Antena Căutare

Principesa Margareta, mesaj îndurerat după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Reacția lui Klaus Iohannis la aflarea veștii

Casa Regală a României și șeful de stat și-au exprimat regretele la aflarea veștii decesului Suveranei Marei Britanii.

colaf foto principesa margareta a romaniei si pritul charles Galerie
Casa Regală a Românniei și șeful de stat și-au exprimat regretele la aflarea veștii decesului Suveranei Marei Britanii. | Gett & Profimedia

Vestea decesului Reginei Elisabeta a II-a a întristat o lume întreagă. Suverana Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, după 70 de ani de domnie. Aceasta se afla la Balmoral, acolo unde aceasta își făcea vacanțele în fiecare an, însă în decursul zilei de joi starea ei de sânătate a început să se degradeze rapid.

Casa Regală a României și-a exprimat durerea după decesul Reginei Elisabeta a II-a

„Majestatea Sa Margareta a României şi Alteţa Sa Regală Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu mare durere vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”, a transmis, joi seară, Biroul de Presă al Majestăţii Sale Custodele Coroanei, Principesa Margareta, potrivit Agerpres.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Imagini îngrijorătoare cu Regina Elisabeta înainte de a fi pusă sub supraveghere medicală. Ce detaliul s-a observat pe mâna ei

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, înconjurată de familie, la Castelul Balmoral din Scoția, a informat casa regală a Marii Britanii.

Reacția liderilor politici români la aflarea veștii decesului suveranei. Ce a transmis Klaus Iohannis

Decesul Majestății Sale nu a rămas fără ecou nici în rândul liderilor politici români. Președintele României, Klaus Iohannis sau premierul au postat pe rețelele de socializare mesaje de condoleanțe.

Klaus Iohannis a transmis condoleanțe familiei regale a Marii Britanii, după moartea Reginei Elisabeta a II-a, șeful statului apreciind rolul acesteia în serviciul public al englezilor.

„Sincere condoleanțe pentru moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. Domnia Majestății Sale, care se întinde pe 7 decenii, a modelat istoria modernă și este un simbol excepțional al loialității și angajamentului față de serviciul public. Românii sunt alături de poporul britanic și de familia regală”, se arată în mesajul transmis pe Twitter, de șeful statului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: A murit Regina Elisabeta a II-a. Mesajul Regelui Charles al III-a la decesul mamei sale

Și prim-ministru Nicolae Ciucă și-a exprimat susținerea față de popourul britanic în aceste momente.

„Suntem alături de poporul britanic și familia regală în aceste momente grele, în care Majestatea Sa Regina Elisabeta a Marii Britanii și Irlandei de Nord a trecut la cele veșnice. Timp de peste 70 de ani și-a slujit cu credință poporul pe care l-a iubit. Transmit condoleanțe Familiei Regale Britanice! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a scris acesta pe contul său de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Lideul PSD, Marcel Ciolacu, a fost, de asemenea, printre primii care au reacționat la aflarea veștii că Suverana Marii Britanii s-a stins din viață.

În mesajul său, postat în limba engleză, el spune că „a aflat cu profundă tristeţe” despre decesul Reginei Elisabeta a II-a şi a transmis condoleanţe Familiei Regale şi cetăţenilor din Regatul britanic. „Majestatea Sa Regina Elisabeta a construit punţi între naţiuni şi oameni care vor rămâne pentru generaţiile ce vin", a transmit politicianul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

A murit Regina Elisabeta a II-a. Mesajul Regelui Charles al III-a la decesul mamei sale... Prințul Harry nu a ajuns la timp să-i fie alături Reginei Elisabeta în ultimele clipe de viață. A fost pozat în lacrimi ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x