Antena Căutare

Mario Fresh este apreciat de toată lumea, dar puțini știu că are o soră superbă. Cum arată Raluca

Mario Gălățanu sau Mario Fresh, așa cum îl cunosc toți, este unul dintre cei mai apreciați și mai iubiți artiști de la noi din țară, dar sunt puțini cei care cunosc cu adevărat detalii din viața sa personală.

Mario Fresh este apreciat de toată lumea, dar puțini știu că are o soră superbă
Mario Fresh este apreciat de toată lumea, dar puțini știu că are o soră superbă | Instagram

Recent, Mario Fresh a publicat pe contul de Instagram o imagine în care apare alături de sora sa, Raluca și de părinți. Tânăra este absolut superbă, iar poza publicată de artist este dovada clară a faptului că cei doi au moștenit ce este mai bun și mai frumos de la părinți.

Despre Mario Fresh știe toată lumea că are o carieră de succes la noi în țară. Părinții săi sunt stabiliți de ceva timp în Tenerife, iar Raluca se află la studii în America.

Mario Fresh și Raluca au participat împreună la Mamaia Copiilor

Mario și Raluca au cunoscut de mici succesul. Cei doi au participat împreună la Mamaia Copiilor, sub numele de Blue Angels, iar mai apoi Mario a făcut senzație în alte concursuri de profil.


INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările


INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările


Toată presa a scris recent despre cearta dintre Mario Fresh și Alex Velea. Prietenia dintre ei a fost atât de puternică încât cei doi nu numai că au colaborat pe plan muzical, Mario chiar a locuit în casa artistului până la un anumit punct. Cei doi au făcut echipă și la Asia Express, sezonul 3.

Citește și: Povestea prieteniei dintre Alex Velea și Mario Fresh. De ce s-au certat

Ce mașină conduce Oana Zăvoranu. Cât costă bolidul ei... Carmen Electra, în costum de baie la 48 de ani. Cum arată silueta ei la ani de zile după terminarea serialului Baywatch...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x