Antena Căutare

Danny DeVito va primi premiul pentru întreaga activitate la festivalul Camerimage

Danny DeVito, cunoscut pentru roluri memorabile din serialul TV "Taxi" sau din filmul "Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo’s Nest" al lui Milos Forman, va primi premiul pentru întreaga carieră în actorie la Festivalul Internaţional de Film Camerimage, care va avea loc la Toruń, în Polonia, între 9 şi 16 noiembrie, anunţă Variety.

DeVito a fost nominalizat la premiile Oscar, la categoria "cel mai bun film", alături de Michael Shamberg şi Stacey Sher în calitate de producător pentru "Erin Brokovich" (2001), de Steven Soderbergh. El a câştigat şi un Glob de Aur pentru "cel mai bun actor în rol secundar" pentru "Taxi" în 1978.

DeVito a colaborat cu Oliver Stapleton la "The Comedian" (2016), de Taylor Hackford, cu Dante Spinotti la “L.A. Confidential” (1997) al lui Curtis Hanson, cu Donald Peterman la “Get Shorty” (1995) al lui Barry Sonnenfield, cu Stefan Czapsky la “Batman Returns” (1992), de Tim Burton şi cu Dean Cundey la "Romancing the Stone" (1984), de Robert Zemeckis.

Danny DeVito a regizat, între altele, "The War of the Roses" (1989), "Hoffa" (1992), "Death to Smoochy" (2002), "Throw Momma From the Train" (1987), "Curmudgeons” (2016), "Duplex” (2003), "The Ratings Game” (1984) şi "The World’s Greatest Lover” (1977) şi a produs filme ale unora ca Milos Forman, Quentin Tarantino şi Steven Soderbergh.

DeVito va apărea în două filme Disney în 2019: live-action-ul "Dumbo" al lui Tim Buton, unde îl va juca pe Max Medici, şi "The One and Only Ivan".

Sursa : news.ro

Iubește din nou și emană senzualitate prin toți porii. Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare la Festivalul de Film de la... Dezvăluiri făcute de Selena Gomez despre trecutul ei lângă Justin Bieber...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x