Antena Căutare

Cum a fost surprinsă Regina Elisabeta de ziua ei, cea mai tristă din ultimii 70 de ani. Ce a făcut Majestatea sa

Regina Elisabeta a II-a a împlinit în urmă cu puțin timp 95 de ani, dar a ales să nu își serbeze ziua cu mare fast.

regina elisabeta Galerie
Regina Elisabeta a II-a a împlinit în urmă cu puțin timp 95 de ani, dar a ales să nu își sărbătorească ziua cu mare fast. | profimedia

De ziua ei, Regina Elisabeta a fost văzută conducând un Jaguar verde, ieșind la o plimbare cu câinii ei. Din nefericire, din acest peisaj liniștit lipsea cel care i-a fost soți timp de 73 de ani, “puterea și siguranța” ei, așa cum îl numea regina pe Prințul Philip.

De curând, regina a primit doi pui noi de corgi de la Prințul Andrew. Se pare că ziua ei, Regina Elisabeta a II-a și-a sărbătorit ziua de naștere cu doar câțiva membrii ai familiei regale.

Regretatul Duce de Edinburgh a fost înmormântat sâmbătă, iar la doar 3 zile distanță, Regina Elisabeta și-a sărbătorit ziua de naștere. Nimic nu a mai fost la fel, aceste zile fiind încă gri pentru monarhul Marii Britanii care își plânge soțul.

Citește și: Regina Elisabeta nu va mai putea fi strigată niciodată așa. Motivul pentru care nu i se va mai folosi porecla

Mai mult decât atât, cu doar 24 de ore înainte ca Regina Elisabeta să împlinească 95 de ani, Prințul Harry a decis să se întoarcă acasă la soția lui însărcinată, Meghan Markle.

Ce mesaj a transmis Regina Elisabeta a II-a celor care i-au scris

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După funerariile regale, Regina Elisabeta a ținut să le mulțumească pentru mesaje tuturor celor care și-au exprimat regretul și au dorit să îl omagieze pe Prințul Philip.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

“Cu ocazia zilei mele de naștere, am primit multe mesaje de felicitare, pe care le apreciez foarte mult. Ca familie, traversăm acum o perioadă de tristețe profundă, dar mesajele ne-au consolat pe toți, la fel ca omagiul adus soțului meu prin mesaje de către cei din Marea Britanie și de peste tot din lume. Eu și familia mea vă mulțumim pentru tot suportul și bunătatea de care ați dat dovadă în ultimele zile”, a declarat Regina Elisabeta a II-a.

Prințul Harry nu a participat la ziua Reginei Elisabeta a II-a

Cu toate aceste evenimente recente din sânul Familiei Regale Britanice, Prințul Harry a luat decizia să nu participe la aniversarea a 95 de ani a Reginei Elisabeta a II-a, cu toate că este nepotul preferat al Majestății sale.

Citește și: Sir Michael Oswald, fostul consilier al Reginei Elisabeta, a murit la 86 de ani, chiar în ziua funeraliilor Prințului Philip

Deși s-a scris că acesta a purtat o discuție cu tatăl și fratele său, Prințul William și Prințul Charles, se pare că ruptura dintre ei nu este încă complet remediată. Kate Middleton este cea care a încercat împăcarea celor doi frați.

DailyMail scrie că între cei doi frați și tatăl lor a avut loc o întâlnire în camerele castelului. Potrivit surselor publicației, conversația s-a încheiat la fel cum a început, fără o rezolvare concretă.

Nick Carter s-a fotografiat la maternitate în timp ce aștepta venirea pe lume a celui de-al treilea copil... Adevăratul motiv pentru care Jennifer Lopez s-a despărțit de Alex Rodriguez. Diva face dezvăluiri surprinzătoare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x