Antena Căutare

Cum arată și cine este soția lui Robert Powell, actorul care a jucat în Iisus din Nazareth

Soția lui Robert Powell, actorul care a jucat în Iisus din Nazareth, se numește Babs Powell. Cei doi s-au căsătorit în 1975. În prezent, Robert Powell are 77 de ani, iar soția lui 76 de ani.

Colaj cu Robert Powell, interpretându-l pe Iisus Galerie
Robert Powell a cunoscut-o pe Barbara Lord pe când dansa la show-ul Pan's People | Profimedia

Robert Powell, ajuns acum la 77 de ani, la 44 de ani de la premiera filmului, spune că rolul lui Iisus i-a marcat întreaga existență. Actorul a fost ales pentru acest rol, la vârsta de 32 de ani, datorită trăsăturilor sale fizice care îl faceau la acea vreme să semene cu Iisus din descrierile biblice.

Pe atunci, actorul nu bănuia că va ajunge faimos. În cele din urmă, Zefirelli și Powell s-au angajat într-una dintre cele mai mari misiuni din viața lor: să construiască profilul personajului divin pentru marile ecrane.

"Am vrut să combinăm Hristosul divin cu Hristosul uman. Dar am descoperit că nu era posibil. În momentul în care începi să-l interpretezi ca pe o persoană reală, pierzi divinitatea. Iar cel mai important element al acestei povești este că personajul trebuie să fie extraordinar ", a declarat Robert Powell pentru History în 2017.

Citește și: Rolul care i-a schimbat viața. Cum arată acum Robert Powell, actorul care l-a interpretat pe ''Iisus din Nazareth''

Se pare că cei doi și-au îndeplinit scopul, iar actorul britanic a avut o interpretare de excepție. După premiera sa, ''Jesus of Nazareth'' a fost nominalizat la premiile Emmy și la premiile BAFTA, devenind unul dintre cele mai vizionate filme religioase din toate timpurile.

Cine e și cum arată soția lui Robert Powell

Robert Powell a cunoscut-o pe Barbara Lord pe când dansa la show-ul Pan's People, la BBC. Actorul a zărit-o în culise și s-a îndrăgostit iremedial. În 1975, cu puțin timp înainte de a începe filmările pentru filmul care avea să-I marcheze întreaga carieră, el și Barbara s-au căsătorit.

Doi ani mai târziu, în 1977, Robert și Babs, așa cum o alinta el, au devenit părinți pentru prima dată atunci când s-a născut fiul lor, Barney. În 1979, micuțul Barney a devenit frate mai mare când Babs a dat naștere unei fetițe pe nume Kate.

Citește și: Cum arată acum actorul din filmul "Iisus din Nazareth", în regia lui Franco Zeffirelli. Robert Powell are 77 de ani

Pe lângă marea pasiune pentru navigat, Babs mai are un hobby. Soția lui Robert Powell îndrăgește expedițiile în junglă. Prin intermediul navigatului, Babs a reușit să strângă sume impresionante de bani pe care le-a donat unor cauze nobile.

Pasiunea pentru navigat care i-a unit mai mult

Cele mai mari provocări pentru ea au fost navigatul până la poli și aventura ei în Nepal. În 2003, Barbara a rezistat timp de 2 săptămâni într-o expediție în jungla din Guayana, în pădurea Iwokarma.

Fiind extrem de pasionată de navigat, Barbara Powell a participat la BT Global Yacht Challenge și la cursa polară cu ambarcațiuni. Atât ea, cât și soțul ei Robert Powell au luat parte la o cursă în jurul lumii în anul 2000, cei doi aflându-se pe iahturi diferite.

De ce își ține Andreea Antonescu iubitul ascuns și ce au hotărât cei doi. Vedeta este precaută... Cum arată actrița care a jucat-o pe Fecioara Maria în „Iisus din Nazareth". Olivia Hussey impresionează cu frumuseț...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x