Antena Căutare

Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la gât și la sân. Ce a declarat despre drama prin care trece

Marea tenismenă a fost diagnosticată cu două forme de cancer. Vestea vine la 13 ani distanță de la sesiunile de radioterapie pe care le-a făcut ca urmare a unui alt cancer la sân. Află din rândurile de mai jos despre ce este vorba.

Martina Navratilova cu o bandană albă pe cap și cu ochelari de vedere Galerie
Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la gât și la sân. Ce a declarat despre drama prin care trece | Shutterstock

Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la gât și la sân în stadiul incipient, potrivit CNN. Marea jucătoare de tenis a mai urmat un tratament pentru cancer la sân, în anul 2010, aflat tot în stadiul incipient, potrivit The Guardian, citat de Digi24.

„Această dublă lovitură este serioasă, dar încă rezolvabilă.", a spus femeia în vârstă de 66 de ani într-o declarație pe site-ul Asociației feminine de tenis (WTA), citată de sursele menționate mai sus.

„Sper să am un rezultat favorabil. Va durea o vreme, dar voi lupta cu tot ce am mai bun.", a adăugat fostul numărul 1 mondial din tenisul feminin.

Citește și: Navratilova şi McEnroe şi-au cerut scuze pentru că au încălcat protocolul protestând la Australian Open

Ce spune fostul numărul 1 mondial din tenisul feminin despre lupta cu cancerul

Martina Navratilova, care a câștigat 59 de titluri de Grand Slam în cariera sa, nu va merge, luna aceasta, la Australian Open. Totuși, cel mai recent prognostic ar fi unul optimist, jucătoarea începând tratamentul de luna aceasta, potrivit declarației impresarului său, Mary Greenham.

„Martina Navratilova a fost diagnosticată cu cancer la gât în stadiul I.”, se arată în declarație. „Își va începe tratamentul luna aceasta.”

Mary Greenham a declarat că legenda tenisului feminin a descoperit un ganglion limfatic mărit la gât în timpul finalei WTA de la Fort Worth, Texas, care a avut loc între 31 octombrie și 7 noiembrie, potrivit aceleași surse citate mai sus.

La acea vreme, i s-a făcut o biopsie, iar, ulterior, a fost diagnosticată cu cancer la gât în stadiul unu, a declarat agentul ei. În timp ce Navratilova era supusă testelor la gât, se pare că i s-a găsit și o formă suspectă la sân, care a fost diagnosticată ca fiind cancer:

„Tipul de cancer este HPV și acest tip răspunde foarte bine la tratament. Martina a observat un ganglion limfatic mărit la gât în timpul finalei WTA de la Fort Worth. Când a văzut că nu scade, a mers să facă o biopsie, care a confirmat stadiul unu al unui cancer de gât.”, potrivit surselor citate mai sus.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Navratilova: Simona ar trebui ca acum să aibă mai multă încredere în ea. Să aibă mentalitatea de la meciul cu Serena

Martina Navratilova este considerată una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din toate timpurile

Martina Navratilova s-a bucurat de o lungă carieră de jucătoare în lumea tenisului, în care a câștigat 18 titluri de Grand Slam la simplu, 31 de titluri de Grand Slam la dublu și 10 titluri de Grand Slam la dublu mixt, potrivit CNN.

După ce s-a retras de la simplu, în anul 1994, la vârsta de 38 de ani, a continuat să joace la dublu și să câștige titluri până la 40 de ani, potrivit aceleași surse citate. Însă, ea a rămas implicată ca antrenoare, prezentatoare și ambasadoare a circuitului WTA, pledând pentru importanța controalelor preventive în vederea combaterii cancerului, potrivit sursei menționate mai sus.

Citește și: John McEnroe şi Martina Navratilova au intrat cu un banner pe Margaret Court Arena, cerând schimbarea numeului stadionului. Organizatorii nu au fost încântaţi

Antonia a încins atmosfera cu una dintre cele mai îndrăznețe fotografii. Cum a reacționat Alex Velea când și-a văzut iub... Gina Pistol și Smiley au plecat în vacanță. Ce vedete li s-au alăturat: „Reuniune de început de an”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x