Dana Roba face tot ce îi stă în putință pentru a-și găsi liniștea și fericirea, chiar dacă acest lucru înseamnă să experimenteze mai multe relații după despărțirea de Beni, bărbatul alături de care a avut o relație de 2 ani după ce fostul soț, Daniel Balaciu, a încercat să o omoare.
Deși toată lumea se aștepta ca Beni să fie partenerul ei pentru tot restul vieții, aceasta a ales să rupă legătura cu el după ce a realizat că bărbatul nu era potrivit pentru ea, invocând o serie de motive, care în cele din urmă au dus la despărțire.
După ce a rupt logodna cu Beni, make-up artistul vedetelor s-a afișat în online alături de un bărbat misterios, despre care, acum, nu se mai știe nimic. La sfârșitul lunii ianuarie, Dana Roba descria relația lor ca pe o evoluție („Uneori în viață cobori, iar apoi urci nivelul”) și mărturisea că „dragostea nu are vârstă”. În cele din urmă fotografia a fost eliminată din online, semn că și această relație s-a încheiat.
Acum, însă, Dana Roba pare că iubește din nou, publicând o fotografie alături de noul său iubit.
Descoperă în rândurile de mai jos cum arată cel care în prezent îi este partener și de ce au pus-o fanii la zid instant.
Dana Roba s-a afișat pentru prima dată alături de iubitul ei, iar internauții au pus-o la zid: „Dragostea nu are culoare!”
Dana Roba și-a luat din nou fanii prin surprindere după ce în urmă cu o zi a publicat o fotografie la brațul unui bărbat înalt și bine făcut, cu o constituție atletică și impunătoare.
Deși o mare parte dintre internauți i-au urat multă fericire și liniște în noua sa relație, au existat și câțiva răutăcioși care au pus-o la zid pe vedetă din cauza tenului închis la culoare al bărbatului.
Dana Roba a decis să nu mai afișeze căsuța de comentarii la postarea respectivă, oprindu-i astfel pe răutăcioși să arunce cu săgeți în noul ei iubit.
Totuși, pentru că se aștepta și la reacții deplasate din cauza diferențelor de culoare și de cultură, vedeta a ales o descriere prin care să anticipeze valul de ură la care se aștepta, menționând că „Iubirea nu are culoare”.
Iată cum arată partenerul actual al Danei Roba!
Se pare că vedetei nu îi este teamă să încerce experiențe noi și relații cu bărbați din culturi diferite, alegând de data aceasta un tipar cu totul diferit față de până acum.
Potrivit CanCan, bărbatul este stabilit în Statele Unite, însă nu ar ezita să se mute în România pentru ca relația lor să funcționeze.
„Când vine dragostea, nu te întreabă ce vrei, te ia pe nepregătite. Sunt cu cineva, dar nu vreau să dau prea multe detalii despre relația de la Washington pentru că este la început. Mă înțeleg bine cu el, iar când nu ne înțelegem ce spunem, intrăm pe Google Translate și ne înțelegem. El este american cu acte în regulă.
Este mai mare decât mine, are 38 de ani. Este o diferență normală de vârstă între noi și nici nu mi-aș dori un bărbat mai mic decât mine sau de vârsta mea. Faptul că este matur și are o vârstă mă poate înțelege, poate înțelege și conștientiza că am copii” a declarat Dana Roba, potrivit sursei citate mai sus.