Antena Căutare

Roxen, după anularea Eurovision: Îmi pare tare rău că nu vom mai merge în mai la Rotterdam. Voi continua să fac muzică

După anunţul organizatorilor Eurovision de anulare a concursului din cauza pandemiei de coronavirus, Roxen, cea care ar fi reprezetat România la ediţia din acest an, a mulţumit publicului pentru susţinere şi a spus că sănătatea este cea mai importantă în această perioadă dificilă. Liana Stanciu, şef al delegaţiei României, a transmis că oficialii continuă negocierile cu ţara şi oraşul gazdă.

"Îmi pare tare rău că nu vom mai merge în mai, la etapa internaţională de la Rotterdam, însă sănătatea este cea mai importantă şi pe acest lucru trebuie să ne concentrăm cu toţii acum. Mă bucur tare mult că am fost aleasă să reprezint România la Eurovision şi le mulţumesc din suflet tuturor pentru încredere şi pentru susţinere, publicului, compozitorilor şi echipei care este întotdeauna alături de mine. Toată această perioadă de pregătiri a fost una extraordinară, am învăţat foarte multe şi am cunoscut oameni minunaţi", a declarat cântăreaţa.

"Este un moment dificil pentru noi toţi, însă cu răbdare şi cu o informare corectă putem trece peste el şi ne putem relua toate activităţile. Şi, de ce nu, să ne revedem la ESC2021. Eu voi continua să fac muzică în toată perioada următoare şi îmi doresc să ne auzim cu bine cât de curând. Şi, bineînţeles, voi continua să promovez şi să cânt toate cele 5 piese, "Alcohol You", "Beautiful Disaster", "Cherry Red", "Colors" şi "Storm". Multă sănătate tuturor!", a transmis Roxen.

"Alcohol You" ar fi fost melodia cu care Roxen urma să reprezinte România la Eurovision Song Contest 2020.

"Vom continua dialogul dintre EBU, NPO, NOS, AVROTOS şi oraşul Rotterdam cu privire la găzduirea următorului concurs ESC2021. Cerem tuturor celor implicaţi să dea dovadă de răbdare pentru ca toate ramificaţiile acestei decizii majore să poată fi evaluate corespunzător, astfel încât să putem da toate răspunsurile în următoarele zile şi săptămâni. Dorim să mulţumim echipei host broadcasterului din Ţările de Jos şi celor 41 de televiziuni publice participante, care au depus eforturi considerabile în vederea prezenţei lor la evenimentul din acest an", au declarat reprezentanţii echipei internaţionale ESC.

"În condiţiile în care omenirea se luptă cu un inamic necunocscut, cel mai mare concurs de muzică de pe planetă se anulează. Oficialii au anunţat că negocierile cu ţara şi oraşul gazdă continuă, este important să aşteptăm, cu speranţă şi încredere, deciziile lor. Televiziunea Română doreşte să mulţumească partenerilor săi, tuturor celor care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea Selecţiei Naţionale 2020, precum şi fanilor Eurovision, care au susţinut şi promovat participarea ţării noastre la acest prestigios concurs internaţional. Echipa Eurovision va analiza consecinţele deciziilor luate de către organizatori şi va evalua toate opţiunile, inclusiv pe aceea de a păstra, în totalitate sau în parţialitate, rezultatul decis de publicul şi juriul din România pentru ediţia din acest an. Acum, cel mai important lucru este să fim cu toţii sănătoşi. Şi să nu uităm ca Eurovisionul are forţa să ne uimească la ediţia următoare!”, a precizat Liana Stanciu, şef al delegaţiei României la ESC2020.

Sursa : news.ro

Concursul Eurovision 2020 a fost anulat... Bono a prezentat un cântec-omagiu adus italienilor afectaţi de coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x