Antena Căutare

Fiul Roxanei Vancea a împlinit 1 anișor. Imaginea cu care fosta vedetă TV i-a înduioșat pe fani. Cât de bine îi seamănă micuțul!

Roxana Vancea și soțul ei, Dragoș Paiu, și-au aniversat de curând băiețelul, pe Zian, care a împlinit un anișor. Fosta vedetă TV a publicat în mediul online o imagine recentă cu micuțul, care a „topit” inimile urmăritorilor săi.

colaj foto cu roxana vancea si familia ei
Roxana Vancea și-a sărbătorit băiețelul, pe Zian, care a împlinit un an | Instagram

Zi mare în familia Roxanei Vancea, care și-a aniversat băiețelul, pe Zian, la împlinirea unui anișor de viață. Anul trecut, pe vremea aceasta, Roxana devenea mămică pentru prima oară, declarându-se extrem de fericită și nerăbdătoare să îmbrățișeze noul rol.

Zian, băiețelul Roxanei Vancea, a împlinit 1 an. Imaginea adorabilă publicată de către fosta vedetă TV

Viața fostei „fete de la meteo” s-a schimbat în totalitate de când are un „pitic” acasă, iar Zian are și un frățion mai mare, pe Milan, fiul lui Dragoș Paiu dintr-o relație anterioară. Roxana își iubește ambii copii în egală măsură și petrece tot timpul liber de care dispune în compania lor, ocupându-se de creșterea micuților. Așa cum era de așteptat, mândra mămică publică adesea imagini cu băiețeii și pe rețelele de socializare, spre bucuria admiratorilor săi.

Citește și: Ce relație este între Roxana Vancea și fost iubită a soțului său: „Nu avem de împărțit decât copilul”

Cea mai recentă fotografie îl ilustrează pe Zian, îmbrăcat la „4 ace” și așezat serios pe un fotoliu, ca doar o dată împlinește un anișor! Urmăritorii virtuali ai Roxanei Vancea nu au putut să nu observe cât de mult îi seamănă micuțul, care a preluat însă și din trăsăturile tatălui. Zian are ochi mari negri și părul deschis la culoare, iar postura lui a făcut deliciul internauților.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Imaginea cu micuțul a fost însoțită și de un mesaj pe măsură, având în vedere că Zian a fost sărbătoritul zilei. „Cel mai minunat an din viața mea e anul tău. Te iubesc, mama! Ești tot!'', a scris Roxana Vancea pe rețelele de socializare.

Roxana Vancea l-a „adoptat” rapid pe fiul soțului ei, iar acum se poate mândri cu o familie frumoasă

Roxana Vancea și Dragoș Paiu s-au căsătorit în 2019. Vedeta s-a atașat nespus de băiețelul partenerului ei, de creșterea căruia s-a ocupat de-a lungul timpului, iar toamna lui 2021 l-a adus pe lume și pe fiul lor. Fosta vedeta TV a recunoscut că viața i s-a schimbat complet de când a devenit mamă. Roxana a povestit că e foarte atașată de copiii ei și că nu a făcut niciodată diferențe între cei doi micuți.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Roxana Vancea a ajuns de urgență la spital cu fiul său. Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat băiețelul și cum se simte acum

„Sunt total schimbată, nici eu nu credeam că niște îngerași îți pot schimba viața, dar s-a întâmplat și în cazul meu, așa cum auzeam în jurul meu, înainte să devin mamă, că un copil este o binecuvântare.

Cei mici provoacă dependență și prefer timpul petrecut cu ei, decât orice acțiune care înainte mi-ar fi plăcut. E și greu dar în același timp și foarte frumos. Sunt o femeie împlinită și fericită.

Dacă m-ar fi întrebat cineva acum 3-4 ani ce mă face fericită m-aș fi raportat la ceva ce ține de mine. Acum, să văd copiii bine și sănătoși pentru că asta e cel mai important lucru. Fericirea lor îmi hrănește sufletul”, a declarat Roxana Vancea în urmă cu ceva vreme, intr-un interviu pentru Click.

Roxana Vancea nu își mai dorește copii

Cu toate acestea, Roxana a explicat că nu se mai vede din nou mămică. „Nu mai vreau copii. Cei doi pitici îmi ocupă tot timpul și nu îmi doresc nici să fie diferență foarte mare între ei. Plus că abia aștept să mai crească puțin Zian, să pot pleca peste tot cu ei. Să fiu iar gravidă sau legată de casă cu alt bebe nu mi-ar permite să mai fac asta”, a mai spus ea, pentru sursa anterior menționată.

O mai ții minte pe Urinela din serialul românesc „Vacanța Mare”? Actrița Ani Crețu s-a căsătorit după 15 ani de relație... Cum arată Roxana Ionescu într-un costum de baie roșu. Ce imagine a publicat din vacanță, alături de soțul său...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x