Antena Căutare

Cum arată casa Prințului Charles de la Viscri. Imagini din interiorul gospodăriei

Prințul Charles vizitează, din nou, România. Acesta va fi primit de Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Consort la Palatul Elisabeta. Nu se știe dacă acesta va trece și pe la Viscri, unde are o proprietate superbă, sau se va întoarce în Marea Britanie.

colaj de imagini cu printul charles si casa lui din viscri romania Galerie
Prințul Charles vizitează, din nou, România. Acesta va fi primit de Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Consort la Palatul Elisabeta. | Getty Images

Prinţul Charles deţine două proprietăţi în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov).

Este unul dintre motivele pentru care acesta vizitează, din 1998 încoace, aproape în fiecare an țara noastă.

Cum arată casa Prințului Charles de la Viscri

Prințul Charles deține un număr mare de proprietăți în întreaga lume. Printre acestea se numără două și în România, dintre care ”Casa albastră”, din Viscri, este cu adevărat spectaculoasă.

Acesta a cumpărat-o în 2006, fermecat fiind de zonele rurale, și revine în fiecare an pentru a se relaxa pe meleagurile mioritice. La prima vedere, casa din Viscri nu pare genul de proprietate de care ar putea fi interesat un chip regal, însă ceva l-a cucerit iremediabil pe Prințul Charles.

”Casa albastră” are pereții exteriori albaștri, spații mari la care s-a lucrat intens pentru a le transforma într-un spațiu primitor.

Citește și: Prințul Charles, vizită în România. Cu cine se întâlnește moştenitorul coroanei britanice

Imobilul are șapte camere duble cu baie, o sufragerie, un living și o bucătărie. Toate sunt amenajate cu mobilier, țesături tradiționale, sobe de teracotă vechi din Transilvania, însă pe alocuri, există și accente moderne.

Băile sunt decorate cu tapet cu model și plăci ceramice pictate manual, care reflectă cultura autentică din Transilvania. Decorul conține, de asemenea, mult lemn așa că obiectele sanitare albe contrastează cu nuanța lemnului.

Clădirile păstrează amprenta inițială și conțin trei apartamente și două camere duble, plus două zone exterioare acoperite.

Pe lângă acestea, mai regăsim un hambar din lemn, cu tavan înalt, pereți acoperiți de rafturi cu cărți din literatură românească și câteva ii tradiționale recuperate.

În gospodărie există, de asemenea, un cuptor tradițional pe lemne și pe pereții casei încă există însemnările vechi. Pe domniul Prințului Charles se găsește o șură, prevăzută cu o terasă generoasă, chiar în apropierea unul lac. Grădina este lucrată și acolo cresc tot felul de legume, pe care Alteța Sa le va consuma când ajunge în România.

Citește și: De ce afecțiune suferă Prințul Charles. Fiul Reginei Elisabeta are mereu mâinile umflate și roșii

Pentru a dormi în apartamentul Prințului de Wales trebuie să plătești 140 de euro pe noapte. Celelalte prețuri pornesc de la 90 de euro și se opresc la 120 euro de persoană.

Pentru a vedea mai multe imagini, accesați galeria foto, dar și clipurile de mai jos:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Înainte de a fi renovată, ”Casa albastră” arăta așa:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum se înțeleg Alex Velea și fiica Antoniei: „Chiar dacă nu sunt tatăl ei”. Care este relația dintre cei doi... Cum arăta Oana Roman în copilărie. Ce imagine de colecție a publicat pe Internet...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x