolo unde se află cavoul familiei Prigoană. Văduva omului de afaceri a avut grijă de locul de veci al regretatului ei soț, a măturat, a șters praful și a aprins lumânări.
Mihaela Botezatu, surprinsă în timp ce curăța cavoul lui Silviu Prigoană
Paparazzii click.ro au surprins-o pe Mihaela Prigoană într-un moment emoționant, la cavoul familiei Prigoană din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București.
AICI IMAGINI CU MIHAELA BOTEZATU LA CAVOUL LUI SILVIU PRIGOANĂ:
Este pentru prima dată când Mihaela Botezatu este văzută public în acest loc de la moartea soțului ei, care a avut loc în urmă cu șapte luni. Îmbrăcată complet în negru, Mihaela Botezatu a sosit la ora prânzului, însoțită de soprana Andreea Ilie, o apropiată a familiei. Cele două au parcat autoturismul la intrarea principală a cimitirului și au mers pe jos până la cavoul aflat într-o zonă centrală, bine întreținută, notează sursa citată mai sus.
Mihaela Botezatu a adus o lumânare și un set complet de materiale pentru curățenie. A măturat zona din jurul cavoului, a șters praful de pe suprafețe și a rearanjat obiectele funerare.
Văduva omului de afaceri a petrecut aproape 30 de minute în tăcere lângă cavou, într-o stare de reculegere. De asemenea, ea a făcut și câteva poze locului.
Cavoul, cunoscut drept unul dintre cele mai mari și mai impunătoare din cimitir, are o încăpere interioară de aproximativ 40 de metri pătrați, fiind estimat la câteva zeci de mii de euro. Dispune de șase locuri pentru sicrie și 24 de locuri pentru urne.
„Noi avem un cavou, tata e la etajul trei, eu la doi și după mine următorii, treaba lor! Loc de veci mi-am cumpărat de 30 de ani”, a explicat Silviu Prigoană, într-un podcast, în toamnă, chiar înaintea tragediei, potrivit click.ro.
Care este motivul pentru care Silviu Prigoană și-a organizat propriul parastas în urmă cu 16 ani
În anul 2008, Silviu Prigoană a uluit pe toată lumea după ce și-a organizat propriul parastas. Acesta a avut 80 de invitați care s-au bucurat din plin de mâncarea gustoasă. Evenimentul a marcat parastasul de 40 de zile, deși regretatul om de afaceri se afla în viață pe atunci.
Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu a explicat că și-a făcut parastasul, înainte să moară, cu un motiv întemeiat: acela de a fi sigur că va avea parte de mâncare pe lumea cealaltă.
„Am vrut să mă asigur că voi avea de mâncare pe lumea cealaltă și că totul va fi exact așa cum îmi doresc. Nu vreau să las nimic la voia întâmplării”, spunea Silviu Prigoană pe atunci, citat de Spynews.