Antena Căutare

Cum arată și cu ce se ocupă acum Corina Dănilă. Actrița a renunțat să mai joace în telenovele

Corina Dănilă a făcut senzație cu rolurile sale din numeroasele telenovele în care a jucat. Actrița a impresionat cu talentul său, însă a decis să se retragă din acest domeniu și să se orienteze spre altceva. Iată cum arată acum vedeta și cu ce se ocupă.

colaj-corina-dănilă Galerie
Corina Dănilă a făcut senzație cu rolurile sale din numeroasele telenovele în care a jucat. | Hepta

Corina Dănilă se numără printre cele mai apreciate și iubite actrițe din telenovele. Aceasta a făcut furori cu rolurile sale din „Numai iubirea”, „Crucea de piatră”, „Somnul insulei”, însă a renunțat să mai apară pe micile ecrane ale telespectatorilor în cadrul serialelor TV.

Timpul a trecut, iar actrița a rămas pe buzele tuturor, chiar dacă a renunțat să mai joace în teșenovele. Fanii își amintesc cu drag de frumusețea răpitoare și talentul remarcabil al vedetei, care a decis să ia o pauză lungă de la luminile reflectoarelor.

La 49 de ani, Corina Dănilă este în continuare îndrăgită de public. Admiratorii săi nu au uitat-o și o urmăresc cu drag pe rețelele sociale, locul în care este foarte activă și își ține prietenii la curent cu cele mai importante evenimente din viața sa.

Actrița impresionează și acum cu superbele trăsături ale feței. Deși anii au trecut, ea pare neschimbată, de parcă a găsit elixirul tinereții, iar drept dovadă stau toate pozele sale de pe contul de Instagram.

Cum arată Corina Dănilă la 49 de ani

Corina Dănilă este o prezență deosebită și încântă de fiecare dată prietenii virtuali cu imaginile sale spectaculoase. De asemenea, aceasta și-a obișnuit fanii cu postările sale, însă nu ezită să surprindă cu frumusețea răpitoare.

Citește și: Rianna, fiica Corinei Dănilă a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânăra cu mama ei și ce mesaj i-a transmis actrița

Actrița și-a păstrat zâmbetul pe buze, exact așa cum au cunoscut-o telespectatorii în serialul românesc „Numai iubirea”. Totodată, vedeta nu s-a schimbat prea mult și arată impecabil la cei 49 de ani.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pozele sale sunt apreciate cu drag de către internauții care nu ezită să lase și comentarii pozitive.

„Tare frumoasă 🌺”, „Corina, te admir mult! Ești o femeie frumoasă!”, „Superbă ca întotdeauna”, „Meriți mii de like-uri”, sunt doar câteva dintre mesajele frumoase pe care prietenii virtuali i le transmit aproape zilnic.

Cu ce se ocupă Corina Dănilă de când a renunțat la telenovele

Corina Dănilă și-a început cariera în 1994 și s-a făcut remarcată prin rolul din serialul TV „Numai iubirea”, unde a jucat alături de Oana Zăvoranu, Dan Bordeianu și Alexandru Papadopol.

Citește și: Corina Dănilă, imagine de colecție din copilărie, alături de tatăl său. Fotografia care a stârnit amintiri

Actrița s-a decis să renunțe la telenovele după ce filmările pentru cele 100 de episoade din „Numai iubirea” s-au încheiat. Mai mult decât atât, aceasta a decis să se reprofileze și să se orienteze spre meseria de prezentatoarea TV.

În prezent, Corina Dănilă se mândrește cu o carieră de succes în televiziune și iubește ceea ce face. De asemenea, vedeta nu a renunțat nici la pasiunea sa pentru teatru și poate fi văzut în continuare pe scenă, unde ține o mulțime de spectacole alături de colegii ei.

Printre piesele de teatru în care a jucat se numără: „Azilul de noapte", „Autorul e în sală", „Un altfel de cabaret", „O căsnicie liniștită", „D'ale carnavalului", "Piatra din casă" etc.

Ce mai face și cum arată Romeo Fantastik. Celebrul cântăreț de manele are alt look... Oana Matache, sora Deliei, a ajuns cu fiul său la spital. Cum se simte băiețelul și cu ce probleme de sănătate se confru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x