Selly se mândrește cu o iubită superbă. Cine este cea care l-a cucerit pe celebrul influencer

Selly este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi din țară, însă foarte puțini știu cum arată iubita sa, Smaranda.

Selly este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi din țară

Instagram

Andrei Șelaru, cunoscut pe numele său de Selly, s-a născut în Craiova la data de 28 februarie 2001. Acesta a cunoscut succesul în 2012, când a încărcat pe YouTube primul său videoclip, numit „Selly’s Vlog - 10 lucruri despre mine”.

Selly se bucură și de o carieră muzicală. Vloggerul a format în 2017 trupa 5GANG, iar prima melodie lansată a fost „Singuri Acasă”. În 2019, Andrei Șelaru a fost protagonistul filmului românesc de comedie "5GANG: Un altfel de Crăciun", regizat de Matei Dima.

Tânărul are o carieră de succes, dar se mândrește și cu o iubită de-a dreptul superbă. Cea care a reușit să îi fure inima celebrului influencer este Smaranda Știrbu.

Cum arată iubita lui Selly

Cel mai cunoscut Vlogger din România este mai îndrăgostit ca niciodată, iar acest lucru se poate observa din postările sale în mediul online, unde este foarte activ și își ține la curent prietenii virtuali cu cele mai importante evenimente din viața lui.

Selly este în culmea fericirii atunci când se află alături de iubita sa. Acesta publică foarte des imagini alături de Smaranda Știrbu, cea lângă care a petrecut cele mai frumoase momente din viața sa de mai bine de doi ani.

Citește și: Cât de bine arată Smaranda în costum de baie. Imaginile cu iubita lui Selly care au făcut senzație pe Instagram

Andrei Șelaru se poate lăuda cu o iubită de-a dreptul superbă, cu care se potrivește de minune, dovada stă în ultimele sale fotografii de pe rețelele sociale. În una dintre acestea, înfluencerul apare într-o ipostază tandră alături de iubita sa, sărutând-o pe obraz, semn că iubirea lor este una puternică.

Imaginea a strâns mai bine de 69.000 de aprecieri din partea oamenilor care îl apreciează și o mulțime de comentarii pozitive.

Reacțiile fanilor săi nu au încetat să apară. Aceștia au ținut neapărat să îi mărturisească vloggerului că se potrivește de minune cu Smaranda și că sunt foarte frumoși împreună.

"Abia așteptam să văd o fotografie cu voi doi." sau "Cât de frumoși sunteți împreună. Vă ador!", au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care au vrut să-i transmită lui Selly cele mai frumoase cuvinte și gânduri.

Selly vrea să schimbe școala din România

Selly a oferit un interviu special celor de la Observator, în care a dezvăluit ce vrea să schimbe la școala românească și cum ar trebui să arate orele elevilor.

Citește și: Selly vrea să schimbe școala din România! Ce materii vrea să fie introduse

„Numele meu este Andrei Șelaru, Selly, așa cum mă cunoaște publicul, am 19 ani și sunt creator de conținut de la vârsta de 11 ani. În toți acești ani, am căutat să evoluea constant, am muncit și mi-am atins cel mai important obiectiv: să trăiesc din ceea ce mă pasionează, să îmi fac treaba cu pasiune. În același timp, educația a fost importantă pentru mine și, în ciuda programului meu destul de aglomerat cu filmări și concerte, am acordat atenție studiului.”, este începutul scrisorii lui Selly pe care a înaintat-o către Ministrul Educaţiei şi către Premierul României.

Ultimele știri