Antena Căutare

Povestea nespusă a trupei ASIA! Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai iubite formaţii româneşti din toate timpurile

Formaţia ASIA a fost lansată în 1999, la inițiativa compozitorului Adrian Ordean şi a bateristului Florin Ionescu, cei doi punând bazele unei trupe de fete ce avea să spargă topurile în următorii ani, devenind un fenomen muzical.

Formaţia ASIA a fost lansată în 1999, la inițiativa compozitorului Adrian Ordean şi a bateristului Florin Ionescu, cei doi punând bazele unei trupe de fete ce avea să spargă topurile în următorii ani, devenind un fenomen muzical.

Nucleul trupei a fost alcătuit din Irina Nicolae și Anca Neacșu, care colaboraseră cu Adrian Ordean ca backing vocals în trupa Schimbul 3. S-au alăturat, apoi, Sorana Darclee Mohamad și Anemona Niculescu. Numele trupei a fost alcătuit din alăturarea inițialelor celor patru fete — Anca, Sorana, Irina, Anemona — adică ASIA.

Primul album l-au lansat în decembrie 1999 — "ASIA", iar single-ul "Inima mea" a devenit în scurt timp un hit, intrând în topul autohton al anului 2000. Tot în acest an au fost desemnate de revista Privirea drept femeile anului, au avut recital la Eurovision și au câștigat două premii la Mamaia, potrivit site-ului www.starmania.ro.

În iulie 2000 au lansat EP-ul "Periculos" de pe care au promovat single-ul "O iubire de-o vară", o melodie cu un sound specific cântecelor estivale. În acea vară, Anemona părăsește trupa din cauza programului foarte încărcat, dorind să urmeze o carieră în actorie. Managerul trupei, Florin Ionescu, începe să caute o nouă solistă. I-a fost recomandată Alexandra Crina Potora, care o interpretase în emisiunea "Ploaia de stele" pe Britney Spears.

Cum arătau cei mai iubiţi artiști români în copilărie! Fotografii de colecție cu Delia, Alex Velea şi Elena Gheorghe

În noua componență, trupa lansează în decembrie 2000, "Nopți albe", cu un sound nou, cu influențe din muzica orientală, latino și r'n'b. Curând, ASIA a fost invitată la Paris, în emisiunea de televiziune a lui Jean-Paul Gaultier. Fetele i-au cucerit pe francezi prin felul cum arătau, cântau și dansau. Ele au hotărât, în vara anului 2001, să nu mai facă playback și să cânte live. Au pornit într-un turneu live 100%, având în spate o formație de instrumentiști. Turneul a durat o lună (iunie-iulie 2001) și s-a bucurat de un mare succes, media de spectatori depășind 10.000 de persoane în fiecare oraș, iar în Galați, Iași și Oradea, peste 20.000 de persoane, scrie agerpres.ro.

În august 2001 au lansat albumul "Iubiri adevărate" la Festivalul de la Sulina. EP-ul conținea patru piese noi, un extras din concertul live de la Brașov și negativul piesei "Dă-mi nopțile-napoi". La 8 martie 2002, ASIA a sărbătorit trei ani de carieră muzicală de succes. În aceeași zi, fetele au câștigat premiul pentru cel mai bun album al anului, "Nopți albe", la Premiile industriei muzicale românești.

Pentru toți fanii care le-au fost alături, ASIA a lansat pachetul "ASIA.FM" ce conținea un tricou, o casetă video cu momente inedite din viața și cariera lor, un CD cu cele mai bune melodii, o carte poștală și un poster cu autografele lor.

Îţi aminteşti de cei mai tari artişti din anii '90? Iată cum arătau albumele trupelor "N&D", "Bambi", "Genius" şi "Andre"

În perioada 7-22 mai 2002, trupa a efectuat un turneu în SUA, având concerte în șase orașe. În septembrie același an au lansat albumul "Eu, tu și... luna de pe cer", care conținea 10 piese, iar primul extras a fost "Luna de pe cer". Odată cu lansarea albumului s-a anunțat plecarea Alexandrei din trupă pentru a-și urma studiile în SUA.

Atunci a fost organizat concursul ''Alege ASIA'', fiind stabilite preselecții în șase orașe pentru alegerea unei noi soliste — Cluj, Timișoara, Constanța, Brașov, Iași și București. Au fost peste 1.200 de participante, dintre care 500 în București. În final au rămas 20 de finaliste care au venit la București, într-un cantonament de trei săptămâni. Aici au fost pregătite fizic, psihic și vocal, de Marius Țeicu și de coregraful trupei ASIA, fiind urmărite de juriu și de membrele trupei. Emisiunea Tv "Alege ASIA" a avut un succes foarte mare, iar la finalul ei a fost aleasă noua componentă a trupei — Alina Diana Crișan.

În decembrie 2002 au lansat un album în colaborare cu Bimbam numit "Fulgi de nea", iar în ianuarie 2003 au plecat în turneu în SUA. La puțin timp, după întoarcerea din turneu, au relansat albumul "Eu, tu și... luna de pe cer" și în vara anului 2003 au efectuat un nou turneu în țară. Totodată, au lansat noul single "Dacă vei uita", la care a fost filmat și un videoclip. În 2002, Anca Neacșu pleacă din trupă și este înlocuită de Anca Silvia Roxana Sârbu.

În 2004, ASIA lansează albumul ''Urban'', iar în 2005 albumul ''Shanana''. În 2005, Irina Nicolae părăsește trupa, fiind înlocuită de Ianna Rodica Novac. În următorul an, trupa cântă în această componență, singura ''veterană'' rămânând Sorana. În 2006, trupa se destramă, iar cele patru fete încep proiecte artistice individuale.

Sursa: agerpres.ro

"Bad boy-ul" României, taxat pentru un moment de sinceritate maximă. Alex Velea: "Da, îmi plac manelele&q... Fanii au văzut-o fără pic de machiaj! Alexandra Stan i-a lăsat pe toți fără cuvinte (FOTO)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x