Willie Garson a murit la vârsta de 57 de ani. A devenit celebru pentru rolul său din serialul „Sex and the city”

Willie Garson a decedat la vârsta de 57 de ani. Actorul a devenit celebru pentru rolul pe care l-a jucat ani la rândul în serilaul de succes „Sex and the city”, fiind prietenul cel mai bun al lui Carrie.

Willie Garson, actorul celebru din Sex and the City a decedat la 57 de ani. Ce rol a interpretat acesta în serial

Profimedia

Actorul american Willie Garson, cunoscut pentru rolurile Stanford Blatch din „Sex and the City” şi Mozzie din „White Collar”, a murit la vârsta de 57 de ani.

Willie Garson a decedat la vârsta de 57 de ani. A devenit cunoscut pentru rolul din „Sex and the City”

În serialul „Sex and the City” al HBO, Garson l-a portretizat pe impresarul Stanford, prietenul spiritual şi elegant al lui Carrie Bradshaw, personaj jucat de Sarah Jessica Parker.

Un membru al familiei lui a confirmat informaţia pentru Variety. Cauza decesului nu a fost divulgată.

Citește și: Serialul care a făcut furori în anii '90 împlinește 17 ani. Cum arată astăzi Carrie, Miranda, Samantha și Charlotte

Garson a revenit în rol şi în filmele inspirate de serial, „Sex and the City” şi „Sex and the City 2”, şi a filmat recent pentru noul capitol al serialului, „And Just Like That”, produs de HBO Max.

„Familia «Sex and the City» a pierdut unul de-a ei. Minunatul nostru Willie Garson”, a spus Michael Patrick King, producător executiv al „SATC” şi „And Just Like That”.

„Spiritul şi devotamentul lui pentru munca sa au fost prezente în fiecare zi de filmare pentru «And Just Like That». A fost acolo, dând totul, chiar şi când era bolnav. În acest moment trist, întunecat, suntem consolaţi de amintirea bucuriei şi luminii lui”.

Actorul Mario Cantone, partener al lui Garson în „Sex and the City”, a adus un omagiu prietenului său: „Nu aş fi putut avea un partener de televiziune mai strălucit. Sunt devastat şi copleşit de tristeţe. Ne-a fost luat prea devreme. Ai fost un dar al zeilor. Odihneşte-te, drag prieten. Te iubesc”.

Omagii i-au adus şi actriţele Cynthia Nixon şi Kim Cattrall, care şi-au exprimat regretul pentru pierderea unui bun şi amuzant prieten, potrivit news.ro.

Citește și: Kim Cattrall, dezvăluiri despre rolul Samanthei din Sex & the City. Ce face și cum arată acum actrița de 64 de ani

„Willie Garson a fost în viaţă şi pe ecran un prieten devotat şi o lumină strălucitoare pentru oricine din universul lui”, se arată într-un comunicat HBO/ HBO Max. „A creat unul dintre cele mai îndrăgite personaje din panteonul HBO şi a fost membru al familiei noastre aproape 25 de ani. Suntem foarte trişti să aflăm despre moartea lui şi trimitem condoleanţe sincere familiei şi apropiaţilor lui”.

Citește și
razvan-simion-daliana-raducan-colaj
Răzvan Simion și Daliana Răducan, apariții inedite la botezul fiului lui Dani Oțil. Ce ținute au purtat
Răzvan Simion și Daliana Răducan, apariții inedite la botezul fiului lui Dani Oțil. Ce ținute au purtat
Ramona Olaru a avut parte de o farsă în direct la Neatza de Weekend. Un vlogger i-a spus că i-a avariat mașina
Ramona Olaru, momente de panică în timpul emisiunii. Asistenta tv a aflat în direct că invitatul i-a lovit mașina în parcare:
Ramona Olaru, momente de panică în timpul emisiunii. Asistenta tv a aflat în direct că invitatul i-a lovit mașina în parcare:
colaj alec baldwin
Alec Baldwin l-a întâlnit pe soțul Halynei Hutchins, producătorul de imagine care a murit în incidentul de pe platourile de filmare
Alec Baldwin l-a întâlnit pe soțul Halynei Hutchins, producătorul de imagine care a murit în incidentul de pe platourile de filmare
Mai multe articole

Cine a fost Willie Garson și în ce filme a mai jucat actorul

Pe lângă „Sex and the City”, Garson a jucat în „White Collar” (USA Network), din 2009 până în 2014. El a fost cunoscut şi ca Ralph din comedia romantică „Little Manhattan” (2005), Gerald Hirsch în serialul „Hawaii Five-0”, din 2015 până în 2020, şi Henry Coffield în „NYPD Blue”, în 1993.

Născut William Garson Paszamant, în Highland Park (New Jersey), Garson a studiat teatrul la Wesleyan University şi a obţinut diploma de master la Yale School of Drama. După absolvire, a avut roluri în „Cheers” (1982), „Family Ties” (1982) şi „L.A. Law” (1986) şi apariţii în „Boy Meets World”, „The X-Files”, „Friends”, „Twin Peaks”, „Melrose Place”, „Buffy the Vampire Slayer” şi „Ally McBeal”.

Mai recent, a apărut în „Two and a Half Men”, „Hot in Cleveland”, „Stargate SG-1” şi „Pushing Daisies”. A şi regizat câteva episoade din „White Collar” şi „Girl Meets World”, în care a avut şi un rol episodic.

În film, a jucat în „KingPin” (1996), „There’s Something About Mary” (1998), „Fever Pitch” (2005), „Soapdish” (1991), „Groundhog Day” (1993), „Being John Malkovich” (1999) şi „Freaky Friday” (2003). Pe lângă „And Just Like That”, el era implicat şi în serialul „Duke of the Valley”.

Garson a adoptat un băiat, Nathen, în 2009, şi a fost de două ori purtător de cuvânt pentru National Adoption Day.

Parteneri
Coafura Angelinei Jolie la premiera Eternals din Roma a fost criticată de fanii de pe rețelele sociale. Motivul pentru care a stârnit reacțiile tuturor
Coafura Angelinei Jolie de la premiera filmului Eternals din Roma a ajuns un adevărat subiect de dezbatere pe internet. Deși actrița a avut o imagine impecabilă pe covorul roșu, fanii vigilenți au remarcat rapid o greșeală de proporții în look-ul vedetei. Se pare că stilistul Angelinei s-a grăbit atunci când i-a adăugat artistei câteva extensii de păr.
Catine.ro
Ultimele știri