Live acum
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Laurette a pus bărbații pe jar, într-o ținută extrem de provocatoare, care-i scotea sânii în evidență! "Îmi doresc să mă recăsătoresc! | Video

Laurette a pus bărbații pe jar, într-o ținută extrem de provocatoare. Bruneta nu purta sutien, iar maioul transparent lăsa totul la vedere.

Laurette a fpst surprinsă în ipostaze incendiare, în timp ce se afla la o terasă.

Bruneta a optat pentru o pereche de jeanși scurți, însă ce a atras atenția a fost maioul pe care l-a purtat, fără să mai pună și sutien.

Cum și-a petrecut weekend-ul, Dani Oțil! Matinalul și-a făcut prieteni noi, apoi s-a relaxat admirându-și iubita cum calcă rufe | Video

Recent, vedeta a povestit pentru Antena Stars că își dorește să se căsătotrească din nou, după ce a trecut printr-un divorț foarte mediatizat.

Ba mai mult, frumoasa vedeta își mai dorește un băiețel, dar ar vrea ca acesta sa fie de culoare, dupa cum declara chiar ea.

"Îmi doresc să mă recăsătoresc, de ce nu, ajungând la o vârsta, după ce le-am încercat pe toate, le știi pe toate, am trecut printr-un divorț, m-am măritat unde m-am măritat. Cred ca am făcut atâtea nebunii până la vârsta asta, încât nici eu, dacă mă gândeam vreodată ca voi ajunge în astfel de situații, nu ăs fi crezut. Nu vreau să mă lisișytesv în următorii doi-trei ani, vreau să mă mai plimb. Undeva pe la patruzeci de ani, îmi doresc să mai am un băiațel, dar vreau să fie mulatru, adica vreau să fie negru, nu mulatru, asta îmi doresc eu", spunea frumoasa mulatră.

Nadiei Comăneci, povești despre Olimpiada care i-a adus prima nota de zece din istoria gimnasticii, la 44 ani de la marele eveniment! | Video

Urmăriți imagini si ascultați declarațiile lui Laurette, accesând clipul video de mai sus, difuzat la Antena Stars.

Recomandari