Antena Căutare

Reacția Alinei Sorescu după ce a aflat că fiicele ei vor locui și cu tatăl lor ocazional. Cuvintele sale au fost tăioase

Alina Sorescu nu este mulțumită deloc de decizia judecătorilor ca fiicele sale să stea o săptămână la ea, iar următoarea la tatăl lor. Vedeta consideră că acest lucru le-ar putea crea micuțelor un dezechilibru emoțional.

Reacția Alinei Sorescu după ce a aflat că fiicele ei vor locui și cu tatăl lor ocazional. Cuvintele sale au fost tăioase
Reacția Alinei Sorescu după ce a aflat că fiicele ei vor locui și cu tatăl lor ocazional. Cuvintele sale au fost tăioase | Instagram

Alina Sorescu a ținut să scrie câteva cuvinte pe rețelele de socializare cu privire la decizia în instanță care susține faptul că fiicele Alinei Sorescu, în vârstă de 9 și de 6 ani, ar trebui să locuiască atât cu mama, cât și cu tatăl, schimbarea reședinței micuțelor să se facă o dată la două săptămâni.

Alina Sorescu, reacție dură cu privire la decizia judecătorească. Nu este de acord ca fiicele sale să fie mutate săptămânal între ea și tatăl lor

Alina Sorescu a ținut să scrie câteva cuvinte pe rețelele de socializare, cu privire la situația creată cu tatăl fiicelor sale, adică cu fostul ei soț, Alexandru Ciucu. Acesta își dorește custodie comună asupra copilelor.

Citește și: Cum s-a lăsat fotografiată Alina Sorescu într-o rochie mulată cu umerii goi, după divorțul de Alexandru Ciucu. Cât de bine arată

Vedeta, însă, nu este deloc de acod cu decizia judecătoriei, care susține ca fiicele acestor să locuiască atât la tată, cât și la mamă. Iată ca e scris ea pe rețelele de socializare:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„A fost un an greu cu procese și ordonanțe și încerc cu toată ființă mea să rămân demnă în demersul meu de a avea și eu și fetele o viață liniștită. Soluția pronunțată astăzi de instanța este că fetițele să stea o săptămâna la mamă și o săptămâna la tată. Voi lupta de această dată eu până la capăt și voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe, pentru a le crește într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut.

Nu va fi ușor, pentru că tatăl lor și-a schimbat cu totul atitudinea față de copii în acest an și cere drepturi egale cu mama. Sper că fetițele să nu fie plimbate dintr-o parte în altă până la 18 ani, pentru că acest program este bulversant pentru ele, le va putea dezechilibra emoțional și afecta procesul educațional și de creștere. Am permis tatălui să se implice din momentul în care și-a arătat disponibilitatea, dar trebuie însă să ne gândim că sunt fetițe de 9 și 6 ani, că au nevoie de stabilitate și păstrarea unei rutine de zi cu zi, mai ales pentru programul școlar.
Sper că judecătorii să înțeleagă că acest program nu este bun pentru orice copil și în orice condiții.

Declarația avocatei mele Nicoleta Popescu este următoarea:
“Soluția nu are o bază legală, nu ia în considerare drepturile și interesele minorelor și ale mamei, va afecta echilibrul emoțional al fetițelor și este total nepractică, fiind de natură a perpetua și accentua situația tensionată dintre părți, ceea ce în mod evident este contrar intereselor minorelor.”, a scris ea pe Instagram.

Citește și: Alina Sorescu, declarații despre o nouă relație. Ce spune cântăreața despre următorul capitol din viața ei

Alexandru Ciucu și artista Alina Sorescu au ales să meargă pe drumuri separate, în 2022, după o căsnicie care a durat 12 ani. Relația dintre ei s-ar fi răcit cu mult timp înainte să se separe oficial și să anunțe public.

Creatorul de modă, care se ocupă de costumele pentru bărbați, a vorbit deschis despre separarea de artista Alina Sorescu, cu care are două fiice, pe Raisa și pe Carolina, și care au rămas în grija mamei lor.

Deși cântăreața este cea care a înaintat actele de divorț, separarea pe cale legală nu s-a produs până acum. Cei doi au ales să divorțeze după 12 ani de mariaj, făcând public anunțul despărțirii lor în mai 2022.

Ameri Nasrin a dezvăluit sexul bebelușului. Prezentatoarea TV a făcut anunțul printr-o postare emoționantă... Antonia a încins atmosfera cu imagini din intimitate. Momentul în care își dezgolește tatuajul de pe posterior...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x