Antena Căutare

(P) 4 sfaturi utile pentru drumeții în siguranță

Vremea prietenoasă din timpul verii te îndeamnă să petreci tot mai mult timp în natură, departe de zgomotul marilor orașe, de aglomerație și de grijile cotidiene.

O carte
Vremea prietenoasă din timpul verii te îndeamnă să petreci tot mai mult timp în natură, departe de zgomotul marilor orașe, de aglomerație și de grijile cotidiene.

Pentru a reuși să te destinzi suficient de mult încât efectul să se resimtă de-a lungul mai multor luni, o drumeție făcută prin munții din țara noastră, renumită pentru peisajele sale uimitoare, te va ajuta nu numai să rămâi cu amintiri de neuitat, dar și să te întorci relaxat din vacanță.

Drumețiile și, în general, călătoriile, necesită o bună pregătire și organizare, pentru a evita stresul și neplăcerile, mai ales că rolul acestora este acela de te face să te simți bine și de a evada din cotidian. Pentru a avea parte de o vacanță lipsită de griji, așa cum ți-o dorești, îți prezentăm cele mai importante aspecte de care să ții cont atunci când alegi să faci drumeții.

Pregătește-ți din timp traseul

Planificarea traseului presupune să cunoști foarte bine marcajele, timpul în care acesta se poate parcurge și modalitatea prin care vei ajunge la el. Toate aceste lucruri le poți găsi în majoritatea ghidurilor pentru traseele din România. Înainte de a stabili destinația, poți da o raită printr-un anticariat din București să vezi oferta lor de titluri pentru drumeții, precum și cele mai accesibile trasee montane. Pe lângă ghidul traseelor montane, un anticariat îți pune la dispoziție și ghiduri turistice ale celor mai mari orașe și județe din țară, așadar dacă vei avea un concediu mai lung, poți vizita și alte obiective turistice din zonă.

După ce ai ales destinația, traseul și ai stabilit itinerariul de călătorie, stabilește ruta și notează timpul care îți este necesar pentru a ajunge la destinație. Informează-te din surse sigure cu privire la trafic, la condițiile meteo din timpul concediului tău, dar și despre evenimente culturale, dacă dorești.

Lucruri de nelipsit din bagajul de călătorie

Când îți propui să pleci într-o drumeție pe munte, lucrurile pe care le introduci în bagajul de călătorie trebuie să fie alese cu atenție. Ai grijă să nu iei ceea ce nu îți este necesar, întrucât îți vei îngreuna rucsacul și vei întâmpina mari dificultăți la urcarea pe munte din această pricină. Pentru a descoperi trucuri utile, dar și cum să îți organizezi rucsacul pentru excursie, poți consulta diferite ghiduri practice din care să extragi acele informații utile pentru tine. Cele mai căutate sunt ghidurile practice despre împăturirea hainelor, montarea cortului, aprinderea focului etc.

În bagajul pe care îl vei lua cu tine, trebuie să se găsească și următoarele obiecte absolut esențiale: apă, mâncare, lanternă, o trusă de prim ajutor, sac de dormit (dacă vei alege să mergi cu cortul), o brichetă, un număr mare de haine potrivite pentru condițiile meteo.

Echipament adecvat pentru drumeție

Cele mai importante două accesorii cărora trebuie să le acorzi atenție sunt încălțările pentru munte și rucsacul. Îți recomandăm să porți bocanci pentru urcările pe munte, pentru că acest tip de încălțăminte îți protejează glezna și îți oferă susținere. Cel mai indicat este să cumperi bocanci dintr-un magazin de specialitate, după ce i-ai probat, și să îi porți cel puțin două zile prin oraș, pentru a te putea obișnui cu acest tip de încălțări. De asemenea, rucsacul trebuie să fie unul încăpător, în care să nu fii nevoit să înghesui hainele și celelalte echipamente pe care le vei lua cu tine. În magazinele cu articole sportive vei găsi cele mai potrivite produse din care poți alege, iar specialiștii de acolo te pot îndruma dacă ai nevoie de ajutor.

Alege un traseu corespunzător condiției tale fizice

Dacă nu ești o persoană care să facă sport în mod constant, ar fi bine să alegi un traseu care să nu te suprasolicite. Poți să îți testezi condiția fizică urcând scările blocului, sau poți ieși la o alergare ușoară în parc. Pentru început este indicat să alegi traseele ușoare, pentru începători, iar apoi să iei în considerare și trasee destinate persoanelor care au experiență.

Organizarea unei drumeții pe munte trebuie făcută cu atenție, astfel încât tu și toți cei cu care vei porni în această experiență să fiți în siguranță. Acordă o mare importanță bagajului pentru drumul pe munte și informează-te din timp despre traseu și condițiile meteo. Așadar, nu trebuie să-ți lipsească din bagajul pentru drumeție următoarele lucruri: rucsac, apă, lanternă, haine potrivite, cort, alimente, mini saltea de dormit, ustensile de bucătărie (farfurii, linguri, pahare de unică folosință, din carton reciclabil, dacă este posibil), trusă de prim ajutor, brichetă etc.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x