Antena Căutare

Mesajul dureros transmis de Gică Hagi la aflarea veștii morții lui Mircea Lucescu

Gheorghe Hagi este cu adevărat devastat de vestea că Mircea Lucescu a murit. Cei doi au avut o legătură specială.

Mesajul dureros transmis de Gică Hagi la aflarea veștii morții lui Mircea Lucescu | Profimedia Images

Moartea lui Mircea Lucescu a lăsat un gol imens în fotbalul românesc, iar pentru Gheorghe Hagi vestea a fost de-a dreptul copleșitoare. „Regele” a vorbit cu greu despre această pierdere, mărturisind că l-a privit pe „Il Luce” ca pe un părinte. A fost omul care i-a ghidat primii pași importanți în carieră și care i-a fost mereu aproape, atât pe teren, cât și în afara lui.

Mesajul dureros transmis de Gică Hagi la aflarea veștii morții lui Mircea Lucescu

Hagi își amintește că debutul său la echipa națională, pe 10 august 1983, a venit chiar sub conducerea lui Lucescu, într-un meci amical cu Norvegia. A fost începutul unui drum pe care selecționerul l-a influențat decisiv, în perioada în care a condus naționala între 1981 și 1986.

Moartea lui Mircea Lucescu la vârsta de 80 de ani după complicații apărute în urma unei intervenții la inimă, marchează o zi tristă pentru sportul românesc. Pentru Hagi însă, dincolo de tot ce a însemnat ca antrenor, rămâne pierderea unui om care i-a fost mentor și sprijin necondiționat.

Articolul continuă după reclamă

„Nu îmi vine să cred. A fost pentru mine atât de important în viață. O persoană atât de dragă, care a avut încredere în mine de la început. M-a susținut mereu când trebuia. E mai mult decât un antrenor care a făcut performanță la un nivel istoric. E un moment greu, îmi pare rău, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească. A fost un părinte, un profesor, am luat multe de la dânsul. Speram să aibă puterea să treacă peste acest examen foarte greu, dar, din păcate, n-a putut. Nu pot să vorbesc, am fost un copil pe care l-a crescut. Vă rog frumos… A însemnat enorm pentru mine. A fost ca un părinte, mi-e greu să vorbesc', a declarat Gheorghe Hagi la Digi 24, arată acest site.

Cum a fost prima întâlnire dintre Gheorghe Hagi și Mircea Lucescu

„Prima întâlnire, cred eu, dacă nu mă înșel, a fost când am primit convocarea la echipa națională, la Poiana Brașov. Eu l‑am cunoscut și dânsul probabil că m‑a văzut în prima ligă, eram foarte tânăr, aveam 17 ani.

Și m‑a luat direct de la juniori, de la Luceafărul, m‑a luat direct la echipa mare, la seniori, cum ar veni, la echipa cea mai bună a României. Și de acolo au început toate lucrurile bune ale mele.

Îi plăcea să promoveze tineri care erau liderii la generația lor de vârstă, îi plăcea să‑i vadă, să‑i cunoască, cum facem noi toți. Ca orice antrenor, ca orice manager, îi vezi, îi cunoști și e un concurs. Și la un moment dat, rămân cei care rezistă la toate presiunile și la tot ce înseamnă presiunea asta în fotbal, aceea de a fi un câștigător, pentru că numai atunci ai presiune, când vrei să câștigi.

Pasiunea pe care o avea, s‑a și demonstrat până la urmă, este una aparte. Și la vârsta aceasta, să vii iarăși la echipa națională, să antrenezi, chiar că e ceva fenomenal!", a declarat Gheorghe Hagi în iulie 2025 într-un interviu pentru GSP.

Ce avere a lăsat în urmă Mircea Lucescu și ce afaceri avea regretatul selecționer... Oamenii s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Imagini emoționante din fața Spitalului Univers...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Care este motivul pentru care Emil Rengle și Alejandro Fernandez vor face două nunți. Cu ce se ocupă aceștia în Dubai
Care este motivul pentru care Emil Rengle și Alejandro Fernandez vor face două nunți. Cu ce se ocupă aceștia în...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță romantică în doi. Unde au plecat după ce s-au încheiat filmările la „Insula iubirii”
Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță romantică în doi. Unde au plecat după ce s-au încheiat filmările la...
Afra Saraçoğlu, surprinsă de jurnaliști pe stradă. Cum arată în prezent actrița din Golden Boy – Dragoste rebelă
Afra Saraçoğlu, surprinsă de jurnaliști pe stradă. Cum arată în prezent actrița din Golden Boy – Dragoste... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum ocolesc primăriile reforma lui Bolojan: posturile dispar, oamenii rămân. „Nimeni nu pleacă acasă”
Cum ocolesc primăriile reforma lui Bolojan: posturile dispar, oamenii rămân. „Nimeni nu pleacă acasă” Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Risotto cremos cu sparanghel, ciuperci și mazăre. Un preparat gustos și sățios
Risotto cremos cu sparanghel, ciuperci și mazăre. Un preparat gustos și sățios HelloTaste.ro
Un bărbat care a crezut că-și repară toată dantura cu 5.000 de euro în Turcia s-a întors acasă fără niciun dinte în gură
Un bărbat care a crezut că-și repară toată dantura cu 5.000 de euro în Turcia s-a întors acasă fără niciun... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!” BZI
Benzinarii mimează ieftinirea. Românii rămân cei mai arși la buzunare din UE
Benzinarii mimează ieftinirea. Românii rămân cei mai arși la buzunare din UE Jurnalul
Meghan Markle, mărturisiri dure despre hărțuirea online: Timp de 10 ani am fost cea mai atacată persoană din lume...
Meghan Markle, mărturisiri dure despre hărțuirea online: Timp de 10 ani am fost cea mai atacată persoană din... Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
eMAG introduce de mâine o taxă pentru fiecare comandă. Cât vor plăti în plus clienţii
eMAG introduce de mâine o taxă pentru fiecare comandă. Cât vor plăti în plus clienţii Observator
Proprietățile medicinale ale apei de cocos. De ce să o incluzi în alimentație
Proprietățile medicinale ale apei de cocos. De ce să o incluzi în alimentație MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii
De ce trebuie să vorbim despre depresie în timpul sarcinii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x