Antena Căutare

Motivul pentru care chef Florin Dumitrescu nu își deschide propriul restaurant. Ce îl nemulțumește pe îndrăgitul bucătar

Chef Florin Dumitrescu a mărturisit că este pasionat de arta culinară încă de pe vremea când avea doar 14 ani, iar de atunci și-a urmat visul. Cu toate acestea, deși este unul dintre cei mai cunoscuți bucătari autohtoni, juratul de la „Chefi la cuțite” a dezvăluit care este motivul pentru care nu și-a deschis propriul restaurant.

colaj foto cu chef florin dumitrescu
Chef Florin Dumitrescu a explicat care este motivul neașteptat pentru care nu deține propriul restaurant | Instagram

Să deții propria afacere în industria culinară pare visul oricărui chef, însă iată că Florin Dumitrescu are alte planuri pentru cariera sa. Îndrăgitul bucătar a participat recent în cadrul unui podcast în mediul online, fiind întrebat care este motivul pentru care nu are propriul restaurant.

Talentul nu lipsește, bineînțeles, mijloacele materiale nu sunt nici ele o problemă, însă ce l-a făcut astfel pe chef să spună pas? Colegul său de la pupitrul juriului „Chefi la cuțite”, Cătălin Scărlătescu, a făcut deja pasul cel mare și și-a deschis o astfel de locație.

Citește și: Cătălin Scărlătescu, adevărul despre relația cu chef Bontea și chef Dumitrescu: „Între noi..”

Motivul pentru care chef Florin Dumitrescu nu își deschide propriul restaurant

Florin Dumitrescu a vorbit cu sinceritate pe marginea subiectului, dezvăluind că pentru el bucătăria este o artă care necesită timp, însă clienții nu sunt întotdeauna dornici să se „îmbarce” în această „aventură”, aceștia comparând adesea restaurantele cu locații de tip fast-food, unde mâncarea vine mult mai repede.

„Risotto nu ai cum să îl scoți mai repede de 20 de minute. Nu fierbe orezul ăla în 20 de minute. Pastele, mai repede de 10 minute nu ai cum să le scoți. Adică sunt niște timpi pe care trebuie să îi lași.

Ai nevoie de un spectacol în toată povestea asta. Eu de ce nu îmi fac cârciumă în momentul ăsta? Eu nu îmi fac cârciumă pentru că tu, ca și client, nu ești disponibil să îmi dai două ore din viața ta, să te așezi la masă, să te lași purtat de ospătari, de bucătari, de service, de ambient, de tot ce se întâmplă acolo, să te lași purtat de val și la final să zici ce experiență ai avut.

Nu! Tu vii la cârciumă să epatezi. 2 – să mănânci de foame, 3 – să te faci văzut, 4 – că e mișto să fii pe acolo”, a explicat Florin Dumitrescu.

Cu toate acestea, Florin Dumitrescu a trăit din plin experiența restaurantelor, chiar „din culise”, astfel că știe foarte bine mersul lucrurilor. Ca un sfat pentru cei care îl urmăresc, chef-ul a explicat recent și de ce nu este tocmai bine să comandăm ceea ce ne recomandă ospătarul, mai ales dacă acesta nu a fost întrebat în prealabil.

Citește și: Florin Dumitrescu, mesaj emoționant în mediul online, despre ediția de Chefi la cuțite în care a apărut regretatul NOSFE

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sfaturi de la chef Dumitrescu. De ce nu este bine să comanzi mereu ceea ce îți recomandă ospătarul

Juratul de la „Chefi la cuțite” a dezvăluit că, atunci când ospătarul recomandă ceva, produsele sunt, de cele mai multe ori, pe cale de a expira, iar restaurantul încearcă să scape cât ami repede de ele.

„Am învățat încă din prima zi de cârciumă. Nu lua niciodată ce îți recomandă ospătarul. Mă simt ca un magician din ăla care dezvăluie trucuri.

Dacă e vorba despre un meniu ca la carte, adică să te duci tu și să îți comanzi din 7-8 feluri de mâncare, există acest «astăzi vă recomand… coastele de porc». Dar de ce îmi recomanzi tu mie coastele de porc astăzi? Păi… să scăpăm de ele, înțelegi? E ultima zi a lor înainte de a expira

Asta (se întâmplă n.r) în cârciumile care nu funcționează, dacă te duci la una care are 700 de persoane rulaj pe prânz nu ai problema asta. Cel mai bun sfat este să te duci să mănânci acolo unde e cârciuma plină. (..) Atunci când carnea se acoperă cu sos înseamnă că se acoperă o greșeală”, a explicat chef Florin Dumiterscu.

Kate Middleton, în centrul atenției cu cea mai recentă apariție. Care e semnificația colierului pe care a ales să îl poa... Ce a făcut Cristian Cioacă ca fiul său și al Elodiei Ghinescu să nu se prezinte în fața judecătorilor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x