Antena Căutare

Motivul pentru care băieții Adrianei Bahmuțeanu s-au prezentat la ușa ei fără să o anunțe. Ce a putut să le ceară mamei lor

Adriana Bahmuțeanu și-a strâns copiii în brațe după 7 luni! Eduard și Maximus au avut o dorință pe care doar mama lor o putea îndeplini: „Mie mi s-au tăiat picioarele.

Galerie
Motivul pentru care băieții Adrianei Bahmuțeanu s-au prezentat la ușa ei fără să o anunțe | Captură Instagram, Antena Stars

Adriana Bahmuțeanu a primit o vizită total neașteptată din partea fiilor ei, la șapte luni după ce aceștia au decis să locuiască în casa regretatului lor tată, Silviu Prigoană, și au refuzat să mai vorbească cu ea în tot acest timp.

Eduard și Maximus sunt încă minori și, deși mama lor s-a luptat și se luptă în continuare pentru a-i avea alături, cei doi preferă să stea departe de ea, spre uimirea tuturor.

Citește și: Cum arată mama Adrianei Bahmuțeanu. De ce nu și-a putut stăpâni lacrimile în ziua în care fiica ei și-a sărbătorit ziua de naștere

Cu toate acestea, băieții au decis să îi facă mamei o surpriză extrem de plăcută, apărând în fața ei pe neașteptate, însă gestul lor nu a fost motivat neapărat de dorința sinceră de a o vedea, ci de faptul că au avut nevoie de ceva de la ea.

Motivul pentru care băieții Adrianei Bahmuțeanu s-au prezentat la ușa ei fără să o anunțe. Ce a putut să le ceară mamei lor

Recent, Adriana Bahuțeanu a fost invitată în emisiunea Un show păcătos de la Antena Stars, unde a vorbit despre întâlnirea emoționantă pe care a avut-o cu cei doi băieți, într-un moment în care nu se aștepta deloc la un astfel de gest.

Vedeta a inițiat demersuri legale pentru a-i vedea pe Eduard și pe Maximus, însă, în pofida tuturor eforturilor, nu a reușit să îi strângă în brațe decât atunci când aceștia și-au dorit cu adevărat.

„Îți dai seama că m-au luat emoțiile. Au venit pe nepregătite (...). M-am trezit cu ei la ușă (...) M-au luat toate emoțiile. Au venit să discutăm despre școală. Am discutat foarte multe lucruri. I-am simțit efectiv victime ale traficului de persoane dacă pot să spun așa. Este metoda Lover Boy aplicată la copii. (...) Sufletul lor tânjește după relația cu părintele cum și sufletul meu tânjește după ei. Am avut câteva momente pline de încărcătură emoțională” a povestit aceasta, urmând să recunoască cu părere de rău că, totuși, cei mici nu au realizat că au făcut o greșeală.

„Lucrul bun este că ne-am înțeles de data asta, adică am discutat, am stat de vorbă. A fost prima dată după atâta timp când am reușit să stăm de vorbă o oră, o oră și ceva. Eu sper că de aici înainte să înceapă comunicarea, dar între timp nu am mai comunicat, adică am mai vorbit foarte puțin. Nu m-au deblocat. Nu e bine, dar e un pas. Pentru mine a fost de fapt o gură de oxigen și cred că și pentru ei, pentru că știau casa, știau că e casa lor, le-am și spus că e casa lor aici” a mai spus ea, cu durere în suflet, dar plină de speranță.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu și-a sărbătorit ziua de naștere fără copii. Dezamăgire fără margini: „Nu am primit niciun mesaj de la ei”

Potrivit spuselor ei, băieții au venit în vizită pentru că aveau nevoie de semnătura ei pentru a se putea înscrie la școală, deoarece pentru școlile private încep înscrierile mult mai devreme.

„Scopul vizitei a fost să vorbim despre școală, pentru că la școlile private încep înscrierile de pe acum. Lucrul bun este că au conștientizat că eu sunt mama lor și că eu sunt obligată prin lege să am grijă de ei, să semnez aceste documente. Nu altcineva. Eu (n.r.o să plătesc școala (...). Lucrul bun a fost că a fost prima dată când am reușit să vorbesc cu ei (...). A rămas că mai vorbim. Mie mi s-au tăiat picioarele. Nu-mi venea să cred! (...) A fost o surpriză totală, totală. Am avut momentele pe care le aveam și înainte în care stăteam îmbrățișați fără să spunem nimic mult timp sau vorbeam niște lucruri ca de la suflet la suflet.” a mai povestit vedeta.

Citește și: Ce a declarat Adriana Bahmuțeanu după ce a câștigat procesul cu fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană. Ce s-a întâmplat

Motivul pentru care nunta lui Jeff Bezos cu Lauren Sanchez a fost amânată. Ce a apărut pe clădirile din Veneția... Cine e și cum arată soțul Adei Condeescu, actrița din serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN. Cu ce se ocupă el...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Video recomandate
Rețeta de pui cu sos gorgonzola și mazăre a lui Chef Nicolai Tand
Rețeta de pui cu sos gorgonzola și mazăre a lui Chef Nicolai Tand Luni, 07.07.2025, 15:00
Citește și
Ce decizie a luat Dan Alexa în privința copiilor săi. De ce consideră că o relație nefericită poate afecta cariera unui bărbat
Ce decizie a luat Dan Alexa în privința copiilor săi. De ce consideră că o relație nefericită poate afecta...
Premiile Emmy 2025: lista completă a nominalizărilor de anul acesta
Premiile Emmy 2025: lista completă a nominalizărilor de anul acesta Catine.ro
Cum și-a făcut apariția o invitată la nunta prietenei sale. Ce ținută ”nepotrivită” a ales
Cum și-a făcut apariția o invitată la nunta prietenei sale. Ce ținută ”nepotrivită” a ales
Pelin Akil și Anil Altan au publicat fotografii din vacanță. Actorii petrec timp de calitate cu copiii
Pelin Akil și Anil Altan au publicat fotografii din vacanță. Actorii petrec timp de calitate cu copiii Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum a fost fentată filiala lui Emil Boc de „cooperativele” din PNL. Liberalii de la Cluj n-au primit nimic la Congres
Cum a fost fentată filiala lui Emil Boc de „cooperativele” din PNL. Liberalii de la Cluj n-au primit nimic la... Libertatea.ro
Locul de muncă plătit cu 7.500 de lei net, pentru care companiile se chinuie să găsească oameni competenți, în 2025
Locul de muncă plătit cu 7.500 de lei net, pentru care companiile se chinuie să găsească oameni competenți,... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Jeff Bezos și Lauren Sánchez, detalii spectaculoase despre nunta din Veneția estimată la 10 milioane de dolari. Ce vedete au atras privirile. FOTO
Jeff Bezos și Lauren Sánchez, detalii spectaculoase despre nunta din Veneția estimată la 10 milioane de dolari.... Elle
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO Spynews.ro
Vacanță de coșmar pentru Laura Cosoi! „A fost imobilizat vreo 4 zile!“
Vacanță de coșmar pentru Laura Cosoi! „A fost imobilizat vreo 4 zile!“ BZI
Inna, mai mult goală la „Beach, Please”! Cât a costat ținuta cu care a înnebunit internetul! – GALERIE FOTO
Inna, mai mult goală la „Beach, Please”! Cât a costat ținuta cu care a înnebunit internetul! –... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Gem de coacăze roșii. Un deliciu rubiniu și intens fructat
Gem de coacăze roșii. Un deliciu rubiniu și intens fructat HelloTaste.ro
Câți bani câștigă directorul RAAPPS. Vicepremierul Anastasiu: „Sper că s-a pus virgula greșit”
Câți bani câștigă directorul RAAPPS. Vicepremierul Anastasiu: „Sper că s-a pus virgula greșit” Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 17 iulie 2025. Leii se simt motivați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 iulie 2025. Leii se simt motivați. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Secretul mortal de pe Transfăgărășan: „Ursul nu e pisică”. Bâlciul „milogilor” de la Vidraru
Secretul mortal de pe Transfăgărășan: „Ursul nu e pisică”. Bâlciul „milogilor” de la Vidraru Jurnalul
Dani Oțil, apariție surprinzătoare ca dintr-un film SF! Prezentatorul a făcut un test spectaculos: Tot timpul poți mai mult...
Dani Oțil, apariție surprinzătoare ca dintr-un film SF! Prezentatorul a făcut un test spectaculos: Tot timpul... Kudika
Elena Udrea, în lacrimi! Unde a fost surprins Adrian Alexandrov în timp ce ea aşteaptă să fie eliberată? Ce durere
Elena Udrea, în lacrimi! Unde a fost surprins Adrian Alexandrov în timp ce ea aşteaptă să fie eliberată? Ce durere Playtech
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat... Redactia.ro
A lăsat mașina pe avarii pe prima bandă ca să scoată bani de la bancomat. Cum a rămas o femeie fără autoturism
A lăsat mașina pe avarii pe prima bandă ca să scoată bani de la bancomat. Cum a rămas o femeie fără autoturism Observator
Psoriazisul scalpului: cauze și opțiuni de tratament
Psoriazisul scalpului: cauze și opțiuni de tratament MediCOOL
Tartă cu caise și crumble. Rețeta unui desert rustic, de vară
Tartă cu caise și crumble. Rețeta unui desert rustic, de vară HelloTaste
Cea mai frumoasă fotbalistă a României, în costum de baie la petrecerea burlăcițelor
Cea mai frumoasă fotbalistă a României, în costum de baie la petrecerea burlăcițelor ProSport
Șoseaua din România supranumită „Triunghiul Bermudelor”. Șoferii dispar zeci de minute și nu reușesc să găsească ieșirea
Șoseaua din România supranumită „Triunghiul Bermudelor”. Șoferii dispar zeci de minute și nu reușesc să... Gandul
Alertă de furtuni violente în România! Când intră în vigoare avertizarea ANM
Alertă de furtuni violente în România! Când intră în vigoare avertizarea ANM CanCan
Copiii care au creierul „foarte sensibil“ au câteva  avantaje prețioase
Copiii care au creierul „foarte sensibil“ au câteva avantaje prețioase DeParinti
Cum arată Anahi la 42 de ani? Actrița din serialul „Rebelde” este căsătorită și are doi copii
Cum arată Anahi la 42 de ani? Actrița din serialul „Rebelde” este căsătorită și are doi copii ZUTV
Elon Musk își cere scuze pentru comportamentul său. Ce regretă miliardarul
Elon Musk își cere scuze pentru comportamentul său. Ce regretă miliardarul UseIT
Salată Cobb. O salată consistentă, echilibrată și foarte gustoasă
Salată Cobb. O salată consistentă, echilibrată și foarte gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x