Antena Căutare

Adrian Titieni, despre primul pas spre cariera de actor: “Eram un licean conștiincios, mă pregăteam pentru Științe Economice”. Cine a reușit să-l convingă să-și urmeze visul

A jucat în zeci de filme și spectacole de teatru, iar în curând, va putea fi urmărit în cel mai noi serial al Antenei 1, “Fructul oprit”. Adrian Titieni este, fără îndoială, unul dintre cei mai talentați și îndrăgiți actori din România, iar în cadrul emisiunii “Întâlniri fericite”, prezentate de Irina Margareta Nistor la Happy Channel, acesta a povestit cum a început drumul lui în lumea artistică.

A jucat în zeci de filme și spectacole de teatru, iar în curând, va putea fi urmărit în cel mai noi serial al Antenei 1, “Fructul oprit”. Adrian Titieni este, fără îndoială, unul dintre cei mai talentați și îndrăgiți actori din România, iar în cadrul emisiunii “Întâlniri fericite”, prezentate de Irina Margareta Nistor la Happy Channel, acesta a povestit cum a început drumul lui în lumea artistică.

Premiat, în anul 2012, cu trofeul Gopo pentru interpretarea doctorului Crișan din filmul “Din dragoste cu cele mai bune intenții”, Adrian Titieni a dezvăluit la “Întâlniri fericite”, ediție care se va difuza joi (9 noiembrie) și vineri (10 noiembrie), de la ora 12.30, la postul de televiziune Happy Channel, motivul care l-a ajutat să aleagă o carieră în actorie. O întâmplare petrecută în Bistrița, anul 1981, l-a determinat să ia această decizie.

Povestea cu actoria a devenit un vis frumos, dar irealizabil, cu alte cuvinte l-am părăsit. Eram un licean conștiincios, mă pregăteam pentru Științe Economice. La un moment dat, o persoană importantă din viața mea, profesoara de tehnologie a materialelor de construcție, absolventă de Automatică, la sărbătorirea a 70 de ani de la înființarea liceului, m-a văzut recitând <<Cetatea Neamțului>>, pentru că pasiunea rămăsese pasiune, și mi-a spus: <<Obligatoriu, tu trebuie să devii actor!>>. Prima dată, am zâmbit, pe urmă am râs și a reușit să fie atât de invazivă, dar în sensul bun al cuvântului, încât ideea ei a devenit într-un fel dorința mea arzătoare”, a povestit îndrăgitul actor la Happy Channel.

Inițial, marea lui dorință nu a fost bine privită de către cei dragi. “Am reușit să câștig această bătălie impropriu numită cu părinții mei, pe urmă i-am spus și dirigintei pe care o apreciam foarte mult și care nu a apreciat absolut deloc dorința mea. S-a uitat circumspect, ba chiar ciudat, catalogându-mă neserios absolut. De altfel, mi-a și declarat că undeva, în spatele seriozității mele de care dădeam dovadă, simțea că este o doză de superficialitate. “, a mai spus acesta.

Telespectatorii pot urmări interviul cu Adrian Titieni, joi și vineri, de la ora 12.30, la “Întâlniri fericite”, emisiune difuzată la postul de televiziune Happy Channel. Fii cu ochii pe Happy!

Carmen Tănase, despre cea de-a doua ei mare pasiune: “Într-un fel am și această profesie. Nu mi-am părăsit prima dorință... S-a apucat din nou de liceu la 40 de ani! Cântăreața Nadine face dezvăluiri năucitoare la ”Dincolo de aparențe”! „Am fos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x