● Jurnalul National: Lucrezi la doua proiecte foarte importante pentru tine. Despre ce este vorba?
● Dorina Chiriac: Unul dintre proiecte este sub egida Teatrului de Comedie. In sfarsit, Silviu Purcarete pune o piesa in Bucuresti dupa mult timp. Nu-i place Bucurestiul foarte tare, din cauza vietii de aici. In alte orase existand numai teatru, actorilor nu le este distrasa atentia nici de reclame, nici de film. In Capitala exista multe lucruri cu care iti mai poti rotunji salariul mic. Mai pui o voce la reclame, dublaje la desene animate, mai o telenovela. Este prima data cand lucrez cu Silviu Purcarete. E vorba despre "Femeia care si-a pierdut jartierele" de Eugene Labiche si va avea premiera prin luna noiembrie. Premiera va avea loc la Romexpo, pentru ca spatiul de joc presupune public pe doua parti, lucru pe care nu-l poti face in nici unul dintre teatrele din Bucuresti, pentru ca ai ramane cu putini spectatori. Si cred ca spectatorii ar fi foarte nefericiti. Nu mai vorbesc de faptul ca in acest caz ii avem pe Horatiu Malaele, George Mihaita si pe Purcarete. O sa fie un vodevil, ceea ce inseamna un usor musical, gen pe care nu l-am mai abordat din facultate, in anul IV, cand am facut la Casandra un vodevil in regia Sandei Manu, care a avut un mare succes si s-a jucat apoi si la Teatrul de Comedie. De data aceasta, muzica ii apartine lui Vasile Sirili, care lucreaza de mult timp cu Purcarete.
Am inceput lucrul din vara trecuta, cu repetitiile muzicale, care se petreceau chiar in fata Teatrului de Comedie. La cafea cu Vasile Sirili, care a compus o muzica de o candoare si o delicatete cum rar se mai compune. Motiv pentru care probabil ca il si vor acolo, la Disneyland Paris, unde lucreaza. Turistii treceau prin zona la zece dimineta, iar eu cu Malaele si Mihaita invatam niste partituri de opereta curata. E o comedie extraordinara sa-i urmaresti cum canta. La un moment dat, chiar ii ziceau Malaele si Mihaita lui Purcarete: "Bine, dar ai adus-o pe asta? Ea chiar canta!". Le-am zis ca de fapt eu sut in dezavantaj in fata lor si nu ei in fata mea. Pentru ca succesul va fi al lor, comedia va fi de partea lor. In acest context, in care canta si danseaza Horatiu Malaele si George Mihaita, este penibil sa canti corect. Joc rolul Fideline, la schimb cu Mihaela Teleoaca.
Scenografia este chiar a lui Purcarete, venit de la Limoges, unde a pus aceasta piesa in urma cu zece ani, in franceza, la teatrul de acolo, tot cu Malaele si cu doi actori francezi. Decorul este inca un personaj, la fel cum este si muzica. Intr-un cuvant, Purcarete. Iar eu nu am mai lucrat in acest fel, atat de eficient si de cinstit, de la Lucian Pintilie. Pentru ca este un mediu in care nimeni nu are nimic de demonstrat nimanui, nu trebuie sa freci orgoliul nimanui in timpul lucrului, nu trebuie sa ai grija sa nu calci pe sticla in jurul vreunei actrite sau vreunui actor. Lucru care se intalneste extrem de rar. Restul sunt tampenii. Pare o fantasma care se transforma in ceva concret. Nu simti ca trec patru ore alaturi de Purcarete. Te opresti din repetitii numai pentru ca simti ca iti este foame. Daca esti relaxat in aceasta meserie, la fel ca in oricare alta, vezi ce este in jurul tau si cum sa folosesti ceea ce vezi. Atunci cand dau peste regizori care chinuiesc actorii ma intristez, si asta pentru ca actorul infloreste atat de frumos atunci cand pompezi credinta in el, cand ii dai incredere. Asa cum zicea profesoara mea de actorie Sanda Manu, "se desface, infloreste ca o varza". Apoi nu mai ramane decat sa ajustezi.
● Jurnalul National: Vorbeai despre micile colaborari care ii mai distrag pe actori de la lucrurile importante. Sa traiesti numai din aplauze, chiar daca suna frumos, este si realizabil?
● Dorina Chiriac: Apropo de asta, am primit la un moment dat un premiu important pentru interpretare de la Timisoara. Si am intrebat cati bani se dau. Inainte sa se nasca Sonia nu puneam astfel de intrebari. Mi-au spus ca erau cateva zeci de milioane. Apoi m-au intrebat "trofeul unde vi-l trimitem?". "Aoleu, este si-un trofeu?! Pe ala sa-l trimiteti la Teatrul Metropolis, pentru ca nu am loc acasa." "Chiar asa, doamna Dorina Chiriac, ma intrebati de bani si trofeul il trimiteti la teatru?", mi-a spus. "Pai gloria ma incurca la mers. Nu ma primesc cu trofeul la hipermarket", am raspuns si eu. A fost o gluma pe care a inteles-o persoana, dar pe undeva este adevarat. Ce sa fac eu cu trofeul la hipermarket? Nu pot sa iau pampersi. Dar trofeele sunt importante si daca un actor le primeste, inseamna ca este un bun actor. Trebuie sa fii cinstit cu tine si sa te cunosti foarte bine ca actor. Bine de tot nu se poate, dar sa te cunosti cinstit, sa spunem, ca sa poti sa transformi, sa creezi. Sunt conditii obligatorii in meseria asta. Pentru ca eu am 1,55 m si o fata de spiridus, iar varsta m-ar impinge probabil sa joc roluri de dive.
● Jurnalul National: Daca ai fi o blonda de 1,80 m, cu personalitatea de acum, crezi ca ai opta pentru roluri de diva?
● Dorina Chiriac: Nu stiu, dar prietena mea, Lia Bugnar, este blonda, scrie piese de teatru si este o actrita foarte buna. De asta si scrie bine. Ea m-a si onorat pentru ca a scris texte special pentru mine. Iar daca eu as fi fost o ravisanta, poate ca as fi avut in aceasta societate, si nu vorbesc numai de cea romaneasca, mai putin de muncit. In acelasi timp, poate ca as fi pierdut lucruri pe care le-am castigat muncind foarte mult. Placerea descoperirii unui traseu psihologic, a trairii mai multor vieti. Regizorul rus Yuri Kordonski, care a montat la noi "Unchiul Vanea", "Casatoria", "Crima si pedeapsa", el fiind actor la baza din trupa lui Lev Dodin, spunea ca, daca reusesti sa faci cinstit meseria de actor, ai privilegiul sa traiesti mai multe vieti. Lucru perfect adevarat. Daca sapi in permanenta in motivatii, in a deveni credibil cu toate povestile inchipuite, spectatorul simte ca esti real, se recunoaste in tine. Asta fac eu de vreo zece ani. Sap de cand mi-a deschis apetitul Horatiu Malaele. El lucreaza ca un nebun, nonstop. Nu poti sa-ti propui sa faci asa ceva. Vine din pasiune, atunci cand ai o vocatie, acel ceva te obsedeaza. Si exersezi la nesfarsit. Este aproape la fel ca o terapie.
Citeste interviul integral pe jurnalul.ro
Foto: Intact Images
Claude Lelouch revine in Romania... Herta Müller, doua zile la Bucuresti...
