Antena Căutare

Untold 2019: Începe cel mai aşteptat festival din România. Peste 200 de artişti vor fi prezenți

Una dintre cele mai mari scene de concerte din Europa va fi amplasată la Festivalul Untold în interiorul stadionului Cluj Arena, aceasta având o lăţime de 90 de m şi o înălţime de 30 de m, ecrane LED pe o suprafaţă de 1500 mp şi 1000 de spoturi luminoase, potrivit Mediafax.

Una dintre cele mai mari scene de concerte din Europa va fi amplasată la Festivalul Untold în interiorul stadionului Cluj Arena, aceasta având o lăţime de 90 de m şi o înălţime de 30 de m, ecrane LED pe o suprafaţă de 1500 mp şi 1000 de spoturi luminoase, potrivit Mediafax.

Director general al Untold, Bogdan Buta, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă că, în total, cei peste 200 de artişti invitaţi vor evolua pe 10 scene.

„Peste 200 de artişti vor evolua pe cele 10 scene ale Festivalului Untold, vom avea premiere mondiale şi regionale. Scena principală, amplasată în incinta stadionului Cluj Arena, este una dintre cele mai mari instalate la un festival în Europa, având o lăţime de 90 de m şi o înălţime de 30 de m. De asemenea, scena are ecrane LED pe o suprafaţă de 1500 mp, 1000 de spoturi luminoase şi efecte speciale. Este una dintre cel mai impresionante producţii din Europa şi chiar din lume. Abonamentele pentru cele 4 zile ale Untold s-au epuizat, mai sunt disponibile doar câteva sute de bilete de o zi, care se vor vinde în cele câteva zile rămase până la deschiderea festivalului. Ne-am preocupat şi pentru a reduce disconfortul unor locuitori din zona Untold, astfel că am instalat panouri fono absorbante, iar unele scene au fost repoziţionate”, a spus Buta.

Întrebat care va fi politica Untold legată de manele, acesta a subliniat că fiecare artist îşi desfăşoară actul artistic cum consideră el şi şi-l asumă.

„Orice gen muzical este acceptat, artiştii îşi fac programul cum consideră”, a precizat Bogdan Buta.

Şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Inspectoratul General de Jandarmi, Liviu Uzlău, a declarat, la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că Untold este unul dintre cel mai sigure evenimente de acest gen din Europa, măsurile de linişte şi ordine publică urmând să fie asigurate de 3.200 de lucrători ai MAI, la care se adaugă 200 de poliţişti locali ai Primăriei Cluj-Napoca.

„Sunt reguli la Untold care trebuie respectate, începând cu accesul cu bagaje. Rugăm participanţii la festival să anunţe cea mai apropiată uniformă când constată nereguli şi atragem atenţia asupra utilizării dronelor, care sunt interzise. Atenţie la consumul de băuturi alcoolice şi altor substanţe, nu vom tolera niciun fel de faptă antisocială”, a menţionat Uzlău.

Pentru ediţia din acest an a Untold, se va dubla numărul poliţiştilor în civil şi va fi amplasat, în premieră, un punct medical avansat în interiorul Parcului Mare din Cluj-Napoca.

Festivalul Untold se desfăşoară în perioada 1 - 4 august la Cluj-Napoca, bugetul ediţiei din acest an fiind de aproximativ 14 milioane de euro. Organizatorii aşteaptă, în total, în jur de 350.000 de persoane la festival, care vor veni din peste 100 de ţări.

Costumul naţional al reginei Maria, piesă din garderoba personală a suveranei, expus la MNAR... Peste 3.200 de angajaţi MAI vor asigura ordinea publică la Festivalul Untold...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x