Antena Căutare

George Burcea, poză cu peste 7000 de aprecieri pe Instagram: “Dragostea mea”. Cine apare în imagine

Fostul soț al Andreei Bălan, George Burcea își surprinde fanii de pe rețelele de socializare cu una dintre cele mai emoționante fotografii.

George Burcea, într-un costum negru și o cravata roșie Galerie
George Burcea, poză cu peste 7000 de aprecieri pe Instagram

Ne aducem aminte cu drag de momentele din copilărie și de vacanța petrecută cu drag în casa bunicilor, însă se pare că nici George Burcea nu a uitat de acele clipe frumoase.

În ultima perioadă, actorul a apărut mai des în lumina reflectoarelor, dar foarte puțini știu cum își petrece acesta timpul liber.

Ce fotografie a publicat George Burcea pe rețelele de socializare

Recent, fostul soț al Andreei Bălan a postat pe contul oficial de Instagram o fotografie plină de emoții, care a surprins cei 171 mii de urmăritori și a primit 7000 de aprecieri, semn că a surprins un segment mare de public.

George Burcea a fost în vizită la cele mai dragi ființe ale copilăriei lui, bunicii. Deși este o perioadă destul de complicată, iar pandemia de Coronavirus ne pune în dificultate, actorul nu a mai ținut cont de reguli și a mers până în Botoșani pentru a o vedea pe bunica Maria și pentru a o strânge în brațe, dorul de ea fiind mai puternic decât orice altceva.

Înainte de a pleca, George i-a făcut și o fotografie bunicii lui, pe care să o aibă amintire. Ipostaza în care aceasta a fost surprinsă a înduioșat inimile oamenilor din mediul online.

Este evident că toți ne-am întâlnit de-a lungul vieții cu această imagine, bunica care stă în fața porții și își ia rămas bun de la cei pe care i-a crescut, cu ochii în lacrimi.

Citește și: Nicole Scherzinger, imagini din copilărie. Micuța cu păr lung și ochi migdalați este acum una dintre cele mai sexy femei ale lumii

Actorul a adăugat și un mesaj special fotografiei. "B U N I C A Maria - dragostea mea", a scris acesta.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reacțiile fanilor nu au încetat să apară. Aceștia au ținut să îi mărturisească actorului ca a imortalizat unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții.

"Cum te așteaptă draga de ea la poartă! Frumos că îți iubești atât de mult bunica." sau "Mi-ai adus aminte de copilărie, cunosc foarte bine strada, mergeam cu colindul pe acolo și ce fericire mai era pe atunci. Felicitări, George!", au fost câteva dintre comentariile frumoase ale oamenilor din mediul online, surprinși și bucuroși de gestul pe care l-a făcut actorul.

Vezi mai multe imagini în GALERIE FOTO

Citește și: Andreea Bălan, imagine înduioșătoare cu bunica ei de 87 de ani. Artista i-a moștenit trăsăturile​

Cine este George Burcea

Toată lumea cunoștea faptul că George Burcea era soțul Andreei Bălan, însă foarte puțini știu că acesta este actor și mai scrie cărți din când în când.

În trecut, George Burcea avea o meserie total opusă actoriei. "Sunt fost marinar, actualmente actor. Când am terminat liceul am dat la Universitatea Maritimă din Constanța, după care chiar am plecat pe mare. Am stat doi ani pe mare, apoi am revenit, am renunțat la faultatea de marinărie și am dat la Actorie.", a mărturisit acesta pentru VIVA.

Actorul a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de Andreea Bălan, iar din rodul iubirii lor s-au născut doi copii, Ella și Clara, care sunt două fete superbe. Recent, George și Andreea au decis să pună capăt căsniciei lor, însă își cresc în armonie cele două fete.

Unde vor locui Donald și Melania Trump după plecarea de la Casa Albă. Ce se va întâmpla cu cei doi... Ce s-a întâmplat cu ea și cum arată acum fetița din filmul "Grinch''. Transformarea e incredibilă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x