Antena Căutare

„Il Traditore”, povestea primului mafiot informator al poliţiei din Sicilia, de vineri în cinematografele româneşti

Lungmetrajul „Trădătorul/ Il Traditore”, regizat de Marco Bellocchio, va rula în cinematografele româneşti începând de vineri, distribuit de Independenţa Film.

Selectat în competiţia de anul trecut a Festivalului de la Cannes, filmul spune povestea lui Tommaso Buscetta, primul mafiot informator al poliţiei siciliene. Rolul principal este interpretat de Pierfrancesco Favino, iar din distribuţie mai fac parte Luigi Lo Cascio, Fausto Russo Alesi şi Maria Fernanda Cândido.

„Il Traditore”, coproducţie Italia, Franţa, Germania, Brazilia, este al 26-lea film al lui Bellocchio şi a fost propunerea Italiei pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2020.

Lungmetrajul, cu patru nominalizări la premiile Academiei europene de film, este selectat la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor César, care vor fi acordate pe 28 februarie.

Influenţat de cineaşti ca Federico Fellini şi Roberto Rossellini, Marco Bellocchio s-a remarcat în anii ‘60 prin filmele sale puternic politizate, care atacau simboluri italiene ale conformismului.

Printre filmele realizate de Marco Bellocchio de-a lungul timpului se numără „A Leap in the Dark/ Salto nel vuoto” (1980), care le-a adus două premii la Cannes actorilor Michel Piccoli şi Anouk Aimée, „Devil in the Flesh/ Il Diavolo In Corpo” (1986), „La condanna” (1991), premiul special al juriului Berlinalei, „My Mother’s Smile/ L’ora di Religione (Il Sorriso di mia Madre)” (2002), un film cu care a deranjat Vaticanul, şi „Good Morning, Night/ Buongiorno, Notte” (2003), despre răpirea politicianului italian Aldo Moro, film premiat în 2004 cu Trofeul Anonimul.

Sursa : news.ro

Filmul „Sonic the Hedgehog”, cele mai mari încasări pentru o adaptare a unui joc video... „La Gomera”, „Heidi” şi „Monştri.”, cele mai multe nominalizări la premiile Gopo 2020...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x