Antena Căutare

Cum va fi iarna anului 2022-2023. Meteorologii au anunțat când vin ninsorile în România și ce ne așteaptă în perioada următoare

Vremea răcoroasă nu a pus încă stăpânire pe România și potrivit specialiștilor nu ne vom lua adio prea repede de la soarele care încă blând mai strălucește pe cer. Prognoza meteo anunță o iarnă blândă în România, potrivit Centrului European pentru Prognoze pe Termen Mediu și ale Serviciului Meteorologic al Regatului Unit.

imagine cu oameni acoperiti de zapada, din iarna anului 2022-2023 Galerie
Meteorologii au anunțat când vin ninsorile în România și ce ne așteaptă în perioada imediat următoare. | shutterstock

George Gârbacea, cercetător științific, a făcut câteva precizări cu privire la iarna care ne așteaptă. Potrivit specialistului, România nu va fi afectată prea mult de vremea rea și nici de zăpadă, așa cum ne-am fi așteptat.

Șansele să ningă în România, în prima parte a iernii, sunt extrem de slabe

Se estimează că temperaturile iarna acesta vor depăși media, fiind mai ridicate decât în mod obișnuit.

„Ne așteptăm la un strat mai mic de zăpadă, în majoritatea țării, excepție făcând sud-vestul țării unde ne așteptăm la valori normale. Ne așteptăm ca temperaturile să fie peste medie la nivelul întregii țării, ușor mai ridicate, ceea ce favorizează formarea de precipitații sub formă lichidă”, a spuse George Gârbacea, cercetător științific, citat de Antena 3.

Potrivit Centrului European de Prognoze, iarna nu va pune stăpânire pe România așa cum ne-am obișnuit. Ba mai mult, șansele să avem ninsoare și ger în prima decadă sunt extrem de slabe.

Citește și: Prognoza meteo pentru perioada 26 septembrie - 28 octombrie 2022. Când vor fi temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei

Organizația Mondială de Meteorologie anunță că este posibil ca temperaturile din România să fie influențate de fenomenul "La Nina", care produce temperaturi neobișnuit de scăzute ale apei de la suprafața Oceanului Pacific, aspect care produce schimbări bruște în clima din partea de nord a Europei.

„Acest fenomen e relevant, ar putea însemna pentru partea de nord a Europei o iarnă mai blândă și cu precipitații mai multe, iar pentru iernile din țara noastră influențele sunt complexe, pentru că pot veni și dinspre regiunile nordice dar și dinspre Marea Mediterană mai multe precipitații”, spune și Florinela Georgescu, director ANM.

Citește și: Cum va fi vremea în luna octombrie 2022. Meteorologii au emis prognoza pentru cea de-a doua lună de toamnă

Prognoza meteo pentru luna octombrie. Cum va fi vremea până pe 31.10.2022

Meteorologii au precizat că este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2002-2021 și că Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu mult timp înainte.

Pentru prima săptămână din octombrie meteorologii anunță temperaturi apropiate celor normale pentru această perioadă și ploi puține.

„Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, sudice, estice și la munte, iar în cele nordice și centrale va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval”, au estimat meteorologii, potrivit meteoromania.ro.

Prognoza meteo pentru săptămâna 10.10.2022 – 17.10.2022

În săptămâna 10-17 octombrie 2022, meteorologii anunță temperaturi apropiate de cele normale perioadei:

„Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile”, au precizat meteorologii.

Prognoza meteo în săptămâna 17.10.2022 – 24.10.2022

În săptămâna, 17-24 octombrie ANM anunță temperaturi și ploi normale pentru această perioadă din an:

„Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil local deficitar în sud-vestul țării”, se arată în estimarea meteorologilor.

Prognoza meteo în săptămâna 24.10.2022 – 31.10.2022

La finalul lunii octombrie meteorologii estimează că vor fi temperaturi mai ridicate față de cele specifice acestei perioade, însă ploile vor fi însemnate cantitativ în partea de Nord-Vest a țării.

„Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile nord-vestice, dar și ușor deficitară în cele sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă”, au precizat meteorologii.

Prognoza meteo 6 octombrie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza meteo 7 octombrie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x