Antena Căutare

O cină cu Melania Trump este mult mai costisitoare decât ți-ai imagina. Cât costă să iei parte la un astfel de eveniment

Să stai la masă cu Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii poate fi cu adevărat indimidant. Însă nu oricine își permite. Iată cât ar trebui să scoți din buzunar pentru un astfel de festin.

Galerie
Pentru o sumă considerabilă poți lua masa cu Prima Doamnă a Americii | GettyImages

Mulți oameni visează să se regăsească în compania celor mai faimoși oameni din lume. Printre aceștia se numără și Donald Trump și soția sa. Deși pare imposibil, își pot realiza visul, chiar dacă este destul de costisitor.

Citește și: Ce s-a ales de Stormy Daniels, fosta amantă a lui Donald Trump din cauza căreia el a fost pus sub acuzare: Mă tem pentru viața mea

O cină cu Melania Trump este mult mai costisitoare decât ți-ai imagina. Cât costă să iei parte la un astfel de eveniment

Doritorii își pot vedea visul cu ochii, cinând alături de Melania Trump, în cadrul unui eveniment care va avea loc pe 19 ianuarie 2025, când Donald Trump va depune jurământul.

Articolul continuă după reclamă

Prețul este de 1 milion de dolari, în cec, sau 2 milioane de dolari în numerar. În acest preț intră cina alături de vicepreședintele JD Vance și soția sa Usha, precum și alături de Melania și Donald Trump, dar și patru camere de hotel și șase bilete la ceremonia de depunere a jurământului de către președintele ales al Statelor Unite ale Americii.

Citește și: De ce Melania nu a vrut să-i dea numărul de telefon lui Donald Trump. Se întâmpla la prima lor întâlnire

Conform The Independent, evenimentele de la Capitoliu și ceremonia de depunere a jurământului împreună cu prânzul inaugural sunt finanțate de donatori.

Cu toate acestea, conform tradiției, președintele este cel care se ocupă de strângerea fondurilor de la donatori privați pentru parada inaugurală, concerte și bal.

Barack Obama a oferit, în 2012, corporațiilor care au donat 1 milion de dolari acces la o serie de festivități inaugurale, după ce a fost ales președinte.

Citește și: Cum arăta Melania Trump la începutul relației sale cu Donald Trump și cum s-au cunoscut. Pe vremea aceea ea era model

Donald Trump se pregătește de al doilea mandat la Casa Albă, unde, de această dată, nu va fi însoțit de Prima Doamna. Melania Trump și-a exprimat refuzul de a se muta în capitală, după depunerea jurământului soțului său. Prima Doamnă a susținut că dorește să fie alături de Baron, care este în prezent student.

Citește și: De ce Donald Trump și soția Melania dorm separat. Detalii din intimitatea cuplului prezidențial al SUA

Cu toate acestea, ea va fi prezentă la evenimentele importante din timpul mandatului lui Donald Trump. Prezența sa a fost un punct cheie în campania electorală, convingând familiile tinere să voteze pentru Trump, chiar dacă se specula că cei doi sunt despărțiți și se afișează împreună doar pentru a menține aparențele.

Mira oferă recompensă pentru cel care îi aduce pisica înapoi acasă. Artista are o singură dorință de Crăciun: Oli... CRBL continuă să apeleze la mai multe schimbări. La ce nouă procedură a apelat artistul în urmă cu puțin timp și cum ara...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
X Factor sezonul 11, 16 februarie 2025. The Pipers Band a interpretat piesa ”Leave de door open”
X Factor sezonul 11, 16 februarie 2025. The Pipers Band a interpretat piesa ”Leave de door open” Duminica, 16.02.2025, 23:50
Un 2025 de excepție! Vezi acum
Citește și
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Cum arată Dan Bordeianu în prezent. Actorul a ieșit din atenția presei după ani de faimă. Ce pasiuni și-a descoperit
Cum arată Dan Bordeianu în prezent. Actorul a ieșit din atenția presei după ani de faimă. Ce pasiuni și-a...
Camila Sodi, mesaj emoționant pentru fostul ei soț, Diego Luna, după ce acesta i-a fost alături în perioada grea de după moartea Ernestinei Sodi
Camila Sodi, mesaj emoționant pentru fostul ei soț, Diego Luna, după ce acesta i-a fost alături în perioada grea... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță vicepreședintele american JD Vance
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
Salarii de lux în companiile de stat, în timp ce românii strâng cureaua. Cine câștigă 25.000 de euro pe lună
Salarii de lux în companiile de stat, în timp ce românii strâng cureaua. Cine câștigă... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar 90 de secunde
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Celebrități și ținute spectaculoase la decernarea premiilor BAFTA 2025. Vezi GALERIA FOTO de la evenimentul care s-a desfășurat la Londra
Celebrități și ținute spectaculoase la decernarea premiilor BAFTA 2025. Vezi GALERIA FOTO de la evenimentul care... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele de divorţ
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Afacerea care i-a adus generalului Zisu un dosar penal: „Grădinarul” lui Iohannis, implicat în scandalul celor 2,5 milioane „îngropate” în Ghencea Militar
Afacerea care i-a adus generalului Zisu un dosar penal: „Grădinarul” lui Iohannis, implicat în scandalul celor... Jurnalul
Apa cu bicarbonat de sodiu - beneficii și utilizări pentru sănătate
Apa cu bicarbonat de sodiu - beneficii și utilizări pentru sănătate Kudika
Horoscop karmic pentru săptămâna 17-23 februarie. Zodiile vizate de schimbări majore
Horoscop karmic pentru săptămâna 17-23 februarie. Zodiile vizate de schimbări majore Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane mari...»
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Ponturi pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Ce faci când porneşti de la zero într-o afacere
Ponturi pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Ce faci când porneşti de la zero într-o afacere Observator
7 obiceiuri care cresc riscul de demență. Greșelile pe care medicii neurologi nu le fac niciodată
7 obiceiuri care cresc riscul de demență. Greșelile pe care medicii neurologi nu le fac niciodată MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Patru ZODII sunt binecuvântate până la 1 martie 2025. Nativii care au parte de noroc și prosperitate
Patru ZODII sunt binecuvântate până la 1 martie 2025. Nativii care au parte de noroc și prosperitate Gandul
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras în cuibușorul de nebunii de mână cu sexy-blondina
Ea e noua iubită a lui Mario Fresh! Cu Nadd Hu a fost vrăjeală, dar acum l-am filmat: s-a retras în cuibușorul... CanCan
Tehnici de mindfulness pentru părinți și copii
Tehnici de mindfulness pentru părinți și copii DeParinti
Selena Gomez a anunțat un album surpriză în colaborare cu logodnicul ei, Benny Blanco. Proiectul intitulat „I Said I Love You First” va fi lansat pe 21 martie 
Selena Gomez a anunțat un album surpriză în colaborare cu logodnicul ei, Benny Blanco. Proiectul intitulat „I... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x