Antena Căutare

Ea este Prințesa Kalina, fiica nonconformistă a regelui Simeon al Bulgariei. Care e povestea sa și ce o face atât de specială

Prințesa Kalina este singura fată a regelui Simeon al Bulgariei. Află din rândurile de mai jos care este povestea tinerei extravagante, dar și de ce aspectul ei este atât de diferit de cel al prințeselor obișnuite.

Ea este Prințesa Kalina, fiica nonconformistă a regelui Simeon al Bulgariei. Care e povestea ei și ce o face atât de specială

Profimedia

Prinţesa Kalina și cei patru frați ai săi, Kardam, care a decedat într-un accident, Kiril, Kubrat și Constantin, s-au născut și au trăit în Spania, potrivit Adevărul. Regele Simeon al Bulgariei a fost nevoit să trăiască 50 de ani în exil cu Margarita Gomez-Acebo y Cejuela.

Kalina a absolvit un liceu francez și un colegiu englez la Madrid, după care a studiat la Academia de Arte din Londra și filologie în Germania. De asemenea, unica fiică a Regelui Bulgariei este pasionată de navigaţie şi adoră traiul în deșert, trăind mulţi ani la Rabat, în Maroc, potrivit aceleași surse citate mai sus.

Citește și: Cum crede Prințul Harry că ar fi fost relația lui cu Prințul William dacă Prințesa Diana ar mai fi trăit: ”Sunt sigur”

Care e motivul pentru care aspectul prințesei Kalina este atât de diferit

Se pare că aparițiile sale sunt, de fiecare dată, mai mult decât interesante. În vârstă de 51 de ani, prințesa Kalina a fost văzută, adesea, cu piercing, rasă în cap sau cu un machiaj extravagant.

Aspectul ei este cu atât mai neobișnuit cu cât nasul ei pare să fi suferit o operație pe care mulți au pus-o pe seama unei intervenții estetice nereușite, potrivit aceleași surse menționate mai sus.

Însă, se spune că, în realitate, prințesa Kalina ar fi intrat în contact cu o infecție, în timp ce se afla într-o expediție pe mare împreună cu soțul ei. Această infecție s-ar fi extins până la baza ochiului, riscând să-și piardă globul ocular:

„Imposibilitatea de a merge la un spital și condițiile de pe mare au făcut ca infecția să progreseze și să se agraveze, afectând o parte a ochiului. A trebuit să o evacuăm de urgență și a fost operată, tot de urgență, dând prioritate eliminării infecției și provocării de leziuni estetice, ceea ce nu era important în acel moment, pentru că vital era să salvăm ochiul și nasul de infecție.", a povestit soţul ei, pentru „Vanity Fair", punând capăt speculaţiilor potrivit cărora Prinţesa Kalina ar fi o victimă a operaţiilor estetice, potrivit Adevărul.

Citește și: Kate Middleton a împlinit 41 de ani. Imaginile de arhivă din copilăria Prințesei de Wales, pe când era doar o fetiță

Prinţesa Kalina este atașată de propria țară

Prințesa Kalina ține la originea ei bulgară, deși a crescut în Spania și în Maroc. Se pare că, în anul 2002, atunci când s-a căsătorit cu navigatorul Antonio Jose Munoz-y-Valcarcel, cunoscut sub numele de Kitin Munoz, Prințesa a făcut nunta în Bulgaria, potrivit aceleași surse citate mai sus.

De asemenea, Prințesa și-ar fi dorit ca și copiii ei să se nască în patria natală. Astfel, fiul ei, Simeon-Hassan, s-a născut la Spitalul Lozenets din Sofia şi a fost botezat la capela ortodoxă a palatului Tsarska Bistritsa din Borovets, nașii săi fiind Prințesa Irene a Greciei, sora Reginei Sofia și Mohammed al VI-lea al Marocului, potrivit aceleași surse citate.

Iniţial, familia a locuit în Rabat, capitala Marocului, unde Kitin Munoz avea unele afaceri, după care s-ar fi mutat la Tsarska Bistrica, fosta cabană de vânătoare a lui Ferdinand I din munţii Rila.

Ulterior, se pare că statul bulgar i-a retrocedat definitiv lui Simeon al II-lea Castelul Vrana, vechea reşedinţă a Familiei Regale bulgare, motiv pentru care fiica regelui Bulgariei a declarat, pentru revista franceză „Point de Vue", următoarele:

„Acesta este sfârșitul a paisprezece ani de nedreptate și suferință pentru familia mea. Trebuie să recunosc că sunt fericită. Aceasta îmi va permite să evidențiez multe dintre proiectele la care am lucrat împreună cu tatăl meu.", potrivit Adevărul.

Citește și: Ea este Prințesa Kalina, fiica nonconformistă a regelui Simeon al Bulgariei. Care e povestea ei și ce o face atât de specială

Alex Bodi, ceartă cu Ema Uta din cauza fostei soții, Iulia Sălăgean. Iubita i-a interzis orice legătură: „Sunt prins la ... Alina Eremia s-a afișat cu „burtica de gravidă" pe Instagram. Anunțul făcut de vedetă n-a fost deloc obișnuit: „Îmi...
Focaccia simplă de casă. Rețetă de pâine din bucătăria italiană
Atunci când ți-e poftă de pâine preparată în casă, cu siguranță te gândești care ar fi...
Horoscopul zilei de 31 martie 2023. Leii sunt plini de energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 31 martie 2023 spune că nativii din zodia Leilor nor avea parte de o zi...
Parteneri
Horoscopul dragostei pentru luna aprilie 2023. Taurii vor avea parte de o nouă poveste de iubire
Catine.ro

Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Ultimele știri
x