Live acumTe cunosc de undeva!
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Noul Batman are coronavirus! Robert Pattinson a fost depistat cu Covid-19. Filmările au fost oprite

Robert Pattinson, cunoscut din seria de filme „Twilight/ Amurg” și „Harry Potter și Pocalul de Foc” a fost diagnosticat cu Covid-19, potrivit presei americane de specialitate. Filmările pentru „The Batman”, în care el are rolul principal, au fost suspendate.

Robert Pattinson

Hepta

Warner Bros. a confirmat că filmările au fost din nou oprite, la câteva zile după ce fuseseră reluate în Marea Britanie, de data aceasta pentru că rezultatul testului făcut de Pattinson pentru coronavirus a fost pozitiv.

Compania a spus că o persoană a fost plasată în izolare, în conformitate cu protocoalele stabilite, fără a da mai multe detalii.

Filmările pentru „The Batman” erau în desfăşurare în Glasgow, la începutul anului, când a izbucnit pandemia.

Vanity Fair a scris că actorul britanic Robert Pattinson, în vârstă de 34 de ani, a contractat coronavirusul la câteva zile după ce filmările au fost reluate în apropiere de Londra, după şase luni de pauză.

„The Batman”, regizat de Matt Reeves, este programat să fie lansat în octombrie 2021.

Recomandari