Antena Căutare

Kate Middleton a purtat un colier special la anunțul despre noul ei proiect, dedicat copiilor. Bijuteria este personalizată

Kate Middleton a apărut într-un filmuleț purtând un colier special la gât, anunțând noul ei proiect important, dedicat copiilor. Bijuteria este personalizată, făcută la comandă, de un designer din Marea Britanie, a relatat People.

Colaj de două fotografii cu Kate Middleton, îmbrăcată elegant, accesorizată cu bijuterii Galerie
Kate Middleton a purtat un colier cu inițialele copiilor săi, în anunțul celui mai recent proiect al său - iunie, 2021 | Profimedia/Getty

Kate Middleton reușește de fiecare dată să aibă ținute și bijuterii dintre cele mai potrivite pentru statutul ei și pentru evenimentele la care se prezintă. Și de data aceasta, când a anunțat cel mai recent proiect al ei, Ducesa de Cambridge a ales un colier special.

Ducesa de Cambridge, în vârstă de 39 de ani, a apărut în videoclip vorbind despre cel mai recent proiect al ei, o nouă fundație menită să-i ajute pe copiii aflați în primii ani de viață și pe părinții lor, numită "Royal Foundation Center for Early Childhood".

Îmbrăcată într-o ținută albă, simplă, machiată foarte discret, Kate Middleton a adăugat o notă personală anunțului ei, optând pentru un colier care aduce un omagiu familiei sale, a scris publicația People. Bijuteria este personalizată și conține inițialele celor trei copii pe care Ducesa de Cambridge îi are cu Prințul William: prințul George, în vârstă de șapte ani, prințesa Charlotte, care are șase ani, și micul prinț Louis, în vârstă de trei ani.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Colierul purtat de Kate Middleton este personalizat, realizat de un designer din Marea Britanie

Potrivit People, colierul special, purtat de Kate Middleton în acest clip, este realizat de designer-ul de bijuterii Daniella Draper din Marea Britanie, iar bijuteria se află în colecția lui Kate Middleton de mai bine de un an. Pe site-ul designerului, acest colier costă 1.400 de dolari, a scris People.

Designerul de bijuterii Daniella Draper a declarat pentru People: "Ducesa de Cambridge este un model de viață incredibil - o admir ca tânără femeie și mamă".

"Este o bijuterie pe care am proiectat-o inițial ​​gândindu-mă la mine", a adăugat Daniella Draper. "Și eu îl port în fiecare zi, la fel și mama, și sora mea. Devine unul dintre bestseller-urile noastre și poate fi personalizat în atât de multe moduri", a mai spus designer-ul de bijuterii.

Kate Middleton mai deține câteva coliere dedicate copiilor săi. În 2020, Ducesa de Cambridge a purtat un colier din aur, cu trei pandantive în formă de cercuri, și, după o inspecție atentă, se pare că pe ele sunt gravate literele "G", "C" și "L", a relatat People, inițialele prenumelor copiilor săi.

Kate Middleton a folosit în public, din greșeală, un apelativ familial. Cum i s-a adresat aceasta Prințului Charles

Recent, Kate Middleton i s-a adresat Prințului Charles într-un mod nonformal la un eveniment public, recepția summitului G7, a relatat Daily Mail. S-a întâmplat când Regina Elisabeta a II-a, Prințul Charles și soția acestuia, Ducesa de Cornwall, Kate Middleton și Prințul William s-au întâlnit cu liderii G7, grupul celor mai importante șapte democrații ale lumii, la una dintre cele mai frumoase atracții turistice din Cornwall, Eden Project.

Citește și: Cum arată locuința spectaculoasă a părinților lui Kate Middleton. Proprietatea costă 4,7 milioane de lire

La un moment dat, în cadrul recepției oficiale a summitului G7, Kate Middleton ar fi folosit, din greșeală, un apelativ pe care Prințul Charles îl aude frecvent în familie, susține un specialist în limbajul nonverbal, care ar fi citit cuvintele pe buzele Ducesei de Cambridge, a scris Daily Mail.

La un moment dat, Prințul Charles s-a întors pentru a-i zâmbi fiului său și lui Kate Middleton, iar Ducesa de Cambridge l-a salutat și ea, cu zâmbetul pe buze. Atunci, Kate Middleton ar fi spus: "Bună, bunicule! Ce mai faci?".

Fotografia cu Brooke Shields din copilărie, alături de tatăl ei, care i-a înduioșat pe fani... Costi Ioniță a produs un cântec reggae care a ajuns locul 1 în lume. Artiștii internaționali sunt Sean Paul, Shaggy și S...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x