Antena Căutare

Coregrafi din Rusia, SUA şi Franţa, la a patra ediţie a Revolve Dance Festival de la Bucureşti

Festivalul îşi propune să construiască o bază de formare profesională pe teritoriul României pentru copiii şi tinerii pasionaţi de dans cu vârste cuprinse între 9 şi 22 ani. Evenimentul aduce în prim plan dansul clasic şi contemporan, prin organizarea unor acţiuni recreaţionale cu scopul de a contribui la promovarea şi dezvoltarea artei coregrafice la nivel naţional şi internaţional.

Cea de-a patra ediţie a Revolve Dance Festival, dedicat pasionaţilor de dans şi profesioniştilor din domeniu, va avea loc în perioada 7 - 21 iulie, în mai multe spaţii din Capitală.

Festivalul îşi propune să construiască o bază de formare profesională pe teritoriul României pentru copiii şi tinerii pasionaţi de dans cu vârste cuprinse între 9 şi 22 ani.

Evenimentul aduce în prim plan dansul clasic şi contemporan, prin organizarea unor acţiuni recreaţionale cu scopul de a contribui la promovarea şi dezvoltarea artei coregrafice la nivel naţional şi internaţional.

La ediţia din acest an, s-au înscris copii şi tineri din diferite oraşe ale ţării, dar şi din Bulgaria, Marea Britanie şi Elveţia, care vor fi pregătiţi de opt profesori de dans şi coregrafi din Rusia, SUA şi Franţa.

Astfel, programul festivalului cuprinde cursuri şi workshop-uri de dans clasic - tehnică, repertoriu, variaţii, dans istoric, actorie, dans de caracter, dans contemporan - şi activităţi conexe, susţinute de nume sonore din lumea dansului internaţional precum Nina Ivanovich - profesor de Dans Istoric la Academia de Balet Vaganova din Sankt Petersburg, Misha Tchoupakov - profesor şi absolvent al Academiei Bolshoi din Moscova, Alexei Moskalenko - profesor şi absolvent al Academiei Bolshoi din Moscova si Asisstent Director al celui mai mare concurs de burse din lume Youth Amrica Grand Prix ( YAGP), Anastasia Dunets - profesor internaţional şi absolventă a Academiei de Balet Vaganova din Sankt Petersburg, Stanislav Belyaevsky - profesor internaţional şi absolventă a Academiei de Balet Vaganova din Sankt Petersburg, Renee Kester - coregraf şi dansator de dans contemporan, jazz şi street dance, din Florida (SUA), Marina Saladino - antrenor de gimnastică şi trainer intenaţional, Florida (SUA), şi Pascal Allio - dansator, coregraf şi profesor în Paris.

Între 8 şi 19 iulie, Sala Rapsodia şi ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti găzduiesc evenimente pentru copii, constituite în cursuri de balet clasic, dans istoric, floorbar, dans contemporan, pas de deux, desfăşurate de luni până sâmbătă, în intervalul orar 09:00 – 18:00.

În premieră, la ediţia din acest an, participanţii beneficiază de primul curs organizat în România pentru grupa de băieţi, precum şi de primul curs intensiv pentru „pas de deux”. De asemenea, copiii au ocazia să îşi facă primele poze profesioniste împreună cu Stanislav Belayevsky care lucrează cu cele mai importante teatre din lume, precum Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg.

Sâmbătă, 20 iulie, la Sala Rapsodia, între orele 16:00 – 19:00 va avea loc spectacolul Open class prezentat de copiii care au urmat cursurile din cadrul Revole Dance Festival şi va fi urmat de gala Revolve Dance Performances în cadrul căreia vor fi puse în scenă tehnicile învăţate de participanţi pe parcursul workshop-urilor din săptămânile festivalului şi coregrafii speciale pregătite împreună cu profesorii invitaţi.

Tot în cadrul galei vor fi acordate diplome participanţilor, precum şi burse la şcoli de vară şi burse de participare la concursuri internaţionale precum: Youth America Grand Prix, Tanzolymp, Ballet International Competition Domenico Modugno şi Sibiu Dance Competition.

Gala va fi deschisă publicului larg, iar accesul se va face pe bază de donaţie şi invitaţie. Sumele strânse în urma donaţiilor vor fi folosite pentru spijinirea copiilor talentaţi în vederea participării lor la concursurile partenere.

Festivalul este organizat de Asociaţia ASIS Mapamond.

Sursa : news.ro

Cele mai rare încălţări sport din lume se vând pentru prima dată ca obiecte de artă la licitaţie... Doina Levintza, Dan Coma şi Mihai Ţopescu expun în Belgia în avanpremiera festivalului Europalia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x