Live acumObservator Sport
Prime Time 20:30Poftiţi pe la noi: Poftiţi la circ

Imaginea publicată de fiica lui Paul Walker la 7 ani de la moartea starului. Fotografia a emoționat peste 600.000 de oameni

Fiica lui Paul Walker a postat un mesaj emoționant pe contul său de Instagram, cu ocazia comemorării a 7 ani de la moartea tatălui său.

Șapte ani de la moartea lui Paul Walker

Meadow Walker a postat pe rețelele sociale o fotografie de când era mică și dormea în brațele tatălui său.

Mesajele emoționante ale celor care l-au iubit pe Paul Walker

„O zi banală pe care mi-o amintesc cu tristețe. Azi este o celebrare a iubirii și a bucuriei pe care le-ai adus în lume. Aici este o fotografie cu cel mai bun prieten al meu și cu mine, în timp ce trăgeam un pui de somn”, a scris fiica lui Paul Walker pe contul său de Instagram.

Actrița Nathalie Emmanuel, care a jucat în „The Fast & the Furious” a transmis și ea un mesaj în comentarii: „Ne este atât de dor de el! Dintre toate lucrurile pe care le-a adus în lume, tu ești cea mai frumoasă realizare”.

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă azi fiica lui Paul Walker din „Fast & Furious”! Ce a dezvăluit: „Îmi lipsești atât de mult”

Și starul Tyrese Gibson a comentat la postarea fiicei lui Paul Walker: „Te iubim, Meadow! Ne este dor de tatăl tău. Rugăciuni, iubire și lumină pentru îngerul tău! Știu că niciuna dintre acestea nu îți pot ușura această zi”.

Șapte ani de la accidentul fatal al lui Paul Walker

Paul Walker a murit pe data de 30 noiembrie 2013, într-un accident de mașină.

Actorul se afla într-un automobil roşu, marca Porsche GT Carrera, condus de prietenul său, fostul pilot de curse Roger Rodas, când acesta a pierdut controlul volanului, mașina izbindu-se de un stâlp, apoi de un copac. Automobilul a luat foc, iar actorul și prietenul său nu au avut șanse să supraviețuiască impactului.

Mașina rula cu o viteză cuprinsă între 129 și 150 de kilometri pe oră, iar autoritățile au constatat pe vremea aceea că viteza a fost cea care i-a ucis pe cei doi:

„Investigatorii au stabilit că accidentul fatal, produs în urma coliziunii, a fost cauzat de viteza inadecvată la condiţiile de drum”, declara în 2013 şeful Departamentului de poliţie din Los Angeles.

Citește și: Maşini şi motociclete ale actorului Paul Walker, decedat în 2013, au fost vândute pentru 2,3 milioane de dolari

Corpul actorului a fost ars atât de rău, încât medicul legist a avut nevoie de amprenta dentară pentru a-l identifica pe Paul Walker.

Paul Walker a vorbit anterior despre plăcerea de a se afla în vehicule care merg cu viteză, parcă prevestindu-și cauza morții.

„Dacă viteza mă va omorî într-o zi, să nu plângeţi pentru că eu zâmbeam", sunt cuvintele lui Paul Walker, care au rămas pe buzele fanilor.

Cine a fost Paul Walker

Actorul Paul Walker și-a început cariera în tinerețe, jucând în reclame. În 1986 a debutat în cinematografie, având un rol în filmul „Monster in the Closet”.

Ulterior, Paul Walker a jucat în seriale precum: Highway to Heaven", "Throb" şi "Tânăr şi neliniştit". De asemenea, actorul a jucat în filme precum: "Varsity Blues" (1999), "The Skulls" (2000), "Timeline" (2003), "Flags of Our Fathers" (2006).

În anul 2001 actorul Paul Walker a devenit recunoscut la nivel internațional, prin intermediul rolulului lui Brian O'Conner, unul dintre protagoniștii filmului de acțiune „The Fast and the Furious”.

Citește și: Moartea fulgerătoare a lui Paul Walker a schimbat scenariul pentru “Furious 7”! Cum trebuia, de fapt, să se termine filmul

Recomandari