Antena Căutare

Cerbul de Aur 2019. Cine sunt artiștii ce vor urca pe scena și lista pieselor românești interpretate

A 19-a ediție a festivalului Cerbul de Aur 2019 este aproape și numele celor 12 artiști care vor urca pe scena de la Brașov în luna august au fost dezvăluite. Iată cine va cânta pe scena din Piața Sfatului între 22 - 24 august 2019.

A 19-a ediție a festivalului Cerbul de Aur 2019 este aproape și numele celor 12 artiști care vor urca pe scena de la Brașov în luna august au fost dezvăluite. Iată cine va cânta pe scena din Piața Sfatului între 22 - 24 august 2019.

Cerbul de Aur, cel mai mare festival internaţional de interpretare organizat în România, ne-a dezvăluit care sunt artiștii ce vor urca pe scenă. În competiție vor participa 12 artiști din 10 țări ce vor concura pentru premiile puse în joc în valoare totală de 55 mii de euro.

Juriul selecției este format din Crina Mardare, Cătălin Cățoiu, realizatorii de emisiuni radio Felix Crainicu (Radio România), Oliver Simionescu – DJ Olix (Kiss FM), Andreea Remeţan(Virgin Radio), Liana Stanciu, jurnalist TVR şi Gabriel Scîrlet, regizor muzical TVR. Jurații au fost cei care au ales cei 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare.

Festivalul se va desfășura în perioada 22-24 august la Brașov. Televiziunea Română a făcut publică şi lista pieselor româneşti din care concurenţii îşi vor alege câte una pe care o vor interpreta pe scena din Piaţa Sfatului.

Lista artiștilor de la festivalul Cerbul de Aur 2019

Cei 12 artiști ce vor urca pe scena festivalului sunt Tamara (Georgia), Ralfs Eilands (Letonia), Veronica Liberati (Italia), Florin Răduţă (România), Anna Odobescu (Moldova), Alfie Arcuri (Australia), Renate (România), Cynthia Verazie (Cipru), Eliza G (Italia), Syuzanna Melqonyan (Armenia), Monika Marija (Lituania) şi Sara De Blue (Austria).

Sâmbătă, 24 august, în seara de gală, vom afla la cine va merge Marele Trofeu al celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Cerbul de Aur.

O tradiţie de peste jumătate de secol ne arată că cei 12 concurenţii vor interpreta, alături de o piesă din repertoriul propriu, şi o melodie românească. Anul acesta, cei 12 finalişti ai concursului vor alege dintr-o selecţie de piese care au făcut istorie în muzica românească în ultima jumătate de veac, de la Angela Similea şi Mirabela Dauer la Delia şi Smiley.

Piesele din repertoriul românesc pentru Cerbul de Aur 2019

Cerbul de Aur 2019. Cine sunt artiștii ce vor urca pe scena și lista pieselor românești interpretate

1. „Domnişoară, nu pleca“ (Ionel Tudor) - Gabriel Cotabiţă

2. „Lalele“ (Temistocle Popa)

3. „Ţărăncuţă“ (Ion Vasilescu)

4. „Casa mea“ (Ion Cristinoiu) - Angela Similea

5. „Morăriţa“ (Vasile Vasilache) - Mirabela Dauer

6. „Ploaia şi noi“ (Vasile Vasilache jr) - Doina Badea / Angela Gheorghiu

7. „Un actor grăbit“ (Bogdan Cristinoiu) - Laura Stoica

8. „Fată dragă, nu fi tristă“ (Şerban Georgescu) - Mădălina Manole

9. „Bună seara, iubite“ (Adrian Enescu) - Loredana

10. „Cât de frumoasă eşti“ (Andrei Tudor) - Mihai Trăistariu

11. „Dragostea rămâne“ (Adrian Cristescu) - Andra

12. „Pleacă“ (Cornel Ilie, Mihai Sarghea) - Vunk & Antonia

13. „Vara nu dorm“ (Ştefan Mihalache, Răzvan Costache) - Connect R

14. „Mă ucide ea“ (Mihail Sandu, Sergiu Socaciu) - Mihail

15. „Oficial, îmi merge bine“ (Eduard Andreianu, Sergiu Istrati, Andrei Maria, Marius Moga) - Simplu

16. „Perfect fara tine“ (Teodor Chirilă,Toma Eugen Caminschi) - Vama

17. „Pe aripi de vânt“ (Alexandru Pelin, Ovidiu Baciu) - Delia

18. „Acasă“ (Şerban Cazan, Maria Andrei, Dorian Micu, Rareş Mititean)- Smiley

19. „De la capăt“ (Victor Alastani, Gabriel Constantin, Adrian Cristescu, Călin Goia, Silviu Păduraru) - Voltaj

20. „Ploaia“ (Roxana Andronescu, Cătălin Tuţă Popescu) - Spin

21. „Creioane colorate“ (Felicia Donose, ŞŞerban Cazan, Maria Andrei) - Feli

22. „Noapte caldă“ (Robert Anghelescu) - Bere Gratis & Sore

23. „Ce are ea“ (Sandor Biro) - Delia

24. „Cât de departe“ (Dan Bittman, Romeo Dediu, Tino Furtună, Edi Petroşel, Mugurel Vrabete) - Holograf

25. „Apa“ (Loredana Groza) - Loredana

Prima provocare pentru cei 12 finaliști este să își aleagă una dintre piesele românești puse la dispoziție de către jurați. Tinerii artiști vor fi acompaniați de Big Band-ul Radio România și Orchestra Operei din Brașov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor și Andrei Tudor.

Pentru concurenții din acest an, echipa TVR a pregătit un format format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Citește și:

Ştefan Bănică şi Irina Rimes vor susține recitaluri pe scena Cerbului de Aur 2019

Cerbul de Aur 2019 - A fost stabilit juriul care va alege concurenţii din festival

Sursă foto: infomusic.ro

Concertul lui Robbie Williams în cadrul Untold 2019 va fi pe 4 august... Cerbul de aur 2019. 8 lucruri inedite despre Edvin Dandel și Eda Marcus, prezentatorii festivalului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x