Antena Căutare

Decizia pe care au luat-o copiii lui Alexandru Arșinel, după moartea actorului. Ce se va întâmpla cu mama lor: „Nu mai e acasă”

După ce Alexandru Arșinel s-a stins din viață anul trecut, copiii regretatului actor au luat o hotărâre în ceea ce o privește pe mama lor.

marilena arsinel in scaun cu rotile Galerie
Decizia pe care au luat-o copiii lui Alexandru Arșinel, după moartea actorului. Ce se va întâmpla cu mama lor | Antena 1, Hepta

Se pare că starea de sănătate a Marilenei Arșinel s-a înrăutățit, după dispariția soțului ei, iar cei doi fii, Cristian și Bogdan, au luat o decizie importantă, pentru a o ajuta să-i fie mai bine.

Citește și: Fiul lui Alexandru Arșinel susține că „nu i-a mai căutat nimeni” la 6 luni de la moartea regretatului actor. Urmează parastasul

Decizia pe care au luat-o copiii lui Alexandru Arșinel, după moartea actorului. Ce se va întâmpla cu mama lor

Alexandru și Marilena Arșinel au avut una dintre cele mai longevive căsnicii, fiind alături unul altuia vreme de peste cinci decenii. Mariajul regretatului artist a fost un model pentru cei din jur, mai ales că în vremurile de acum relațiile nu mai sunt la fel.

Actorul i-a fost alături soției nu doar în clipele frumoase, dar și în perioadele dificile. În 2016, Marilena Arșinel a suferit un accident, când a căzut pe scări, în timp ce se afla la grădinița unde mersese să-și ia nepoțelul, iar de atunci viața i s-a schimbat radical, scrie Cancan. De atunci, ea a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile.

În afară de ajutorul familiei, femeia a mai beneficiat și de o asistentă la domiciliu care să o sprijine în procesul de recuperare.

După moartea soțului ei, în septembrie 2022, se pare că starea de sănătate i s-a înrăutățit, iar cei doi fii, Cristian și Bogdan, s-au asigurat că mamei lor nu-i lipsește nimic și are parte de cele mai bune îngrijiri. Prin urmare, acum Marilena Arșinel a fost internată la un azil de lux, unde primește tratamentul de care are nevoie.

„Mama nu-i prea bine. Nu, nu mai e acasă. Acolo (n.r. la azil) e îngrijită așa cum trebuie”, a declarat Cristian Arșinel, pentru Cancan.

Înainte să nu mai fie printre noi, Alexandru Arșinel a povestit la o emisiune TV că tot ce-și dorește este ca Cel de Sus să-i țină soția sănătoasă.

„Doamne, te-ai ținut de cuvânt. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să mă plimb în lumea asta și bună și rea. Și că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcătură. Cu un lucru nu m-ai ajutat, Doamne. Și îți spun în fiecare zi, Doamne ajută-mă. Și te rog, ajută-mă ca Marilena să se simtă mai bine. Ai obligația asta pentru că sunt corect cu tine. Mă închin în fața ta în fiecare zi”, mărturisea, la un moment dat, regretatul actor.

Citește și: Cu ce se ocupă Cristian, fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel. Are o afacere și vinde personal în piață

Actorul Alexandru Arşinel a murit la vârsta de 83 de ani, fiind internat la terapie intensivă la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit unor surse medicale.

Director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, Arşinel a jucat în filme şi piese de teatru de comedie, fiind cunoscut pentru lunga colaborare Stela Popescu.

Potrivit medicilor de la Spitalul Universitar, „marele actor Alexandru Arşinel, s-a stins din viaţă în urma unei lungi suferinţe. Domnul Alexandru Arşinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi de o săptămână se afla în secţia de Terapie Intensivă. Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti transmite condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”.

Actorul Alexandru Arşinel era internat la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecţiunii sale de fond, au declarat pentru News.ro surse medicale.

Ulterior, reprezentanţii unităţii sanitare au anunţat că Alexandru Arşinel a fost transferat în secţia ATI, „având în vedere istoricul medical şi pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă”.

Tot în același an, actorul fusese internat la Institutul Clinic Fundeni, în secţia de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate.

În 2021 a fost operat pe inimă, iar în urmă cu 9 ani a făcut un transplant renal. Avea şi diabet zaharat şi probleme legate de tensiunea arterială.

Regretatul actor a fost înmormântat la cimitirul Bellu, din Capitală.

Ramona Păuleanu, prezentatoarea rubricii meteo Observator, cerută în căsătorie de avocatul Adrian Cuculis. Au împreună d... Alex Bodi are planuri mari, după ce s-a împăcat cu iubita lui, Ema Uta: „Da, va urma și o căsătorie”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x