Antena Căutare

Vasile Muraru a împlinit 66 de ani. Cum se înțelege actorul cu soția sa și cu copiii: „Nu am fost sever niciodată”

Vasile Muraru a împlinit 66 de ani pe data de 14 noiembrie.

colaj vasile muraru
Vasile Muraru a împlinit 66 de ani | capturi Antena 1

El a dezvăluit care este secretul căsniciei sale de durată, cum se înțelege cu copiiii, ce regrete are și cum l-a cunoscut pe regretatul său coleg de scenă, Nae Lăzărescu.

Citește și: Ce se întâmplă cu Teatrul de Revistă acum, după moartea lui Alexandru Arșinel. Decizia luată de noua conducere a instituției

Vasile Muraru a împlinit 66 de ani. Care este secretul căsniciei sale de lungă durată

Îndrăgitul actor de comedie și-a aniversat astăzi, 14 noiembrie, cei 66 de ani. Are o carieră impresionantă în spate și continuă să fie în atenția publicului, prin numeroasele proiecte profesionale, fiind manager și actor al Teatrului de Revistă.

În plan personal, Vasile Muraru trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Marinela, de profesie medic. Cei doi s-au căsătorit în 1979 și vreme de peste patru decenii au fost împreună la bine și la greu. Cuplul are doi copii, pe Maria și Costin Muraru.

Într-un interviu acordat pentru Fanatik, actorul recunoaște că a avut noroc cu o soție deosebită, care i-a crescut și educat pe copii într-un mod armonios. Totodată, Vasile Muraru a dezvăluit și care e secretul căsniciei sale de lungă durată, alături de Marinela.

„Eu am fost mai mereu plecat, mai ales după Revoluție, veneam o dată la zece zile acasă ca să joc la teatru. Vara stăteam mai mult împreună. Într-o căsnicie nu e numai soare și vreme bună, apar tot felul de discuții.

Dar dacă există înțelegere și vorbe bune poți să treci peste orice. Familia și copiii trebuie să primeze. Când ne certam mai încercam să fac uz de talentul meu actoricesc, iar soția îmi spunea că nu sunt pe scenă și mă întreba dacă e cazul să-și ia bilet la ‘reprezentație’”, a glumit actorul.

Citește și: Ultima discuție a lui Alexandru Arșinel înainte de a fi internat. Ce i-a spus lui Vasile Muraru

Mai mult, el a mărturisit că tot timpul a căutat să fie lângă soție și copii, însă cea care îi este alături de peste patru decenii s-a ocupat mai mult de odraslele lor, în timp ce actorul apuca să-i ducă la școală și la alte activități.

„Nu am fost sever niciodată, Doamne Ferește, și ei au înțeles. Când erau mici făceau tot felul de năzbâtii, dar nu foarte grave”, a mai continuat Vasile Muraru în interviu.

Prin ce clipe dificile a trecut Vasile Muraru. Actorul ar vrea să repare greșeli din trecut

Actorul a suferit când o parte din persoanele dragi sufletului său s-au stins din viață, însă și-a găsit resursele necesare pentru a trece peste obstacole. Cât despre regrete, Vasile Muraru și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp alături de familia sa.

„Când au început să plece bunica, bunicul, apoi tata. A trebuit să merg mai departe, m-am luat cu treabă și am realizat că viața merge înainte, iar timpul trece foarte repede.

Aș repara greșelile de comportament. Îmi amintesc că mai făceam mofturi cu părinții, eram un alintat. Atunci nu am realizat, nici în adolescență. Aș sta mai mult cu familia, cu copiii pentru că timpul trece și este cel mai mare dușman al omului”, a povestit Vasile Muraru pentru publicația menționată.

Vlăduța Lupău și Adi Rus au aniversat 3 ani de căsnicie. Ce imagini emoționante au publicat cei doi parteneri în mediul ... Ce s-a întâmplat cu Mihaela Tatu, după succesul emisiunii „De 3x femeie”. A trecut prin clipe dificile: „Am avut și depr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x