Gabriela Cristea a luat pe toată lumea prin surprindere în urmă cu două luni, atunci când a anunțat că se retrage din televiziune. Aceasta a renunțat la emisiunea sa de suflet, Mireasa - Capriciile Iubirii, pentru a petrece mai mult timp alături de familia ei.
„Am hotărât, împreună cu familia mea, că este momentul să mă retrag din proiectul “Mireasa, Capriciile Iubirii”. Am luat această decizie pentru că programul emisiunii nu-mi permitea să stau cu fetele mele atât cât merită, cât au nevoie și mai ales cât îmi doresc. La momentul acesta, cu un ochi râd și cu celălalt plâng pentru că mi-a plăcut mult proiectul în care am fost angrenată și echipa alături de care am lucrat. Dar e mult mai important pentru mine acum să mă ocup de creșterea și educarea copiilor mei.”, anunța prezentatoarea TV la începutul acestui an.
Deși nu mai apare pe micile ecrane ale telespectatorilor, Gabriela Cristea este destul de activă pe rețelele sociale, unde își ține la curent fanii cu cele mai importante evenimente din viața ei. Recent, aceasta a făcut o postare ce a pus pe gânduri prietenii virtuali.
Prezentatoarea TV a publicat o imagine înduioșătoare în care își ține în brațe fetițele, însă un alt detaliu a atras atenția internauților. Descrierea folosită a stârnit o mulțime de reacții emoționante.
Regretă sau nu Gabriela Cristea că a renunțat la televiziune. Ce a spus despre o posibilă întoarcere
Prin intermediul postării de pe rețelele sociale, Gabriela Cristea a ținut să evidențieze faptul că nu regretă nici măcar o secundă retragerea din televiziune. Mai mult, această punctează că fetițele sale sunt cele mai importante în acest moment.
De asemenea, prezentatoarea TV a mai dezvăluit că nu a renunțat definitiv la cariera sa și că într-o zi se va întoarce pe micile ecrane ale publicului, însă până atunci se va bucura de fiecare clipă petrecută alături de fiicele ei.
„Nimic nu se compară cu serile noastre...ale fetelor. M-a întrebat cineva de curând dacă nu regret că am renunțat la televiziune. Răspunsul este cu siguranță NU! Sunt sigură că o să vină și momentul în care o să mă reîntorc la televiziune, dar am să o fac în ritmul meu și fără să mai afecteze timpul petrecut cu fetele mele.”, a scris Gabriela Cristea.
Dezvăluirile ei au stârnit multe mesaj din partea fanilor. Aceștia au felicitat-o pe Gabriela Cristea pentru decizia pe care a luat-o.
„Cel mai prețios timp, care nu se mai poate recupera.”, „Sunteți minunate! Familia pe primul loc. Timpul zboară, iar ele cresc așa de repede.” sau „Foarte frumos! O mamă grijulie!”, au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să-i transmită cuvinte de laudă prezentatoarei TV.
Ce a povestit Anda Călin despre soțul ei. Cât de mult s-a schimbat Liviu Vârciu de când și-a cunoscut aleasa inimii... Declarația de dragoste emoționantă pe care logodnicul Oanei Radu i-a făcut-o artistei. Cum a reușit să o facă fericită...